Vis de soare și de zbor

Astăzi a nins din nou la noi. Atât sunt de sătulă de frig, de noroi și de cenușiu încât nici nu mai am cuvinte să descriu senzația. Cât aș vrea să fiu într-un charter către Costa Brava . Mi-e dor să zbor. Îmi place să zbor deși în general senzația mă amețește puțin.  Întotdeauna aleg locul de lângă geam pentru a putea admira regatul norilor. Ador pur și simplu felul în care pătura de nori creează un tărâm magic în care în orice clipă te aștepți să vezi turnurile castelului uriașului și pe Jack făcându-ți cu mâna cocoțat în vârful vrejului său de fasole.

Am obosit să car paltonul greu după mine. Îmi doresc să pot să îl arunc cât mai departe și nimic să nu se mai interpună între mine și soare. Aș vrea ca soarele cald al Mediteranei să-mi mângâie pielea. Iar apa  de-un verde smarald să-și lase sărutul de sare pe pielea mea fierbinte. Să mă arunc de pe un iaht în apa adâncă. Și să mă simt așa cum numai în largul mării te poți simți.

Apoi, înviorată de întâlnirea cu valurile,  să iau primul autobuz către Barcelona. La început aș rătăci pe străzi, fără țintă,  încercând să-mi sincronizez ritmul personal cu ritmul orașului, să-mi îmbib hainele și părul de parfumul său. Aș rătăci fără țintă o zi sau două  doar ascultând frumoasele inflexiuni ale limbii lui Lorca. Lorca poetul. Dramaturgul, artistul. Lorca ale cărui picturi au fost văzute pentru prima dată chiar aici, chiar în Barcelona.

La un moment dat însă probabil că mă voi opri. Poate nu voit. Poate doar împinsă din spate de o șoaptă nemiloasă care îmi va reaminti că timpul vacanței curge și nu se mai întoarce. Până la urmă ce altceva știe să facă timpul? Atunci mă voi opri și voi cumpăra un ghid și o hartă. Și, stând pe o terasă cu un pahar de calimocho lângă mine, voi marca sârguincios cu un creion  trasee și dorințe.

Evident că după ce le voi marca le voi uita la cu aceeași sârguință. În fiecare zi, plecând pe jos din stația de autobuz zeci de capcane mi se vor așterne în cale: perspectiva unei capele ascunsă într-un gang îngust, florile multicolore ale unei piațete, o poartă mult prea mult ornată, o clădire care are o poveste. În general orice clădire are o poveste de spus și nu puține sunt cele care chiar o fac. De noi depinde doar dacă vrem să le ascultăm sau pur și simplu trecem mai departe, neabătuți de pe traseul cu atâta sârguință marcat în prealabil.

Dar chiar și un turist dezordonat și coruptibil ca mine trebuie să reușească să viziteze  Sagrada Familia cu ale sale turnuri care sfidează orice calcule raționale și chiar gravitația ( deși gravitația însăși l-a condus pe marele arhitect la aceste linii incredibile ). Antoni Gaudi a fost un geniu.  Și ca orice geniu a căutat perfecțiunea. A căutat-o atunci când a început Sagrada Familia. A căutat-o atunci când a realizat Casa Batllo. Deși primul lucru pe care îl remarci la această uimitoare clădire sunt liniile curbe imitând natura, ceea ce mă fascinează pe mine la ea este nivelul de optimizare funcțională pe care l-a atins Gaudi în realizarea ei. Nivelul de detaliu calculat. Orele de studiu. Ergonomia.

Iar un al treilea loc pe care sunt sigură că pașii mei l-ar găsi singuri va  fi Muzeul Picasso.  Nu am avut până acum ocazia să admir direct  nici una dintre lucrările acestui incomparabil artist. Am avut odată incredibila șansă să stau la câțiva centimetri de câteva din operele altui spaniol genial, Salvador Dali  (dacă timpul, acest nemilos inamic al meu, mi-ar permite poate aș reuși să vizitez și Muzeul Dali din Figueres- este atât de  aproape de Barcelona, o zi mi-ar fi suficientă). Pur și simplu mi s-a tăiat respirația. Deși ai văzut fotografiile de atâtea ori încât le poți practic reproduce cu ochii minții, în momentul în care se află în fața ta, palpabile și concrete, întregul lor univers capătă o cu totul altă dimensiune.  O dimensiune care te absoarbe cu totul ca într-o tornadă personală. A ta. A artistului.

Iar dacă din întâmplare mă voi rătăci în Parcul Guell sau îmi voi petrece noaptea într-unul din cluburile din Placa Reial, aceasta numai am de unde să o știu acum.

Afară ninge din nou. Sunt atât de sătulă de frig, de noroi și de cenușiu încât nici nu mai am cuvinte să descriu senzația. Ce-ar fi dacă aș lăsa totul baltă, m-aș sui acum în mașină și aș conduce către primul aeroport? …Nu. Nu e bine. Mâine am de predat o lucrare, fetița are concurs….Dar aș putea să fac o rezervare la agenția de turism Paralela 45 pentru vacanța de vară. Iar charterul de Barcelona l-am lua din Cluj.  Ar fi ca și cum am condensa două vacanțe într-una singură. Pentru că singurul meu dușman îmi este timpul. Și singurul meu regret acela că nu voi ajunge vreodată să îmi port pașii pe toate cărările pe care aș vrea să îi port.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Articol scris pentru Etapa 7 a competiției Spring SuperBlog 2013.

One thought on “Vis de soare și de zbor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s