În Țara Hațegului (II)

A sosit momentul să ne continuăm călătoria prin Țara Hațegului. Deși intenția noastră a fost să vizităm cetățile dacice evident că nu puteam să ocolim celelalte obiective. Și am început cu Cetatea Deva. Din păcate acesta este o ruină transformată în șantier așa că vă mărturisesc cinstit că nu a meritat deplasarea. Și am înțeles că starea de șantier datează încă din 1996 și va mai continua cel puțin câțiva ani.

Orașul Deva pare totuși destul de frumos dar pe mine mă chinuia o durere de spate cumplită care mi-a făcut deplasarea imposibilă și a trebuit să ne întoarcem la pensiune.

A doua zi m-am simțit ceva mai bine și am pornit către Hațeg, la care nu am mai ajuns însă, dar aceasta este o cu totul altă poveste. Prima oprire în drumul nostru a fost Castelul Corvinilor. Nu vă așteptați să vedeți fotografii spectaculoase cu magnificul edificiu din piatră și lemn pentru că nu veți vedea. Acelea le puteți găsi pe orice carte poștală.

Există trei moduri în care puteți vizita castelul: 1. fără nici un fel de ghid ( vă spun din start că este cea mai proastă alegere) ; 2. cumpărând un ghid audio pentru smartphone (este foarte ieftin și presupun că merită); 3. angajând unul din ghizii muzeului, așa cum am făcut noi. Suma este modică, doar 30 ron, și astfel ai ocazia de a înțelege cu adevărat ceea ce vizitezi. Probabil că nu sunt foarte solicitați pentru că doamna de la casierie ne-a întrebat de trei ori dacă știm că ne costă 30 de lei (noi fiind doar trei persoane). Ceea ce mi-a ridicat multe semne de întrebare în legătură cu turistul român. Din nou aceasta este o altă poveste pe care probabil o voi dezbate în alt articol.

Așa cum spuneam mai sus Castelul Corvinilor este o poveste. Desprins din legendă, martor a nenumărate lupte, victimă a unor incendii devastatoare, nu mai păstrează aproape nimic din fosta glorie.  Odată a fost o spectaculoasă reședință princiară decorată în stil baroc. Acum ne mai putem imagina doar fosta strălucire admirând puținele ornamente salvate și păstrate în muzeu.

Evident că nici mobilierul nu s-a păstrat și puținele piese rămase sunt expuse în câteva dintre numeroasele camere. Ca această superbă oglindă care împodobea cândva camera domnițelor.

Dar oricum nu mobila și decorațiunile sunt ceea ce impresionează la acest castel. Ci poveștile sale. Pentru că fiecare cameră, fiecare turn are povestea sa. După fiecare ușă se ascunde un crâmpei fascinat de istorie.

De mit. Cum ar fi povestea ostaticilor turci care au săpat puțul castelului și care au lăsat mărturie a supliciului lor această controversată inscripție.

De suferință.

Istoria castelului este la fel de zbuciumată ca și istoria acestui neam. Și mărturie stau armele expuse în magnifica Sală a armelor, construită în stil gotic.

Dar pentru mine locul preferat din tot castelul îl reprezintă această fereastră. Aș putea petrece o veșnicie stând pe una din băncuțele mici de piatră, ascunse în penumbra vitraliilor, și citind. Nu pare pur și simplu perfect?

Publicitate