28 | iulie | 2013 | Copilul în oraș

După ce abia părăsisem Făgărașul ne-a atras atenția un indicator Mănăstirea Cisterciană Cîrța – 6 km. Nu știam noi ce înseamnă cistercian, am bănuit că trebuie să fie un ordin catolic, și cum distanța nu era mare am hotărât să ne abatem de la drum și să intrăm să o vizităm. Și bine am făcut.

Mănăstirea propriu-zis nu mai există. S-au mai păstrat câteva ziduri și biserica. Dar să o iau cu începutul…

Ajunși acolo am găsit o poartă închisă și un afiș cu tarifele de vizitare ( sub 1 euro de persoană) și o listă de numere de telefon. Am sunat la unul dintre ele și cineva foarte amabil ne-a spus să intrăm pe poartă către mănăstire, apoi pe lângă aceasta până la o casă unde la etaj vom găsi pe cineva care ne va ajuta în continuare. Zis și făcut. Am intrat pe poartă.

Apoi am luat-o pe lângă zidurile mănăstirii și am ajuns într-o curte desprinsă parcă din povești. O curățenie impecabilă, tufe de trandafiri și garduri vii. Chiar și o mică moară cu ciocănele de lemn care băteau în ritmul apei.

Am găsit și proprietarii grădinii care, după ce am achitat tarifele modice, ne-au înmânat cheile mânăstirii cu rugămintea de a le înapoia după ce am terminat. Mi-am imaginat că vom vedea doar câteva ziduri…și că nu este nevoie să ne supravegheze.

După prima poartă, cea pe care o puteți vedea în prima imagine, am pătruns într-un mic, dar îngrijit, cimitir al soldaților germani căzuți în primul război mondial.

Și nu vă imaginați surpriza noastră când am constatat că cea de-a doua cheie ne permitea accesul chiar în biserică. Această dovadă de încredere în oameni și în bunul simț al acestora sunt sigură că nu o voi uita niciodată.

Aproape ne era frică să atingem ceva…. Am privit cărțile de rugăciune, unele dintre ele rămase deschise de la ultima slujbă, am urcat la balcon pentru a vedea orga, am admirat o minunată ușă din lemn pictat.

După care am încuiat cu grijă și intenționam să plecăm când am remarcat o intrare mică. Era intrarea de la clopotniță. Bineînțeles că am urcat treptele înalte și alunecoase ( în jur de 45 dacă am numărat bine) pentru a admira mănăstirea de la înălțime.

Notă:

După ce am ajuns acasă m-am documentat și am aflat că Mănăstirea Cisterciană de la Cîrța (an de înființare 1205-1206) este singura de pe teritoriul țării aparținând acestui ordin catolic. A mai existat una , la Igriș, dar aceea a fost distrusă complet. Un alt fapt interesant pe care l-am aflat este că Mănăstirea de la Igriș adăpostea cea mai veche bibliotecă din Transilvania (atestată documentar).

Bine v-am regăsit, dragii mei. După săptămâni de muncă în ritm infernal am reușit în sfârșit să plec în concediu și să îmi împlinesc un vis drag: am văzut cetățile dacice. Dar cum drumul până acolo a fost suficient de lung și tentațiile nenumărate vă voi povesti mai întâi despre ceea ce am văzut pe drum.

Prima noastră oprire a fost la Cetatea Făgărașului pe care, în mod uimitor, nu o vizitasem niciodată. Cetatea în sine reprezintă o mare dezamăgire fiind în renovări și neputându-se vizita decât în mică parte. Ne-am plimbat un pic pe zidurile exterioare și am admirat lebedele.

Surpriza plăcută o reprezintă Muzeul Țării Făgărașului, amenajat la primul nivel al clădirii principale. Funcțiunile originale ale camerelor nu au fost păstrate dar se poate citi o descriere a acestora. S-a mai păstrat și un inventar de mobilier pentru fiecare cameră și cu un pic de imaginație poți reconstitui aspectul lor înainte de a fi transformate. În prezent ele găzduiesc exponate de muzeu și pe măsură ce treci dintr-o cameră în alta descoperi noi și noi comori.

În continuare o să vă prezint selecția mea. Din păcate nu vă pot da prea multe detalii pentru că le-am uitat. 🙂

Chiar din prima sală m-a fascinat cuptorul de ars ceramică descoperit la Felmer. Datează din perioada post-romană, este foarte bine păstrat și îl puteți vedea în fundalul fotografiei.

Am admirat și o reconstituire a unei case tradiționale din Țara Făgărașului. Dacă ajungeți la muzeu rugați personalul să vă dea cât mai multe detalii. Sunt de-a dreptul savuroase. Eu nu divulg nimic.

În continuare am fotografiat cea mai interesantă icoană pe sticlă pe care am văzut-o vreodată.

În această sală am aflat povestea unui ingenios mecanism de execuție: Fecioara de Fier. Condamnatului la moarte i se spunea că va fi grațiat dacă sărută o icoană a Fecioarei Maria. Aceasta era de fapt fixată pe un mecanism de execuție pe care condamnatul îl declanșa singur. Ingeniozitatea mecanismului era cu atât mai mare cu cât prevăzuseră inclusiv debarasarea de cadavru. Din nou, vă las să aflați singuri detaliile.

Am păstrat pentru final unul din minunatele obiecte de sticlărie produse în Țara Făgărașului. Vă mărturisesc că mi-a fost foarte greu să aleg pentru că toate erau superbe. Dar cum sticla neagră este rară l-am ales pe acesta.