Călătoria

Astăzi vă propun un exercițiu de imaginație. Oare cum ar arăta lumea anului 2012 dacă nu s-ar fi inventat microprocesorul? Stați puțin.Cum de nu m-am gândit până acum la asta? Nu este nevoie să ne imaginăm. Putem pur și simplu să facem un salt într-unul din Universurile paralele. Și îl vom alege pe acela în care procesoarele de ultimă generație, sistemele de operare și Internetul nu au fost inventate încă în anul 2012. Sunteți pregătiți? Un, doi, trei…

Este o zi de noiembrie ca oricare altă zi de noiembrie. Soarele strălucește rece pe cer iar vântul spulberă frunzele uscate. Trecătorii se grăbesc zgribuliți către treburile lor. Pe lângă trotuare benzile pentru bicicliști sunt supra-aglomerate. Pe mijloc circulă pe două benzi autovehicolele lăsând în urmă o dâră de fum. Din cauză că sunt atât de poluante au fost interzise în orașe și îți trebuie autorizație specială pentru a putea circula. Doar oficialitățile, medicii și serviciile comunitare obțin astfel de autorizații. În schimb, pe sub oraș, se desfășoară sute de kilometrii de tuneluri subterane metroul fiind principalul mijloc de transport. Stațiile sale străpung suprafața asfaltului peste tot, astfel încât, privit de sus, orașul are aspectul unui enorm teren de golf.

Pe măsură ce înaintez pe străzile (destul de aglomerate) ale orașului nu pot să nu remarc chioșcurile de ziare și reviste, chioșcuri  mari, roșii și lucioase, pe ale căror stative întinse de-a lungul trotuarelor în dreapta și în stânga pe o lungime de câțiva metri se lăfăie zeci de periodice cu coperți care de care mai atractive și cu titluri cât mai senzațional formulate: ”Fotografii cu monstrul din Bangladesh”, ”Statele Unite iau poziție în privința situației Israeliene”, ”Omul care a supraviețuit o săptămână pe un ghețar” sau ”Secretul femeii care a slăbit 30 de kilograme în zece zile”. Nimic deosebit mă gândesc eu zâmbind. Doar că apoi îmi dau seama: aceasta este principala sursă de informații! Trec la următorul chioșc: acesta este specializat pe reviste pentru gospodine: te învață cum să pui murături, să croșetezi, să brodezi fețe de pernă sau să faci aranjamente din flori uscate…

Soarele intră în nori și frigul toamnei târzii se simte și mai acut. Un pic înfrigurată intru într-una din zecile de cafenele ale orașului. În cabina telefonică de la intrare o fată plânge. Comand o ciocolată caldă. Din greșeală uit unde mă aflu și scot cardul. Barmanița se uită contrariată la mine. Îmi cer scuze și scot o bancnotă. Din nou mă privește ciudat. Caut prin buzunare și găsesc câteva monezi pe care, spre marea mea fericire, le acceptă. Cafeneaua este atât de plină  de tineri încât trebuie să îmi beau ciocolata în picioare, lângă bar. Atmosfera este extraordinară, toată lumea pare să se cunoască și este un freamăt și o veselie generală. Din când în când cineva se ridică și alege o melodie nouă la tonomat. Mă gândesc că nu m-am mai simțit așa de pe vremea liceului, când ne întâlneam toată ”gașca” pentru a ne petrece cât mai mult timp împreună. Erau vremuri frumoase acelea în care eram practic nedespărțiți. Acum ne-am împrăștiat pe toate continentele și numai rețelele de socializare ne mai reunesc. Dacă am fi trăit în acest Univers ne-am fi scris lungi scrisori pe care am fi așteptat cu nerăbdare să le livreze serviciile poștale. Sau poate am fi pierdut legătura pur și simplu.

Ies din cafenea pentru a-mi continua plimbarea și ajung într-un parc. Deja s-a făcut după-amiază și oamenii au ieșit să se relaxeze după o zi de muncă obositoare. Mulți dintre ei se îndreaptă grăbiți (sau mai bine zis sunt târâți grăbit) către zona de agrement a cățeilor. O altă parte își mențin condiția fizică în zonele special amenajate pentru sportul în aer liber. Iar cei mai mulți se plimbă pur și simplu discutând despre ultimele cărți citite sau despre ce a mai făcut cunoștiința cutare( știu asta pentru că am tras cu urechea la conversațiile lor). Și nici nu mă mir că aud vorbindu-se atâta despre cărți când librăriile au dimensiunile unui supermarket de cartier din Universul nostru.

A venit și seara. Parcul se golește treptat. Oamenii se îndreaptă către casele lor unde, după ce vor pregăti masa și vor cina cu toții discutând despre ce au mai făcut pe parcursul zilei,  probabil se vor uita la o emisiune de divertisment a unuia din cele trei posturi de televiziune pe care le au. Alți trecători se îndreaptă catre cinematograf pentru a vedea ultimul film adus. Asta dacă vor mai găsi bilete. Coada ocupă jumătate din stradă.

Eu mă hotărăsc să mă îndrept la rândul meu către casă. Către casa mea cu calculator și televiziune prin satelit cu 100 de programe (la care nu mă uit aproape niciodată dar pe care m-aș simți tare nefericită să nu le am), la aparatul meu foto digital –așa neperformant cum e ele, la al meu HDD 1 TB pe care mi-am stocat jumătate din viață, la comoditatea cumpărăturilor la orice oră din zi sau din noapte de la un magazin online. Oricât de frumoasă și curată ar părea viața în acest Univers paralel, oricât de incomparabil mai curat ar fi aerul și oricât de infinit de multe stele am distinge noaptea pe cer,  prefer să mă întorc la lumea mea, la prietenii mei pe care, deși doar în mediul online, totuși îi văd în fiecare zi.  În afara faptului că, dacă ar trebui să lucrez la planșetă, ceea ce fac astăzi în trei zile mi-ar lua cel puțin două săptămâni, sunt ceea ce s-ar putea numi o persoană ”dependentă de informație”. Așa că Rămas bun Univers al interacțiunii directe și al vieții simple și Bine te-am regăsit tehnologie.

Articol scris pentru Etapa 23 a competiției SuperBlog 2012.

4 thoughts on “Călătoria

  1. imi place stilul tau candid de a povesti. articolul asta mi-a adus aminte de niste oameni dragi la care tin tare mult si pe care tare de mult timp nu i-am mai vazut face 2 face. Keep on writing!😀

    • mulțumesc. adevărul este că mă plimbam prin Universul paralel și încercam să descriu cât mai bine ceea ce vedeam când m-am trezit că am 900 de cuvinte. moment în care mi-am dat seama că a sosit momentul să mă întorc acasă.🙂

      • Mi-ar placea pe viitor cand creezi o poveste sa nu mai tii cont de numarul de cuvinte. De asemenea mi-ar placea sa vad niste rasturnari de situatie care sa ma surprinda si sa ma tina si mai legat. Mult succes in continuare si bafta in concurs!😀

      • Mulțumesc. Baftă și ție!🙂 Sincer când am început să scriu pe blog -se cam face un an- nici nu mă gândeam cât de departe voi ajunge și cât de mult mă voi implica. Așa că acum când văd reacțiile -a ta și nu numai- ..mă gândesc să mă reapuc serios de scris (activitate întreruptă de aproximativ zece ani).🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s