Despre priorități

N-am mai scris de multișor. Și nu neapărat pentru că nu am avut timp sau nu am mai avut ce spune, ci pentru simplul fapt că nu am mai avut energia necesară să o fac. Sau mai curând nu am simțit nevoia să fac din aceasta o prioritate căreia să îi aloc din energia mea. Pentru că atunci când ești prins în atâtea proiecte, în câte suntem prinși majoritatea dintre noi, fiecare fărâmă din energia noastră  devine o resursă deosebit de importantă, o resursă prețioasă și care trebuie alocată cu cea mai mare grijă.

Nu știu cum reușesc ceilalți, cei care reușesc să creeze în fiecare zi ceva nou și frumos și a căror energie creativă pare pur și simplu inepuizabilă, oameni pe care îi admir din tot sufletul, dar pentru mine fiecare zi a devenit o luptă continuă cu timpul, cu propriile-mi limite și mai ales cu rutina pe care încerc din răsputeri să nu o las pună stăpânire pe mine. Pentru că rutina omoară creativitatea.

În ultima perioadă m-am gândit mult la felul în care trecem prin viață. Muncim, muncim din nou și în timpul liber mai muncim puțin. Între timp încercăm să creștem un copil, care învață de mic că timpul este prețios, că timpul petrecut alături de cei dragi este mai mult decât  prețios: este extrem de rar. Încercam zilele trecute să îmi dau seama cât timp îi aloc pe zi fetiței mele. Și nu mă refer la momentele în care suntem împreună la masă, sau orele în care își face lecțiile. Mă refer la timpul în care să aibă exclusiv toată atenția mea. Și cu tristețe am constatat că, de cele mai multe ori, acesta nu depășește ”enorma” durată de zece minute. Și consider că fetița mea reprezintă o prioritate pentru mine. Nici nu vreau să mă gândesc cât timp aloc partenerului meu de viață sau propriei mele persoane.

Așa că am ajuns la o concluzie simplă: ceva în tot sistemul meu este greșit. A sosit momentul să îmi re-evaluez prioritățile și felul în care îmi aloc energia. Și să încerc să renunț la obieiurile mele nocive de workaholic.

Publicitate