În ultimul timp am remarcat că atrag oamenii ca un fel de magnet. Oameni pe care nu i-am mai văzut sau auzit de foarte mult timp, oameni ale căror nume le uitasem…sau ale căror chipuri nu le pot asocia nici unui nume.
Oare ce îi îndeamnă pe acești oameni să-și caute colegii de liceu după atâția ani? Sau chiar colegii de generală… Iată întrebarea care nu mi-a dat pace astăzi. Și cred că am găsit explicația. Oamenii mă caută pentru că vor să-mi arate cât de bine au reușit în viață. Și presupun că fac asta cu toată lumea din trecutul lor. Presupun că este o mare realizare că ești un om de afaceri de un oarecare succes, că ai o mașină scumpă și o vilă cu cinci dormitoare. O mare realizare care trebuie neapărat etalată în fața celor care promiteau în școală și care acum nu au făcut nimic notabil. În fața celor care în școală erau în grupul celor ”populari” și care acum ciculă înghesuiți în mijloacele de transport în comun.
Aș vrea să mă caute măcar un coleg care să nu pară a avea o viață de vis. Măcar unul… din cei cu care nu am vorbit niciodată. Acum vine întrebarea firească: de ce m-ar căuta cineva cu care nu am vorbit niciodată. Eu una știu că nu aș face-o. Dar mi-ar plăcea să se întâmple totuși…
Copilul în oraș 
🙂
Este un virus de acest fel…
…ai grijă !
Și cum se numește acest virus?
Poate că răspunsul la întrebarea ta se ascunde la mine!
Sunt mulți ani de când eu și colegii mei de liceu (nu toți), ne întâlnim, anual, să stăm la o șuetă. Depănăm amintiri, spunem bancuri și ne simțim de parcă abia am terminat liceul. Dintre toți cei ce vin, eu sunt singurul care nu am facultate terminată, nu am situație de invidiat. Nu ne lăudăm cu realizările, dar când cineva este întrebat direct, răspunde. Ne vedem ca să ne amintim de tinerețe, de vechile prietenii, de viața de liceu!
Comunicăm frecvent, mai ales acum, în era internetului. Mai aflăm când unul pleacă pe „afară”, când unul uită să mai trăiască,…
Nimic nu poate fi comparat cu viața de liceu!
Mă iartă dacă te-am inoportunat cu comentariul meu! Promit să nu mai deranjez!
Nu m-ai inoportunat. Chiar mi-a făcut plăcere. Am și eu colegi cu care țin legătura. Pe mine mă fascinează cei care mă caută din neant. Mai ales că o parte susțin că am fost prieteni buni în liceu sau în generală. :))) Dacă am fi fost atât de buni prieteni cred că mi-aș fi amintit de ei…sa că am fi păstrat o oarecare legătură.
Fala poate fi unul din motivele lor, dar asta nu te împiedică să fii tu însăți, să discuți cu ei, să le amintești de „prietenia” avută în acei ani. Motivele lor pot fi multe, mai ales în condițiile de evoluție a societății actuale. Mergi înainte și caută să-ți asculți sufletul, care știe cel mai bine ce trebuie făcut!
Eu cred ca de la o varsta oamenii se cauta pur si simplu, „sa se mai vada.” Sau ca sa-si retraiasca tineretea. Cel putin eu de asta caut, cand caut.
Poate de la o vârstă…
Bună întrebare! Când am făcut revederea cu colegii de liceu, am avut parte şi de lăudăroşi, dar cel mai tare m-au mâhnit „preţioşii” care nici n-au mai venit la întâlnire, căci se credeau mult prea sus, faţă de…ceilalţi!
Este minunat când te revezi cu foştii colegi nu pentru „schimb de laude”, ci pentru bucuria revederii, pentru a depăna amintiri, pentru a retrăi farmecul adolescenţei…