Arhivele lunare: iunie 2013

Și eu unde mai dorm?!

de în Miercurea fără cuvinte și etichetat , , , , | 30 comentarii

Dacă vrei să participi la “Miercurea fără cuvinte” nu trebuie decât să postezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care să spună o poveste și apoi să introduci link-ul postării aici

Publicitate

În sfârșit vacanță!

de în Viața în felii și etichetat , , | 11 comentarii

A sosit și mult așteptata vacanță de vară. Și sincer nu știu cine s-a bucurat mai mult de acest fapt: eu sau copila…Pentru mine vacanța reprezintă mai mult o stare psihică pentru că sunt mai aglomerată ca oricând, jonglând între o multitudine de proiecte și luptându-mă permanent cu comprimarea din ce în ce mai acută a timpului.

Dar chiar și așa, duminică am scos o rochie nouă din dulap (rochie cumpărată de câteva săptămâni, dar pe care nu am apucat să o port din cauza mult prea comozilor pantaloni și a veșnicelor tricouri care par să se arunce pe mine singure în fiecare dimineață), mi-am pieptănat frumos părul, mi-am luat copila și unul din câini și am ieșit în oraș.

Prima oprire a fost pe o terasă la un suc. Și sigur nu am mai făcut asta de vara trecută pentru că fiica mea, care de obicei nu are stare, a insistat să rămânem un pic mai mult.

Eu una mă grăbeam să decolez de pe Aeroportul Fatzada.

Cei mai creativi și-au realizat și planoare design propriu ….

Eu una m-am mulțumit cu admiratul și fotografiatul. Copilei i-a plăcut pisica.

Eu am preferat tributul adus Fridei Kahlo.

Se întâmplau o multitudine de alte lucruri interesante în Piața Sfatului, expoziții, ateliere, concerte, activități recreative

…dar câinele meu nu mai vroia să facă nici un pas și a trebuit să ne retragem undeva mai la umbră.

În timpul nu foartei glorioasei noastre retrageri am mai admirat o mașinuță mov.

Și am încercat să fotografiez baloanele gigantice de săpun. Nu am reușit  în schimb am fost recompensată cu un curcubeu.

Iar pentru ca vacanța să înceapă perfect am avut ca însoțitor la cină un fluture colibri.

Astă seară mă simt tristă…

de în Viața în felii și etichetat | 10 comentarii

Astă seară mă simt tristă.

Goală.

Toate ideile au plecat undeva unde stau în hamace, beau Cuba Libre și fumează…

Toate ideile au rămas de ceva timp blocate într-un trecut idealizat. Mult prea povestit. Și prea puțin trăit.

Aș da orice pentru o țigară. Aș da orice pentru o țigară fumată fără vina pe care mi-am auto-indus-o în ultimul timp.

Aș da orice pentru o idee. Da.  Aș da orice pentru o idee și o țigară.

 

Reîntoarcere la copilărie

de în Viața în felii și etichetat , , | 8 comentarii

Există multe căi de a regăsi copilăria pierdută. Mulți dintre noi nici măcar nu o caută. Unii nici nu își dau seamă că nu o mai au. Nici eu nu îi simțeam lipsa acum câțiva ani. Dar între timp ceva s-a schimbat…

Una dintre modalitățile de a-ți recupera copilăria este să îți iei un pisoi. Dar nu orice fel de pisoi. Preferabil unul cât mai mic. Cu care să poți juca o multitudine de jocuri.

Pentru început vă veți juca de-a v-ați ascunselea. Un joc plin de dinamism și de neprevăzut. Câteodată partenerul de joacă vă va ajuta cu câte un mic mieunat. Dar nu vă bazați pe aceasta. De obicei se va ascunde în cele mai întunecate și mai inaccesibile locuri. Cu această ocazie aveți și posibilitatea de a rearanja mobila prin casă (dacă tot v-ați apucat să o mutați). Sau măcar puteți șterge praful în locuri în care nu l-ați șters niciodată. Locuri despre care probabil nici nu știați că există în propria dumneavoastră casă. De asemenea este o minunată ocazie de a regăsi obiecte pe care le credeați de mult pierdute.

Al doilea joc pe care îl veți juca, și asta în fiecare zi atâta timp cât pisica dumneavoastră vă a fi alături (aproximativ 15 ani, dar dacă aveți noroc chiar și peste 20 de ani), va fi căutatul comorilor. Nu-i așa că e minunat? Nu-i așa că priviți cu jind copilașii care se joacă la groapa cu nisip cu lopățelele lor micuțe și colorate? Sunt atât de pătrunși de jocul lor, atât de rupți de realitatea înconjurătoare…Ei bine acum aveți ocazia să fiți asemenea acelor copilași…și să vă rupeți de realitate în timp ce vă veți juca cu lopățica prin litieră…Nimic nu se compară cu această minunată senzație….

Pe măsură ce pisoiul crește apar noi și noi jocuri cu care vă puteți distra împreună. Unul dintre preferatele mele este pescuitul. Nu sunt pescar. Sau pescăriță. Mi se pare o activitate plictisitoare și barbară. Până la urmă bietul pește se plimbă nevinovat prin lac și vede ceva ce pare comestibil…dar suuurpriză…nu se alege decât cu un ac în buză și o doză de asfixiere. Asta în cel mai bun caz. Pe când pescuitul pisicii…e un sport care necesită multă dexteritate și reflexe rapide. Nu există nici un moment de plictiseală. Iar rezultatul este garantat.

De fapt, atunci când ai o pisică nu există nici un moment de plictiseală. Acesta este un fapt garantat.

Pentru cei care iubesc cărțile

de în Filmul de vineri seara și etichetat , , , , , | 13 comentarii

Pentru seara aceasta aveam de gând să scriu un cu totul alt articol. Dar am descoperit un film despre care trebuie neapărat să vă povestesc.

L-am descoperit în timp ce căutam un film nou pentru fiica mea. ( Apropo, am rămas fără idei așa că orice sugestie este binevenită cu excepția oricărui muzical. Pe acestea pur și simplu nu le suportă.) Deci să revin. Căutam un film și mi-a atras atenția Inkheart  (2008), o ecranizare după romanul omonim al scriitoarei Cornelia Funke. Distribuția sună bine. Brendan Fraser, Helen Mirren ( o actriță pe care o admir), Paul Bettany.

Dacă vă așteptați la un film de o profunzime extaordinară sau de o sensibilitate care să vă facă să plângeți înnăbușit în batiste atunci nu vi-l recomand. Să fim serioși,  până la urmă caut filme pentru un copil de 8 ani. Dar dacă sunteți dispuși la ceva mai ușurel atunci Inkheart este filmul perfect.

Mai ales dacă iubiți cărțile. Filmul este o pledoarie pentru puterea cuvântului scris. O pledoarie făcută la un nivel accesibil copiilor dar suficient de atrăgătoare și pentru părinți. Apar tot felul de personaje fantastice, acțiunea este originală, jocul actoricesc convingător. Pe mine personal m-a cucerit personajul interpretat de Helen Mirren. O fată bătrână, bogată, a cărei singură iubire și existență sunt cărțile. Dar care până la urmă se dovedește un personaj de acțiune pe cât de improbabil pe atât de eficient.

Pe scurt: este vorba despre un tată și fiica lui. Doar că tatăl nu este un om obișnuit. Nu numai că provine dintr-o familie de librari și restauratori de cărți, dar este și o Limbă de Argint (Silver Tongue) adică are puterea de a aduce în lumea oamenilor personajele cărților, și nu numai, atâta timp cât citește cu voce tare. Nu vă destăinui mai mult. Cine este curios poate căuta trailer-ul.

Dacă vi s-a părut interesant mai multe sugestii de filme puteți găsi aici.