În ultimul timp am remarcat că atrag oamenii ca un fel de magnet. Oameni pe care nu i-am mai văzut sau auzit de foarte mult timp, oameni ale căror nume le uitasem…sau ale căror chipuri nu le pot asocia nici unui nume.
Oare ce îi îndeamnă pe acești oameni să-și caute colegii de liceu după atâția ani? Sau chiar colegii de generală… Iată întrebarea care nu mi-a dat pace astăzi. Și cred că am găsit explicația. Oamenii mă caută pentru că vor să-mi arate cât de bine au reușit în viață. Și presupun că fac asta cu toată lumea din trecutul lor. Presupun că este o mare realizare că ești un om de afaceri de un oarecare succes, că ai o mașină scumpă și o vilă cu cinci dormitoare. O mare realizare care trebuie neapărat etalată în fața celor care promiteau în școală și care acum nu au făcut nimic notabil. În fața celor care în școală erau în grupul celor ”populari” și care acum ciculă înghesuiți în mijloacele de transport în comun.
Aș vrea să mă caute măcar un coleg care să nu pară a avea o viață de vis. Măcar unul… din cei cu care nu am vorbit niciodată. Acum vine întrebarea firească: de ce m-ar căuta cineva cu care nu am vorbit niciodată. Eu una știu că nu aș face-o. Dar mi-ar plăcea să se întâmple totuși…
Copilul în oraș 