Noaptea în care nu l-am cunoscut pe Andy Warhol

Am urcat în cameră ca în orice seară obișnuită din timpul săptămânii. Mi-am aruncat papuceii cu fundițe roz în mijlocul camerei, am agățat halatul de baie în cuierul de pe ușă, am aprins televizorul și m-am îndreptat către măsuța de machiaj pentru ritualul de dinainte de culcare când… ceva mi-a atras atenția pe noptieră. Era o cutiuță aurie cu un bilețel negru deasupra pe care scria cu litere (tot aurii): Press to Play!. La început n-am înțeles. Apoi am desfăcut cutiuța și înăuntru era o sticlă de parfum Playboy Vip For Her. Aha, m-am luminat eu. Și am apăsat.

…chiar în fața mea dansa Brooke Shields, superbă într-o rochie scurtă de catifea neagră. Apoi a făcut cu mâna cuiva și a dispărut în mulțimea frenetică de pe ringul de dans. Am ridicat privirile și am simțit cum mi se taie picioarele. Deasupra tuturor stătea scris cu litere de neon Studio 54. Unicul Studio 54. Simțeam că nu mai am aer la gândul că Andy Warhol ar putea sta la câțiva metri de mine și că Mick Jagger m-ar fi putut privi chiar în acel moment. Și într-o fracțiune de secundă am realizat că nu știu cum arăt și m-a cuprins panica. M-am întors brusc cu gândul de a căuta o oglindă. Mult prea brusc. Am simțit băutura rece trecând prin țesătura rochiei și o mână fermă prinzându-mă să nu cad. Am reușit să bângui un ”Îmi pare atât de rău” timid și am fugit în căutarea toaletei.

Un sfert de oră mai târziu am pășit hotărâtă înapoi în club. Doar nu era să ratez o asemenea experiență din cauza unui mic accident. Arătam satisfăcător în rochița argintie și încrederea mea era la cele mai înalte cote. M-am dus la bar și am cerut un Mojito. La câteva scaune de mine stătea Jack Nicholson. Pe scenă a urcat Grace Jones, frumoasă ca o panteră neagră. Mi-am savurat băutura după care m-am alăturat zecilor de dansatori. La un moment dat am simțit o privire fixându-mă. Ritmul s-a schimbat brusc și neavând partener am vrut să mă retrag din nou la bar. O mână m-a oprit și am început să dansăm îmbrățișați. Apoi mi-a șoptit: ”Te caut de aproape o două ore.” Surprinsă am ridicat privirea. Zâmbea. Am recunoscut acel zâmbet dar probabil că ochii mei nu exprimau decât uimirea de a fi căutată de el pentru că a continuat:”Îmi datorezi o vodka.” Atunci am înțeles. Peste el dădusem mai devreme. Am început să râd.

O oră mai târziu ne aflam într-unul din multele separeuri rezervate cunoscuților casei vorbind despre modă și bând vodka – el, Mojito – eu. Eu îi povesteam despre modelele din viitor și părea să soarbă fiecare cuvânt pe care îl pronunțam în engleza mea cu pronunțat accent est-european. La un moment dat mi-a spus că petrecerile astea VIP îl plitisesc îngrozitor și mi-a propus o plimbare cu limuzina prin New York. Așa am fi putut să ne auzim cu adevărat. Și ar fi vrut să îmi arate și câteva desene. Marele măr, noaptea, văzut din limuzină alături de Calvin Klein. Cum aș fi putut refuza?!

Nici nu știu când s-a făcut dimineață. Am ieșit pe terasa apartamentului său pentru a admira răsăritul. Am început să tremur cuprinsă de răcoarea dimineții. M-a îmbrățișat și-a îngropat fața în părul meu. Atunci am știut că a sosit momentul să plec. Odată cu prima rază de soare. Fusese o noapte minunată. Până și accentul meu i se părea adorabil. I-am spus că a sosit momentul să mă întorc acasă. Dar înainte de asta mai aveam o întrebare: ”Cum m-ai găsit în mulțime?” ”Foarte simplu: după parfum”, a răspuns zâmbind. ”Parfumul tău are aroma seducției.”

Articol scris pentru Etapa 8 a competiției SuperBlog 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s