Verde praz

Un obiect mic, oarecum plat, de culoarea cartonului, suspenda într-un mod absurd între porțile mari . Câinii lătrau de la distanță, suficient de suspicioși, nedezlipindu-și privirile de la el. Eu m-am apropiat de el poate cu ceva mai multă suspiciune.

Jumătatea dinspre curte lăsa să se întrevadă un scris de tipar, dar nu tipărit, cu ceea ce părea a fi numele meu. Și adresa. Uimitor tot a mea.

Am luat, suspiciunea nepărăsindu-mă încă, obiectul inițial neidentificat și atât de absurd suspendat între porțile mari și l-am dus în birou. Am citit numele și adresa mea devenite acum clare. Am mai căutat o adresă care însă a refuzat să se arate. Singurul lucru de pe cartonul gros, cafeniu era un timbru. Dintr-o țară din care cu siguranță nu mă așteptam să fie.

Am rupt cartonul. Foarfeca trona treizeci de centimetri mai încolo. Dar ca de obicei am uitat de ea. Și biroul meu s-a umplut de Gânduri relativ profunde. Ce altceva ar fi putut să suspende într-un echilibru atât de absurd într-o zi însorită de primăvară?!

Mulțumesc Abisuri.