Micile minuni carnivore

Dacă dai o căutare pe Internet găsești o grămadă de informații despre Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș, de la istoric la descrierea faunei și florei, de la indicații rutiere la programul de vizitare și prețul unui bilet.  Așa că nu are rost să vă spun decât că nouă ne-a plăcut foarte mult.

Lacul în sine îl cunoșteam de mult timp și niciodată nu m-a impresionat. Mai ales că de obicei este destul de aglomerat. Totuși plaja este bună și apa nu foarte rece așa că, una peste alta, merită să mergi într-o zi caniculară să te răcorești.

Ceea ce ne place nouă însă este Tinovul Mohoș, cu aerul său misterios și periculos, întreținut și de faptul că nu ți se dă voie să cobori de pe podețele din lemn pe care te conduce un ghid foarte amabil, dar care vorbește o limbă română să spunem ”aproximativă”(de altfel, și pliantul cu legenda lacului este scris în aceeași limbă română plină de erori gramaticale și de sintaxă).

Ghidul îți va prezenta o multitudine de plante rare, dintre care singura plantă carnivoră din România ”Roua Cerului” ,  plantă care se pare că datează din perioada glaciațiunii.

În afară de Roua Cerului mai poți vedea și plante halucinogene, plante otrăvitoare, precum și o mulțime de alte plante specifice turbăriilor. Pe lângă aceste plante unice, dintre care multe sunt protejate, mai cresc și o mulțime de afine, pe care le-am găsit coapte și numai bune de mâncat.

Ce ne mai place este faptul că în câteva minute te poți trezi efectiv în nori. Și nu mai vezi la doi metri înaintea ta.

Iar dacă ai noroc la plecare poți vedea și un curcubeu.

Pentru că oricum trebuie să ne hrănim…

Am ezitat mult înainte să adaug această categorie. Dar până la urmă, având în vedere că totuși mai trebuie să ne și hrănim, și deoarece m-am văzut brusc prinsă într-o realitate în care nu mă așteptam să ajung, și care îmi ocupă zilnic gândurile, am hotărât să fac acest pas. Ca să înțelegeți despre ce scriu: până acum câteva săptămâni nu intram în bucătărie decât ca să văd ce mai trebuie cumpărat, să iau vasele necesare punerii mesei sau, și asta destul de rar, ca să fac prăjituri (spun rar pentru că deși îmi place această întdeletnicire anul acesta nu cred că am reușit să îmi fac timp pentru ea nici măcar o dată).

Iar acum…acum trebuie să îmi bat capul de trei ori pe zi și să și încropesc ceva pentru că nu putem mânca numai fructe, cereale, iaurt și senvișuri în fiecare zi. Iar pentru că timpul meu este mult prea prețios iar ideea de a-l pierde la cratiță mi se pare absurdă caut de fiecare dată să gătesc ceva, cât mai diversificat pentru că fetița mea e tare pretențioasă și se plictisește repede, care să se poată pregăti în cel mult un sfert de oră. Și pentru că știu că nu sunt singura în situația aceasta m-am gândit să mai împărtășesc și cu voi din ”descoperirile” mele.

Așa că astăzi vă voi prezenta supa noastră preferată. Este o supă de vară, extrem de ușoară și de hrănitoare. Și partea bună este că durează cinci minute să o prepari.

Ingrediente: castraveți proaspeți, iaurt de băut (sana sau chefir), usturoi și sare.

Ce am uitat să vă spun este că de cele mai multe ori gătesc la ochi așa că să nu vă așteptați la cantități exacte. Eu personal folosesc pentru o porție: un castravete de dimensiuni medii, 250 ml de iaurt sau sana, un cățel de usturoi și un praf de sare.

Deci tot ceea ce trebuie făcut este să spălați castraveții și să îi dați pe o răzătoare fină (cu tot cu coajă), pe aceeași răzătoare se dă și usturoiul, după care totul se amestecă la rece cu iaurtul. Și este gata de servit. Răcoros și delicios.

Pentru copii poate ar fi bine să săriți peste usturoi. Altfel sigur vor face mutre.

 

FatzaDa

Am ajuns pe strada Postăvarului unde la prima vedere nu părea să se întâmple nimic. Apoi au apărut primele standuri cu bijuterii handmade – foooarte reușite unele dintre ele –

  apoi o ghirlandă de stegulețe și apoi în sfârșit am început să înțeleg că se întâmplă ceva deosebit.

Cam asta se întâmpla: destul de mulți artiști plastici – și nu numai- își prezentau lucrările,

o doamnă cânta la vioară,

un artist stradal cred că recita, dar n-am stat să analizez prea mult pentru că sincer mă cam speria,

câțiva băieți încercau figuri de street dance,

câteva standuri cu activități pentru copii

și iar cei de la Incubator cred că erau în pauză.

Mai era și o echipă care construia machete din p.v.c.. Spectaculos. Și migălos.

Toate acestea vor mai fi acolo și mâine așa că poate vă faceți timp să dați o fugă.

Cinci motive pentru care merită să mergeți la ”Turnirul Cetăților”

Se pare că izul medieval devine refrenul verii. Previzibil – ne aflăm totuși în Transilvania.

Când am auzit de ”Turnirul Cetăților” trebuie să recunosc reticența mea în a mă deplasa, și asta pentru că am văzut ce în ce s-a transformat Festivalul de la Sighișoara în ultimii ani: aglomerație, fum de grătar, mici, țigani peste tot și cât se poate de mult kitsch.

Și totuși, m-am deplasat sâmbăta trecută la turnir, după care m-am mai deplasat și duminică, atât de încântată a fost fiica mea de tot ceea ce a văzut. Și de ce să nu recunosc că și eu m-am simțit foarte bine. Poate și faptul că au fost foarte puțini spectatori a contribuit la starea mea de confort. Numărul redus al spectatorilor s-a datorat în principal căldurii, dar și talentului de care dau dovadă organizatorii brașoveni în promovarea evenimentelor ( talent pe care l-am tot pomenit în postările mele).

Dar să trecem și la motivele anunțate în titlu:

  1. Turnirul călare – un spectacol cu cai și cascadori, destul de spectaculos.
  2. Cimpoierii din Transilvania- muzică de cea mai bună calitate. Din păcate nu au înregistrat nimic ( știu pentru că am întrebat).
  3. Prezentarea armelor medievale și demonstrațiile de luptă
  4. Dansurile domnițelor
  5. Activitățile interactive- pe care vă las să le descoperiți singuri. Mai aveți două șanse: în Făgăraș sau în Feldioara.

Castelul viselor mele

Astăzi am fost întrebată dacă pot să postez ceva despre Bran, ceea ce m-a bucurat enorm pentru că oricum mă gândeam să o fac. Despre acest minunat castel aș putea să scriu pagini întregi pentru că a fost și va rămâne întotdeauna castelul viselor mele. Din câte rezidențe am vizitat până acum (palate, cetăți, fortărețe, vile…) Bran este singura în care mă visez locuind. Măcar pentru câteva zile. Camerele mici, trecerile neverosimil de scunde, scările răsucite și întortochiate, mobila sculptată, aerul misterios (datorat în parte legăturii sale cu Vlad Țepeș) dar și senzația de locuință primitoare (creată de amenajările reginei Maria) îți crează o senzație unică de basm, întregită perfect de filmele mute ce rulează permanent în sala de cinematograf.

Senzația de întoarcere în timp este completată de micul, dar superbul, parc care îl înconjoară, în cadrul căruia găsiți amenajat și un frumos Muzeu al Satului.