Există multe căi de a regăsi copilăria pierdută. Mulți dintre noi nici măcar nu o caută. Unii nici nu își dau seamă că nu o mai au. Nici eu nu îi simțeam lipsa acum câțiva ani. Dar între timp ceva s-a schimbat…
Una dintre modalitățile de a-ți recupera copilăria este să îți iei un pisoi. Dar nu orice fel de pisoi. Preferabil unul cât mai mic. Cu care să poți juca o multitudine de jocuri.
Pentru început vă veți juca de-a v-ați ascunselea. Un joc plin de dinamism și de neprevăzut. Câteodată partenerul de joacă vă va ajuta cu câte un mic mieunat. Dar nu vă bazați pe aceasta. De obicei se va ascunde în cele mai întunecate și mai inaccesibile locuri. Cu această ocazie aveți și posibilitatea de a rearanja mobila prin casă (dacă tot v-ați apucat să o mutați). Sau măcar puteți șterge praful în locuri în care nu l-ați șters niciodată. Locuri despre care probabil nici nu știați că există în propria dumneavoastră casă. De asemenea este o minunată ocazie de a regăsi obiecte pe care le credeați de mult pierdute.
Al doilea joc pe care îl veți juca, și asta în fiecare zi atâta timp cât pisica dumneavoastră vă a fi alături (aproximativ 15 ani, dar dacă aveți noroc chiar și peste 20 de ani), va fi căutatul comorilor. Nu-i așa că e minunat? Nu-i așa că priviți cu jind copilașii care se joacă la groapa cu nisip cu lopățelele lor micuțe și colorate? Sunt atât de pătrunși de jocul lor, atât de rupți de realitatea înconjurătoare…Ei bine acum aveți ocazia să fiți asemenea acelor copilași…și să vă rupeți de realitate în timp ce vă veți juca cu lopățica prin litieră…Nimic nu se compară cu această minunată senzație….
Pe măsură ce pisoiul crește apar noi și noi jocuri cu care vă puteți distra împreună. Unul dintre preferatele mele este pescuitul. Nu sunt pescar. Sau pescăriță. Mi se pare o activitate plictisitoare și barbară. Până la urmă bietul pește se plimbă nevinovat prin lac și vede ceva ce pare comestibil…dar suuurpriză…nu se alege decât cu un ac în buză și o doză de asfixiere. Asta în cel mai bun caz. Pe când pescuitul pisicii…e un sport care necesită multă dexteritate și reflexe rapide. Nu există nici un moment de plictiseală. Iar rezultatul este garantat.
De fapt, atunci când ai o pisică nu există nici un moment de plictiseală. Acesta este un fapt garantat.
Copilul în oraș 
Dragi prieteni, stimata concurenta si fericiti parinti , acum ca a trecut si 1 iunie si am batut tobele spre a bucura minunatii vostri copii as vrea sa va impartasesc cateva din ideile care mi-au venit pe parcurs (incepind cu cele noua luni dinaintea nasterii) pentru ca al meu copilas implineste aproape un anisor, simt cum ii dau dintisorii de lapte si tocmai a rostit cu un glas suav si cu ochisorii mari si albastri privindu-ma curios: TATA ! M-a lasat fara cuvinte, cei care sunt fericiti ca sunt parinti stiu sigur sentimentul, atunci cand nu poti descrie prin cuvinte ce simti, si stii ca viata ta nu va mai fi la fel niciodata, cat ai fost maxim de altruist lasandu-ti inima sa bata in alt trup, firav la inceput… si ca o “corporatie” cand va creste maricel. Analogia care va urma sper sa va treazeasca un zambet: O firma este ca un copil mic. Mai intai te gandesti sa il concepi, urmeaza noua luni de crize, dat peste cap – oare cum va fi, oare sunt destul de matur si responsabil ca sa fac asta – etcaetera. Apoi cateva luni mai dure cand ti se pare ca “muncesti” in van. Trebuie sa iti creezi relatii pe la medici (Camera de comert, fisc), trebuie sa angajezi o moasa (avocata), apoi trebuie sa te asiguri ca vei avea un baby sitter (contabila). Cand mergi sa il vezi la ecografie ramai mut in rut JDar iti dai seama repede ca studiul de fezabilitate si planul de afaceri a fost facut bine si ti-l doresti in continuare, ba chiar continui sa-ti creezi o retea de medici, amici, tatici, mamici, oameni de la care ai ce invata, care au copii, pentru ca vrei sa fie cat mai bine totul in viata micutului. Apoi odata ce s-a nascut trebuie sa ai grija de el, iti cere lucuri (cateodata intr-o limba neinteleasa, gibberish), face in pantaloni, trebuie sa dai bani pe pampers (TVA) si acei bani sunt plini de…, trebuie sa-i platesti asigurarea medicala, stampilele (culori de desenat), cursurile in avans pentru gradinita (cursuri de manager de program, etc), sa-i faci o camera a lui ca pentru copii, cu capsatoare cu care sa se joace, imprimanta, computer, agrafe, si neaparat o adresa de mail. Satisfactia vine cand rosteste primele cuvinte (prin flyere, carti de vizita, site, colantari, etc.) si ai vrea sa le spui tuturor si sa te mandresti: uite ce copil frumos am, e al meu J Apoi incepe sa faca primii pasi, prin tara, si prin lumea intreaga prin francizare, ca sa vada macar Europa in adolescenta, dar mai e mult timp pana atunci. Sper ca atunci cand va avea 18 ani sa nu plece de acasa, eu il educ bine, ii platesc pampersii, tva-ul, impozitele pe fericire (16% din fericire o datoram statului), baby sitterul (contabila). Atunci cand nu mai sunt destule resurse noi ca parinti putem imprumuta energie de la univers, si pentru mine universul este BRD, doar facem orice pentru copilul nostru si vrem sa traiasca mai bine decat am facut-o noi 🙂 Copilului meu i-am pus numele impreuna cu un prieten de suflet, ne-am gandit de mult timp, iar numele este Slick Events. Porecla: Slick. Cand va fi mare, iar eu batran, sper sa ma ajute cum o putea el mai bine, caci eu, ca “parinte” mi-am lasat inima sa zburde in alt trup. Si nu te-am uitat Nichita Stanescu, citez din tine maestre: “Nu se poate sa vezi zane daca nu esti zanatec” Cred ca te refereai si la anteprenoriat aici ? J
________________________________
As vrea sa ma reîntorc acolo 😦
Complet de acord cu tine. Mai ales cand ai o mata care se crede caine.
Am avut. Cunosc. Nu putea să intre nimeni la noi în apartament că sărea să muște.
Eu am si e tare simpatic sa arunci ghemotoace de hartie toata ziua.
Eu am trei pisici adulte. Și momentan trei pisoi foooarte mici în foster. Așa că îți poți imagina distracția 🙂
Frmoase gânduri! Da, copilăria va rămâne „vârsta magică” din viaţa fiecărui om! Ce fain ar fi să ne putem reîntoarce. La fel şi fraţii, părinţii, prietenii….
Cu pisicuţele cele jucăuşe şi poznaşe, sunt de acord cu tine. În curtea părinţilor mei au trăit mereu pisici multe şi o droaie de căţei. Şi acum au vreo şase mustăcioase. Am crescut alături de aceste fiinţe drăgălaşe. Fiecare copil trebuie să crească alături de un animal, căci are mlte de învăţat de la prietenii necuvântători.
Numai bine, dragă Emilia! 🙂
Noi am mai discutat despre acest subiect și știu că împărtășim același punct de vedere. Din păcate sunt mulți cei care nu înțeleg câte beneficii poate aduce un animal în viața copilului și în dezvoltarea lui emoțională.