Domnule, aveți un colet din România.

L-am cunoscut anul trecut. Pe Internet. L-am cunoscut într-o perioadă în care toate îmi mergeau prost: eram în mijlocul unui divorț, profesional eram la pământ și în consecință și financiar, și ca o reacție firească la stress organismul meu cedase fizic. Cu alte cuvinte eram o epavă.  Nu îmi mai amintesc exact cum l-am cunoscut. Cert este în ultimul an mi-a fost alături atunci când am avut nevoie. Chiar dacă uneori nu ne-am scris câte o lună întreagă pentru ca apoi să ne scriem în fiecare zi.

Partea frumoasă este că, deși locuiește la câteva mii de kilometri depărtare, am reușit să ne cunoaștem și față în față. Fiind o persoană care călătorește foarte mult (pasiunea sa fiind ciclismul) și-a organizat în așa fel traseele încât să vină să mă viziteze. Și mai mult decât atât, aflând despre colecția mea de vederi, mi-a dăruit toate vederile primite de el de la prieteni de-a lungul timpului. În total câteva sute, frumos ordonate într-o cutie și organizate pe țări. Le-am luat cu mâinile tremurând de emoție. Încă n-am apucat să o admir pe fiecare în parte…

Și chiar atunci am hotărât că trebuie să îl surprind cu un cadou la rândul meu. Un cadou special pe care să îl primească într- o zi cu totul aleatoare. Și chiar vedeam cu ochii minții cum va suna cineva la ușă și el va fi foarte contrariat pentru că nu aștepta pe nimeni. Iar surpriza îi va fi și mai mare când va afla că a primit un colet din România. Va semna de primire și apoi va rupe imediat ambalajul standard pentru  a descoperi cu uimire o superbă cutie de cadou. Iar înăuntru va fi…și aici mintea mea a devenit foarte confuză: ce va fi înăuntru?…

Nu știu alții cum sunt dar pentru mine alegerea unui cadou este o acțiune minuțios pregătită. Studiez persoana cu câteva luni înainte, cum se îmbracă, poartă sau nu bijuterii, folosește produse de machiaj; rețin întotdeauna când cineva spune că își dorește ceva sau menționează vreun obiect pe care l-a văzut și i-a plăcut. Dacă este o persoană apropiată îi inspectez casa în speranța că voi descoperi ceva de care are nevoie, sau vreo decorațiune care s-ar potrivi. Ce mai: mă transform într-un veritabil spion al cadourilor. Și de aceea urăsc să fac cadouri persoanelor pe care nu le cunosc.

De data aceasta însă nu era cazul pentru că îi cunosc destul de bine pasiunile. Mai corect spus unica pasiune, cea care îi dictează și stilul de viață. Cum nu pune preț pe vestimentație și nu poartă nici un fel de accesorii acestea au ieșit din start din calcul. Oricum ar fi foșt o alegere mult prea banală. Și eu aveam nevoie de ceva deosebit. Așa că m-am hotărât să încep căutarea obiectului perfect în magazinele de cadouri online. De fapt, căutarea a durat doar câteva minute pentru că magazinul pe care mă bazez întotdeauna nu m-a dezamăgit nici de această dată. Am găsit imediat cadoul ideal. Un produs românesc de tradiție prezentat într-o formă inedită. Ceva reprezentativ atât pentru mine cât și pentru el.

Și mai există un detaliu foarte important , care m-a cucerit pe mine încă de la început la Borealy: toate produsele sunt livrate superb ambalate, în cutii de cadouri elegante. Astfel încât  nu mai trebuie să caut eu o hârtie de ambalaj asortată și panglică și să mă chinui să-l împachetez cât mai artistic. O vor face profesioniștii pentru mine.

Așa că acum nu mi-a mai rămas decât să aștept. Și între timp vizualizez cu ochii minții cum va suna cineva la ușa lui și el va fi foarte contrariat  pentru că nu aștepta pe nimeni. Iar surpriza îi va fi și mai mare când va afla că a primit un colet din România. Va semna de primire și apoi va rupe imediat ambalajul standard pentru  a descoperi cu uimire o superbă cutie de cadou. Iar înăuntru va fi ….

Articol scris pentru Etapa 11 a competiției SuperBlog 2012.

One thought on “Domnule, aveți un colet din România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s