Hoinărind prin Brno

Acum mult timp vă promisesem că voi continua plimbarea prin Brno. A sosit momentul să o fac. Am petrecut puțin timp în acest frumos oraș, vremea a fost mohorâtă mai tot timpul, așa că fotografiile nu sunt grozave. Dar vă puteți face o idee.

În primul și primul rând trebuie să menționez că dacă există posibilitatea de a lăsa mașina într-o parcare și de a utiliza transportul în comun pentru deplasare, aceasta este cu siguranță cea mai bună opțiune. Centrul orașului, unde se găsesc cele mai multe obiective, are un trafic aglomerat și parcări puține.

Orașul are o dispunere geografică interesantă. Centrul, unde se găsesc clădirile vechi, majoritatea muzeelor, universitatea și tot aparatul administrativ este dominat de două obiective impozante: Catedrala Sfântul Petru și Pavel

4și Fortăreața Spilberk. Dacă ajungeți în Brno trebuie obligatoriu să admirați panorama văzută din balconul turnurilor catedralei.

3Iar despre Spilberk voi scrie într-o postare viitoare.

Din centrul istoric se coboară la gară, unde se găsește și o zonă comercială. După care urmează restul orașului. De jur împrejur zona centrală este înconjurată de dealuri împădurite, pe vârfurile cărora se găsesc cartierele de blocuri. Este fascinant acest inel de vegetație care delimitează orașul vechi de cartierele noi.

17

Un alt aspect interesant este faptul că piața de zarzavaturi (Piața de varză) se ține în fiecare dimineață fix în centrul orașului, între statui, monumente, clădirea teatrului, precum și câteva muzee.  Este minunat să alegi fructe și legume proaspete într-o asemenea ambianță!

2

Seara absolut toate tarabele dispar și piața capătă un aspect cu adevărat istoric.

În rest centrul orașului seamănă cu multe alte centre: catedrale enorme, clădiri cu fațade frumoase, impozante și pline de basoreliefuri și statui pe acoperiș, 5la ale căror parteruri poți admira și cumpăra produsele brand-urilor cunoscute. Există și magazine locale. Spre exemplu într-un mic spațiu de la parterul și subsolul acestei clădiri din Namesti Svobody se găsește un magazin cu jucării handmade din lemn absolut adorabile.

6

One thought on “Hoinărind prin Brno

  1. Pingback: Hoinărind prin Brno : Castelul și fortăreața Spielberk | Copilul în oraș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s