01:13 În sfârșit simt că ar exista o posibilitate să adorm. Închid cartea, o așez pe noptieră, mai beau un pahar cu apă, sting lumina și sunt foarte hotărâtă să adorm.
01: 44 Mă întorc pe partea cealaltă și mai determinată să adorm.
03: 18 Se aude un zgomot ca și cum ceva ar fi fost aruncat de pe dulap. Îl aud prin somn. Mă întorc pe partea celaltă. Pur și simplu îl voi ignora. Poate totuși nu vrea să iasă afară chiar acum.
03: 19 Încă un obiect aterizează fără grație pe parchet. De această dată mă ridic convinsă fiind că dacă nu o voi face ploaia de obiecte va continua în averse. Motanul este deja pe scări. Îmi îndrumă pașii somnoroși către ușa de la intrare. Îmi iau mecanic halatul din cuier și papucii în picioare. Vreau să aprind lumina dar mă răzgândesc. În liniștea nopții tălpile de plastic ale papucilor creează ecouri sinistre. Hotărăsc să cobor desculță. Poate totuși voi trece neobservată de cei doi teroriști care dorm în canapea. În momentul în care fac primul pas pe podeaua de la parter simt o umezeală neplăcută. Îmi continui drumul către ușă, exprimându-mă inestetic…în tăcere. Dau motanul afară, iau mopul și șterg balta de pișu de pe podea regretând amarnic decizia de a-mi fi lăsat papucii la etaj. După ce mă spăl pe picioare mă întorc în pat fericită că totuși nu s-au trezit teroriștii.
06: 42 Un zgomot ritmic și enervant răsună de la parter. Mai am18 minute de somn. Nu mă duc să văd ce este. Zgomotul continuă. Iar au furat ceva cei doi. Nu-i nimic. Văd ce este după ce sună ceasul. Dar parcă nu sună a PET. Și nici a jucăriile lor nu sună. Dacă au furat iar telecomanda?! Sar din pat, îmi iau papucii și alerg la parter. Cei doi mă întâmpină cu efluvii de entuziasm și dat din codițe obraznice. Croindu-mi cu greu drum printre ei răsuflu ușurată. Nu este telecomanda. Este doar un ghiveci cu flori. Floarea nu mai există. Pământul este împrăștiat pregătit parcă pentru o nouă însămânțare. Dar totuși nu este telecomanda. Mă hotărăsc să nu mă mai întorc în pat. 18 minute de somn irosite. Pun apa pe foc, mâncare în castronele, iau o geacă pe mine și mă duc să închid câinii din țarcuri. Aleea către țarcuri este din piatră spartă. Prin tălpile dure și subțiri ale papucilor se simte fiecare dintre ele. Când mă întorc teroriștii mici au mâncat, așa că îi dau afară. Trezesc fetița și începem rutina de dinainte de a pleca la școală. Nu știu cui îi este mai somn. Mie sau ei. Amândouă dormim deasupra ceștilor de cacao.
08:14 După ce am depus copila, dormind încă, pe treptele școlii m-am întors pentru a-mi începe ziua de muncă. Curăț pământul, hrănesc pisicile, lucrez ceva în birou, câțiva clienți mă sună. O zi obișnuită.
11:45 Recuperez copila de la școală. Ea iese la joacă în curte. Eu mă întorc în birou la muncă.
14:30 Masa de prânz. Hotărâm să mai pierdem o jumătate de oră la un documentar de pe Animal Planet. Este despre broaștele țestoase marine. Ceea ce îmi aduce aminte că și papucii mei cei noi au fost concepuți de Gisele Bündchen pentru a sprijini Proiectul Tamar de conservare a broaștelor țestoase marine de pe plajele din Brazilia. Și mă simt bine, deși breteaua subțire dintre degete începe să mă jeneze.
16:00 Ne întoarcem în birou. Eu la muncă. Copila la lecții. Amândouă visăm la vacanță și la plaje însorite. Și la steluțe de mare. Eu mai visez și la un costum de baie negru asortat.
18:00 Hotărâm să mergem la plimbare pe deal. Cum suntem doar noi două va trebui să ieșim de două ori pentru a putea scoate toți câinii. Din nefericire îmi vine ideea strălucită de a-l lăsa pe unul din ei liber pentru a vedea cât a progresat. După o oră de alergat și jucat ”v-ați ascunselea” reușim să îl recuperăm. Ceilalți vor trebui să aștepte până mâine pentru a ieși la plimbare.
19:30 Pregătim masa de seară. După alergat pe dealuri în bocanci noroiți, papucii ușori sunt o desfătare. Iar striațiile discrete de pe talpă au efect de masaj asupra picioarelor mele obosite.
20:00 Cei doi teroriști primesc masa de seară. Îi mai dau o tură afară din casă în speranța că nu îmi mai vor pregăti surprize peste noapte. Plus că așa pot mânca și pisicile liniștite.
20:45 Pregătesc copila de culcare. Apoi ne băgăm amândouă în pat pentru o jumătate de oră de lectură.
21:30 Micuța mea trebuie să se culce așa că, după ce ne pupăm de noapte bună, îi sting lumina și cobor la parter. Bag teroriștii în casă, le mai dau o recompensă și se duc și ei mulțumiți să doarmă în canapeaua pe care au pus stăpânire totală. Pregătesc din nou castronelele și mă duc să le dau drumul câinilor din țarcuri. De data aceasta îmi aduc aminte de pietre și schimb încălțările.
22:00 Liniște. Îmi fac duș. Papucii Ipanema îmi oferă o surpriză plăcută. Nu alunecă pe faianța udă. Și, cum prin nu se știe ce manevre caracteristice am reușit să îi ud și pe ei, apreciez și mai mult materialele plastice reciclate din care sunt făcuți și care se șterg atât de ușor. Papucii de plajă ideali.
22:30 A sosit momentul să scriu review-ul pentru papucii testați de la ZorileStore.ro. Din păcate sunt însă mult prea obosită. Mă uit la ei și încerc să găsec ceva deștept de scris. Dar în fața mea nu apar decât șezlonguri pe plajă și un cocktail. Și mă pomenesc admirând pentru a nu știu câta oară steluța de mare.
23:30 Nu îmi vine nici o idee. Închid laptopul, încerc să pun în siguranță toate posibilele tentații pentru cei doi îngerași adormiți din canapea și hotărăsc să urc și eu la culcare. Dar înainte mă mai admir încă o dată în oglindă. Pentru că trebuie să recunosc: papucii mei arată pur și simplu fabulos.
Atmosfera filmului este parțial fantasmagorică, parțial comică. Subtilitățile și aluziile abundă, iar umorul trebuie căutat în detalii. Pentru că există. Din belșug. Este un film potrivit și pentru copii, chiar dacă au nevoie de un pic de ajutor pentru a-i înțelege semnificația. Dar, chiar și fără a înțelege totul, aventurile palpitante și personajele fantastice (și caricaturale) îi țin cu sufletul la gură timp de 126 de minute. Cel puțin cu fiica mea așa a fost.
1986: Imensele basoreliefuri din bronz așteptând să fie montate. Din păcate
Copilul în oraș 