Toți oamenii se nasc frumoși

Ați văzut vreodată vreun copil urât? Dar cu adevărat urât, cu trăsături asimetrice, cu proporțiile total greșite, de parcă natură ar fi făcut o glumă proastă la adresa lui. V-a privit vreodată în ochi acel copil și v-a zâmbit? În acel moment nu s-a transformat în cel mai frumos înger pe care l-ați văzut vreodată? V-ați întrebat vreodată de ce?

Eu da. Și cred că știu și răspunsul: pentru că acel copil știe că este frumos. Frumusețea este o stare. O stare cu care ne naștem și pe care majoritatea din noi o pierdem la un moment dat. Mai ales noi femeile. Ne lăsăm copleșite de viață, de standardale nerealiste, de comparațiile absurde pe care de multe ori le fac chiar părinții noștrii. Undeva pe drum uităm că ne-am născut frumoase. Iar din acel moment nimeni nu va mai vedea frumusețea din noi. Dar ea există.

Există dicolo de toate acele haine la modă, uneori total nepotrivite cu conformația celei care le poartă, la fel cum există dincolo de tricoul ponosit al celei căreia nu-i pasă de modă, există sub cearcănele de oboseală tot așa cum există sub toate acele măști de machiaj uneori prea strident. Există indiferent dacă femeia care a renunțat să mai creadă s-a abandonat într-o neglijență totală sau își maschează nesiguranța sub cele mai strălucitoare accesorii. Frumusețea există.

Trebuie doar redescoperită. Și asta numai tu, ca femeie o poți face. Tu ești singura care poți readuce strălucirea în jurul tău. Și pentru aceasta nu ai nevoie de accesorii glam, de machiaje sofisticate sau de oglinzi care măresc fiecare defect de zeci de ori. Eu personal nu am nici o astfel de oglindă în casă pentru că nu îi înțeleg sensul. Eu personal nu am multe lucruri în casă din același motiv. Poate că multe dintre voi vor crede că nu știu să am grijă de mine. Posibil. Cu toate acestea mă bucur de viață în fiecare moment, fără să trăiesc cu senzația că punctul invizibil, pe care eu totuși l-am văzut în oglinda care mărește de zeci de ori, este singurul lucru la care se uită toți ceilalți din jurul meu.

Frumusețea vine din interior. Este o stare. Iar pielea ta este prima care o reflectă. Pielea unei femei este ca un jurnal. Dintr-o singură privire poți spune dacă este o femeie fericită, îndrăgostită, sau din contră deprimată și copleșită de griji. Așa că uneori mai are nevoie de un pic de ajutor. Un ajutor cât mai natural, cât mai aproape de esență. Femeile frumoase ale secolelor trecute nu foloseau substanțe chimice obținute artificial și testate cu prețul vieții a nenumărate animale nevinovate. Femeile frumoase ale secolelor trecute  aveau ceea ce le oferea natura înconjurătoare. Ele aveau plante și minerale, aveau argan, gălbenele și aloe vera, și cel mai important știau cum să le utilizeze. Așa cum făceau și bunicile și chiar mamele noastre. Așa cum face gama Farmec natural.

La fel ca și sora mea, eu nu pot folosi decât produse hipoalergenice. O lungă perioadă n-am mai folosit aproape nimic de teama alergiilor.  La un moment data mama m-a convis să încerc crema ei pentru mâini, singura pe care o poate folosi și pe care mi-o amintesc existând la ea în noptieră dintotdeauna. Pielea de pe mâinile mele s-a regenerat ca prin Farmec. Până la urmă tot mama știe ce este cel mai bun pentru noi, așa cum mărturisește și Giulia Ambasador gama Farmec Natural.

În încheiere îți mai spun doar atât draga mea cititoare: atunci când te  uiți în oglindă adu-ți aminte că toți oamenii se nasc frumoși. Tu ești singura care a uitat cât este de frumoasă. Nu este prea târziu să readuci stelele în privirea ta. Renunță la toate acele artificii care te împovărează și îți ascund strălucirea. Ai grijă cât mai natural de pielea, de părul și de unghiile tale. Fă-ți propriul tău ritual zilnic, minute pe care să nu lași pe nimeni și nimic să ți le fure. Și cel mai important: Îndrăgostește-te de viață!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest articol a fost scris pentru Etapa 1 a competiției Spring SuperBlog 2013.