O floare

Nici nu îmi mai amintesc de cât timp nu am mai primit în dar o floare.  Una singură. Un simplu crin alb, fără funde, fără ”verdeață”, fără hârtia acea creponată îngrozitoare.

Mi se pare mie sau eleganța a dispărut cu totul? Văd de multe ori pe stradă tineri cu buchetele atât de mari încât abia reușesc să le țină în mână. Gestul, voit menit a impresiona prin opulență, își pierde orice semnificație și devine de prost gust.

Am cunoscut un bărbat care ținea neapărat să îi cumpere iubitei trandafiri de la vânzătorii din restaurante. Dar numai după ce negocia prețul. Ce poate fi mai meschin decât atât?

Și ați remarcat cât de puțini bărbați căsătoriți duc în dar o floare soțiilor lor? Și nu mă refer aici la ocazii speciale, ci ca gest spontan, în mijlocul săptămânii.

Aș vrea să primesc o floare. Una singură. O ultimă brândușă culeasă înainte de venirea zăpezii.

 

Anunțuri

Bine v-am regăsit

Într-un final m-am întors și eu. Îmi cer scuze pentru lunga absență. Simțeam nevoia de o pauză în care să călătoresc, să citesc să petrec mai mult timp cu mine însămi. Ceea ce am și făcut. Evident.

Speram ca după o vară lungă și frumoasă să mă întorc plină de energie creativă. Cu mintea plină de gânduri frumoase, ca un erou romantic, să vă port pe cărări de poveste. Din păcate masacrul ultimelor săptămâni a anulat orice bucurie. Dar nu despre aceasta vreau să scriu. Nu aici. Nu acum.

De fapt nu doresc să scriu despre nimic astăzi. Doar să vă spun Bine v-am regăsit .

Și dacă tot sunt aici să vă anunț că vă voi mai stresa doua luni cu advertoriale pentru că mă înscriu din nou la SuperBlog. De ce o fac? Nici eu nu știu. Deși trebuie să recunosc că m-am distrat copios la câteva probe ale edițiilor trecute. Pe de altă parte a fost și greu. Greu să respect termenele, greu să scriu despre subiecte care nu m-au interesat niciodată și despre care uneori, nu mi-e rușine să recunosc, nu știam absolut nimic. Au fost și satisfacții. Au fost și frustrări. Mai ales ediția trecută când am fost practic scoasă din competiție după jurizarea primei probe. Dar am mers mai departe și am finalizat pe un loc acceptabil în clasament.

Până la urmă, în urma competiției din primăvară, mi-am dat seama că nici măcar nu concurez pentru a câștiga ( cred că îmi este prea greu să iau ceva în serios, în special pe mine).  Concurez pentru competiția în sine, pentru nerăbdarea dinaintea publicării temelor de concurs, pentru emoția dinaintea publicării notelor, pentru nenumăratele F5, pentru șocul unor notări proaste la articolele în care ai pus cel mai mult suflet, pentru șocul și mai mare pentru note mari scrise in ultimele 10 minute înaintea termenului limită, pentru bucuria de a avea, în sfârșit, o notă bună la un articol drag și nu în ultimul rând pentru atmosfera de pe grup și pentru oamenii minunați pe care i-am cunoscut în edițiile anterioare.

Așa că Bine v-am regăsit și pe voi dragi Superbloggeri.