Despre un examen supraestimat

Dragii mei, voi știți că eu nu comentez subiecte de actualitate. Dar de această dată nu m-am putut abține. Chiar au înnebunit toți românii?! Se face atâta caz pentru acest examen de bacalaureat de parcă ar fi testul suprem. Când de fapt nu este nimic mai mult decât o certificare a faptului că în patru ani de liceu s-au acumulat o serie de informații și s-au însușit o serie de instrumente de utilizare a acestora. Nimic mai mult.

Am citit un articol ( spre rușinea mea nu am reținut autorul) în care se afirma răspicat că nu este o realizare promovarea examenului de bacalaureat. Consider a fi o afirmație de bun simț. Ceea ce m-a șocat au fost comentariile revoltate, nu numai ale proaspeților absolvenți, cât mai ales ale părinților.  Dacă de la liceeni mă așteptam la astfel de reacții, o asemenea atitudine la părinți este de-a dreptul îngrijorătoare. Nu știu unde și când s-a greșit. Nu știu de unde a apărut acest concept general răspândit că orice progenitură trebuie să intre la o facultate. De parcă fără ea nu poate lucra ca vânzătoare sau agent comercial. Pentru că în final tot acolo ajunge.

Dar să revenim la bacalaureat. În primul rând nu înțeleg polemicile și discuțiile interminabile pe această temă. Până la urmă unde se vrea să se ajungă? La faptul că sistemul nostru de învățământ este prost? Acest lucru îl aud de pe vremea când eram eu în liceu. Și clar ceva este greșit din moment ce majoritatea elevilor trebuie să ia lecții în particular (meditații) pentru a putea absolvi un examen de certificare a cunoștiințelor dobândite în urma cursurilor urmate. Și vin și mă întreb atunci de ce mai merg la cursuri? Ar putea foarte bine să stea acasă dacă tot se duc degeaba la scoală. Pentru că dacă nu s-ar duce degeaba la ore n-ar mai avea nevoie de meditații. Pare destul de logic. Și din experiență vă spun că se poate lua bacalaureatul (cu nota mare) fără meditații. Se poate intra și la facultate (la stat, cu examen de admitere) tot fără meditații. Totul este să vrei. Și să înțelegi pentru ce urmezi cursurile unui liceu.

Și închei aici pentru că dacă mă dezlănțui s-ar putea să devin prea vehementă. Și așa m-am abătut cam mult de la tematica mea. Și totuși trebuie să vă mai mărturisesc că de câteva zile (de când a început toată această absurditate) mă obsedează un mare adevăr, care mi-a rămas întipărit în subconștient încă din școala generală, ”Dacă toți ar învăța carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele”. Cred că noi toți ar trebui să ne oprim din această cursă absurdă după diplome însușite inutil și să medităm un pic la asta.

18 thoughts on “Despre un examen supraestimat

  1. Varianta liceu 2013

    Dragi mei, voi shtitzi k ieu nu comentez subecte d-astea. Dar de aceasta data nu mam putut abtzine. Chiar a anebunit totzi romani ?! Se face atata caz pentru acest ecsamen de baclavaureat de park ar fi testu suprem. Knd de fapt nu este nimik mai mult doar o certificare a faptului k în patru ani de liceu s-au acumulat decat serie de informati sh-i sau ansusit o serie de instrumente de utilizare a lui cunostintele Decat atat. Idolu mieu in viatza e sa fiu decat primar🙂

    • Un exemplu elocvent din ce se poate citi uneori în foile de examen… Iată că enigma a fost, în mare parte, desluşită… Epidemia lui „merge şi-aşa”, e gravă. Iar când nu mai merge, e caz de uimire generală…

      • Este trist ca s-a ajuns la asta.😦 Dar din păcate aceasta este trista realitate la care s-a ajuns…dacă părinţii au fost obişnuiţi să se ducă la muncă pentru a face act de prezenţă era de aşteptat ca şi odraslele să meargă la şcoală pentru acelaşi motiv. Şi să mai fie şi mândri de acest lucru. Iar dacă la un moment dat ajung să dea cu capul de pragul de sus de vină este bineînţeles sistemul. Niciodată propria persoană.

  2. Bine spus, Emilia. Oricum, rezultatele nu oglindesc realitatea. Totul e o mare minciună, acceptată, mai mult, strigată de toți, cum se întâmplă de câțiva ani. Se spune că județul meu este pe primul loc la promovabilitate, atât la testările de sfârșit de gimnaziu, cât și la bacalaureat. Toți se felicită reciproc prin ziare, pe facebook, probabil și pe alte rețele de socializare, de la inspectori școlari la directori de școli, cadre didactice, părinți și elevi. Nu știu cum se face, dar mie nu îmi vine deloc să mă bucur, nici să felicit pe cineva. După un an la catedră în două școli din oraș, an care mi-a fost suficient să îmi fac o imagine despre elevul român de azi și după încă vreo șapte ani tot în învățământ, ani care m-au ajutat să îmi formez o imagine mai clară despre cadrele didactice de azi, am ajuns să îmi pun întrebarea câte dintre aceste cadre didactice ar fi trebuit să promoveze nu bacalaureatul, măcar clasa a patra. Din câte îmi aduc eu aminte, până în clasa a patra oricine ar trebui să știe să scrie românește. De elevi, nu mai vorbesc. Nu generalizez, dar procentele și notele anunțate nu le consider reale. Într-o clasă sunt doi-trei elevi de zece, majoritatea de nivel mediu și un procent mic de nivel foarte slab. Așa e în legea firii, e demonstrat științific.Și asta mi-a confirmat și experiența la catedră. Goana după note mari la examenele de sfârșit de ciclu a început când admiterea la liceu/facultate s-a făcut pe baza acestor note/medii. Profesorii sunt, direct sau indirect, constrânși să pună note care nu reflectă realitatea (,,Măcar la limbi străine să aibă și ei note peste șapte. Nu te gândești că le distrugi viitorul?”). Și de atunci tot curge cu nouă și zece. Suntem o țară de nota 9,99, o țară de licențiați care nu își cunosc nici măcar propria limbă. Se aude că profesorii vor fi plătiți după rezultatele elevilor. Nu vreau să mă gândesc ce ar însemna. Atunci chiar vom fi o țară de nota zece😆 .

    • Din păcate s-a cam pierdut din vedere care este scopul învățământului și anume nu obținerea notelor ci acumularea de informații. Am remarcat asta chiar și la clasa a doua, la fiica mea. Părinții vin la școală cu reclamații către doamna învățătoare pentru notele proaste ale copiilor lor. Eu personal o consider prea indulgentă. Nu este posibil să iei FB pe o lucrare cu trei-patru greșeli. Și dacă la fel se notează elevii și în următoarele clase încep să îmi explic o parte din fenomen.

  3. Trebuie sa aiba si parintii pe cine sa dea vina ca odraslele lor nu invata.Pai cine ai vrea sa fie de vina?Ei?neah…dobitocu ala de prof care ia si asa o gramada de bani pentru cate ore munceste.Nu ca el care munceste de la 6 la 5…si nu pune cu minus.Ca nu e minus o ora )))

  4. Ar fi foarte multe de spus, dar nu vreau sa ma las antrenat .
    Televiziunile fac din tintar armasar si tapeaza , din lipsa de alte informatii, iar populatia „pune botul”.
    Adica, pina-i ocupata populatia cu bacu-ul,cu inmormintarea lui Nicolaescu si pretentiile neamurilor lui,cu casatoriile si divorturile,n-are timp sa vada ce ar trebui.
    Normal ar fi ca fiecare sa poata obtine minimum de trecere, dar nu-i obligatoriu, ci doar de bun simt.
    La fel cum nu-i obligatoriu sa faca facultati.
    Daca a fost atit de rau sistemul de invatamint din „perioada de trista amintire”, cum se face ca n-au fost 19% analfabeti in tara, ca in absolut toate domeniile au „aparut” oameni de inalta calificare si inalta calitate?
    Ceva nu se potriveste…

    • Multe nu se potrivesc, din păcate. Chiar și acum. Dacă totul ar fi atât de prost atunci cum explicăm medaliile internaționale la olimpiade? La matematică, la informatică …
      Iar în ceea ce privește distragerea atenției de la problemele reale ai mare dreptate.

  5. Pingback: Pentru cei ce considera “luarea BAC-ului” o mare realizare | Abisuri

  6. Perfect adevarat si 100% de acord cu tine! Inainte BAC-ul era un examen ca oricare altul, acum mai au putin si cer sa devina optional ca sa nu isi mai bata capul elevii sa mai invete ceva.

  7. Bine ai spus că este o temă supralicitată. Mare tam-tam pentru o realitate evidentă. Nivelul de cunoştinţe al elevilor de azi scade exponenţial cu fiecare an. Şi asta, mai ales pentru un motiv simplu: nu mai vor să înveţe. Nu mai înţeleg motivaţia învăţării, nu mai văd niciun rost să te pregăteşti pentru….nimic, căci asta le oferă societatea în halul în care a ajuns. Eu nu zic că au dreptate, căci alegerea de a fi prost este cea mai „falimentară” opţiune pentru un tânăr. I-am întrebat pe nişte băieţi din bloc, care au dat bac-ul, dacă au învăţat şi ei ceva. Nimic! – au răspuns. Păi de ce? – Pentru că nu vrem să învăţăm nimic! – au răspuns senini! Degeaba fac pe indignaţii părinţii lor, dacă 12 ani nu s-au interesat mai deloc de soarta odraslelor şi nici dacă ei învaţă ceva pe la şcoală. Le-au făcut toate poftele, bani şi distracţii la greu, dar fără ca aceştia să „transpire” măcar puţin pentru toate acestea. Iar ideea „măreaţă” de a-i plăti pe profesori în funcţie de notele acordate (adică „performanţe”!), va afunda şi mai rău amărâtul ăsta de învăţământ. Păi cine-i prost să mai dea 4, dacă pierde la salariu?
    Sunt curios dacă se va ajunge la o ieşire la liman sau vom merge din rău în mai rău!

    • Salarizarea în funcție de note nici eu nu o văd ca pe o soluție. Se vrea motivarea elevilor, cred. Dar prin această propunere nu va fi nimeni motivat. Singurul rezultat va fi notarea artificială. Încă una din soluțiile de tip tratarea efectului în locul cauzei. Se pare că noi, românii, suntem specialiști în astfel de abordări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s