Bine v-am regăsit. Câțiva dintre voi poate că au remarcat absența mea. Aceasta s-a datorat, pe de o parte, faptului că sufăr de o acută lipsă de inspirație, iar e de altă parte faptului, mult mai obiectiv, de a avea laptopul la reparat. Cu partea tehnică am rezolvat momentan, dar inspirația tot nu vrea să se reîntoarcă.
În așteptarea ei, vă voi povesti câte ceva despre ceea ce am mai văzut interesant luna aceasta. Pentru că de stat nu am stat degeaba, ba din contră luna mai s-a dovedit a fi bogată, mai ales în concerte. Am început cu Elena Mândru, am continuat cu Ada Milea și am finalizat cu Depeche Mode. S-a mai dovedit a fi și o lună bogată în expoziții și muzee, culminând cu The Human Body și terminându-se perfect cu Noaptea Muzeelor.
Și de fapt aici doream eu să ajung cu această lungă introducere. La experiența Noaptea Muzeelor 2013. Trebuie să vă spun că am fost încă de la început un entuziast al conceptului. Am vizitat muzee pe care le știam pe de rost numai pentru plăcerea de a le vizita noaptea. E drept, în anii trecuți am prins și oarece manifestări culturale, variind valoric de la artă de mare clasă la moment pseudo-intelectual- artistic, total neinteligibil.
Anul acesta însă senzația a fost de bâlci. Bâlci de cea mai proastă calitate, cu miros de transpirație, bere și explicații interminabile despre prețul de 1 leu al biletului de intrare. Pentru că toată lumea știe că la Noaptea Muzeelor intrarea este liberă.
Noaptea ar fi fost total ratată pentru mine dacă nu aș fi avut un obiectiv clar: Muzeul de 12 ore organizat de fatzaDa. Despre cel de la Turnul Artelor nu am mare lucru a vă spune pentru că nu mă simțeam prea bine, era destul de aglomerat, muzica era prea tare, spațiul închis, iar capetele de păpuși, oricât de expresiv-artistice vor fi fost, sau orice altceva ar fi vrut artistul să spună, mie mi-au creat o totală stare de oroare. Așa că am privit totul într-o lumină negativă, deși, analizând retrospectiv, câteva lucrări erau chiar foarte bune.
Dar ceea ce mi-a plăcut cu adevărat a fost proiectul Imaginarium Fotograficus semnat Cristina Șoiman și Dan Pleșa. Din start m-a fascinat locația: Poarta Ecaterinei, pe care nu o mai văzusem niciodată din interior. Apoi însăși ideea de ”text explicativ” al unei fotografii. Recunosc: le-am citit pe toate în afară de unul singur. Nu pot să explic de ce am decis să îl sar pe acela. Poate pentru că fotografia nu mi-a spus nimic, poate pentru că povestirea anterioară fusese prea lungă sau poate pentru că povestirea anterioară îmi plăcuse prea mult. Cert este că nu l-am citit. Așa că nu vom vorbi despre el.
În schimb voi menționa faptul că la ora 23 și nu mai știu câte minute o fotografie a căzut de pe perete fix lângă noi și că sticla s-a spart într-o multidudine de cioburi invizibile.
Asta după ce în jurul orei 15, ale aceleași zile, am auzit un zgomot ciudat venind de la mansardă și când am urcat am găsit un tablou căzut de pe perete, fără nici un motiv. Și fără a fi vreun membru al familiei în zonă (prin membru al familiei mă refer inclusiv la pisici). Cu atât mai ciudat cu cât la primele ore ale aceleași zile un alt tablou a căzut de pe peretele de la parter. Cuiul nu a mai fost găsit niciodată. Și nici nu a mai căzut alt tablou în următoarele zile.
Copilul în oraș 