Oare de ce perfecțiunea este atât de importantă pentru noi oamenii în general și pentru femei în mod special? Suntem în permanență în căutarea machiajului perfect, a perechii perfecte de pantofi, a siluetei perfecte, a casei perfecte și nu în ultimul rând a partenerului perfect. Copiii noștri trebuie să fie perfecți, să aibe numai note bune, să se poarte impecabil și să exceleze la sport.
Uneori suntem atât de obsedați de acest concept încât uităm că de fapt perfecțiunea nici nu există decât în mod subiectiv în funcție de felul în care ne raportăm noi așteptările față de un anumit lucru. Machiajul meu perfect s-ar putea să fie exagerat pentru altcineva, pantofii urâți sau incomozi, silueta prea slabă sau din contră prea grasă, casa perfectă prea mare sau prea mică iar partenerul perfect..ei bine pur și simplu nu există. Mai mult, ceea ce ni s-a părut perfect acum trei zile ni se pare total nepotrivit astăzi.
Și atunci stau și mă întreb pentru ce această obsesie? Pentru ce această încăpățânare de a nu fi niciodată mulțumiți cu ceea ce avem? Nu spun, departe de mine ideea, de a ne mulțumi cu orice. Dar atunci când ceva, fie el obiect, persoană sau stare, te face să te simți atât de bine încât să te trezești dimineața cu zâmbetul pe buze, fericit și nerăbdător de a începe o nouă zi, de ce trebuie acel ceva (fie el obiect, stare sau persoană) trecut prin filtrul necruțător al standardelor personale de perfecțiune?!…
Nu am un răspuns la această întrebare. Poate că este în firea noastră sau poate că așa am fost educați. Important este că de când am renunțat să mă străduiesc să convertesc totul la perfectul meu, de când mă autoeduc să învăț să accept oamenii dn jurul meu așa cum sunt ei cei adevărați și nu cei ai așteptărilor mele , de când mă chinui să îmi accept în primul rând propriile mele defecte, din ce în ce mai des mă trezesc dimineața zâmbind și îmi spun: astăzi va fi o zi perfectă. Și de cele mai multe așa și este.
Copilul în oraș 