Ați văzut ultimul film marca Tarantino?

Dacă nu l-ați văzut trebuie neapărat să remediați acest fapt. Și nu. Nu este un film pentru copii. Dar m-am gândit că, din când în când, pentru variațiune să vă mai prezint și altfel de filme.


Django Unchained
. Cel mai bun film Tarantino de până acum. Cel puțin așa cred eu. Și am văzut toate filmele produse și regizate de Quentin Tarantino. Dar despre ce este vorba? Este vorba, la fel ca în aproape toate filmele sale, despre o poveste de dragoste adevărată și despre răzbunare. Rețeta perfectă pentru tone de sânge țâșnind în toate direcțiile.  Nici nu ne așteptam la altceva, nu-i așa? Dar, și la asta poate că într-adevăr nu ne așteptam, este vorba și despre sclavie. Iar dacă îl privim din alt unghi Django poate fi considerat și un western. Idee cu care a mai cochetat regizorul. Pentru că în fapt foarte multe dintre filmele sale nu sunt decât western-uri contemporane.

Distribuția? De excepție. Jamie Foxx în rolul principal. Cristoph Waltz: cel mai complex personaj din film.  Un personaj surprinzător de uman. Și catalizatorul întregii acțiuni, de altfel. Leonardo DiCaprio. Niciodată pe lista mea de favoriți. Probabil că de la Titanic i se trage. Cu toate acestea trebuie să recunosc că devine din ce în ce mai bun. Și, citându-l pe prietenul meu, ”începe să capete din forța lui Robert De Niro”. Cel puțin în interpretarea eroului negativ, deși este evident  mult mai sofisticat.

Pe scurt: acțiunea se petrece în America sudistă a secolului XIX, chiar înainte de Războiul Civil. Momentul istoric și locația oferă pretextul unui periplu pe plantațiile de sclavi și ne face martorii unor abuzuri de o extremă violență (dar din ceea ce am citit nici pe departe atât de violente pe cât era realitatea acelor vremuri). Filmul, prin intermediul pesonajului interpretat de Cristoph Waltz ridică și o serie de probleme morale și psihologice interesante, punând în treacăt inclusiv una din întrebările pe care mi-am pus-o și eu de mai multe ori în contexte diferite însă: cum este posibil ca o mână de oameni să controleze cu drept de viață și de moarte mulțimi întregi? De ce acestea nu reacționează?

Mă opresc aici. Dacă vreți un rezumat îl găsiți ușor și în altă parte, dar cred că cel mai bine ar fi să vedeți filmul. Și nu vă speriați de cele 2 ore și 45 de minute. Sincer nici nu mi-am dat seama când au zburat.

 

Mai multe sugestii de filme găsești aici.

6 thoughts on “Ați văzut ultimul film marca Tarantino?

    • Precizarea că nu este un film pentru copii a trebuit să o fac având în vedere că până acum am prezentat exclusiv astfel de filme. Dar mi s-a atras atenția și m-am comformat: voi începe să prezint și filme pentru părinți.🙂

  1. Nu am apucat inca sa-l vad pe asta, dar Q.T. e un tampit prin definitie. In sensul bun. Cativa amici de-ai mei imi spun ca am o imaginatie la fel de „cretina”. In fine, Am sa-l vad cu siguranta. E numai bun de studiat. Buna dimineata, ma intorc la ale mele. (Sa-mi spal ochiul lipit si adormit din dimineata asta si sa trag apa la closet, in caz ca va intrebati).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s