Călătorind alături de Jerome K. Jerome

Nu m-am omorât niciodată după romanele umoristice, așa cum nu sunt nici un mare fan al filmelor de comedie. Pe Jerome K. Jerome l-am descoperit acum foarte mulți ani cu romanul Arta de a nu scrie un roman (Novel Notes). Genială carte. Îți poți da seama de asta numai citind titlul. 🙂

De ce această introducere? Pentru că tocmai am terminat de citit romanul său cel mai cunoscut (și singurul best-seller) Trei într-o barcă ( Three Men in a Boat) și continuarea sa, nu la fel de bine primită de către contemporani, Trei pe două biciclete (Three Men on the Bummel). Într-adevăr, dacă Trei într-o barcă este de un umor (englezesc, bineînțeles), o finețe a observației și o subtilitate greu egalabilă, Trei pe două biciclete are câteva capitole forțat umoristice. Dar să o luăm cu începutul…

Pentru cei care nu știu Jerome K. Jerome este un scriitor britanic care a trăit la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX ( 1859-1927). Societatea pe care atât de minunat o caracterizează nu a trăit încă zguduitoarele momente ale Primului Război Mondial. Aceste viitoare schimbări în ordinea ancestrală a lucrurilor le putem identifica, noi cititorii moderni, în romanul Trei pe două biciclete. Dar pentru scriitor cred că reprezintă mai mult un presentiment, o intuiție asupra evoluției poporului german. Până la urmă Jerome K. Jerome este un bun foarte bun observator.

Și dacă tot am vorbit despre Trei pe două biciclete o să continui cu acesta. Nu înainte de a vă pune o întrebare: pe voi nu vă fascinează felul în care titlurile sunt traduse în română? Adică cum au reușit ei, primii traducători și editori, să ajungă la concluzia că pot înlocui termenul Bummel cu două biciclete, este peste putința mea de a înțelege. Revenind la carte are câteva capitole memorabile, pline de umor, de ironie și de auto-ironie. Pentru că Jerome K. Jerome nu face discriminări: își ironizează compatrioții la fel cum ironizează locuitorii ținuturilor prin care călătorește (respectiv Germania).

Însă nimic nu se compară cu scenele descrise în Trei într-o barcă. Au fost momente în care efectiv mă durea burta de la atâta râs. Iar partea cu adevărat interesantă este că aceste scene, care au în general ca protagoniști  autorul împreună cu cei doi prieteni cu care călătorește ( și să nu uităm de cățelul din dotare, memorabilul Montmorency), alternează cu splendide descrieri ale localităților și peisajelor întâlnite de-a lungul cursului Tamisei. Uneori chiar ai senzația că citești un ghid de călătorie, în care ți se menționează obiectivele istorice, hanurile la care poți trage, și chiar locurile în care poți debarca pentru un picnic pitoresc. O adevărată călătorie în timp.

Totuși adevăratul farmec al cărți rezidă în observațiile și meditațiile autorului. O să redau acum un singur pasaj care, din punctul meu de vedere, reprezintă paragraful cheie al întregii cărți.

Ce bine te simți când ești sătul – cât ești de mulțumit de tine și de lume! Oamenii cu oarecare experiență în materie mă încredințează că o conștiință curată îi face pe mulți fericiți; dar, după părerea mea, o burtă plină are același efect, în schimb te costă mai puțin și nu presupune atâta bătaie de cap. Te simți atât de iertător și de generos după o masă bogată și bine mistuită, atât de nobil, atât de bun!