Parfum subtil de mandarine

Seducție. Ce cuvânt frumos. Joc, artă, știință sau intuiție? Sau poate câte un strop din fiecare… Nu am simțit niciodată nevoia de a seduce pe cineva. Întotdeauna fidelă mie însămi eu am fost cea sedusă. De cele mai multe ori de o idee. Foarte des de câte o imagine. Mai rar de câte o persoană.

De data aceasta însă ceva s-a schimbat. Să fie vârsta? Să fie parfumul său pe care îmi este dor să-l am din nou pe piele? Mi-e dor de el…și nu mi s-a făcut dor în momentul în care am plecat fără să mă mai uit în urmă. Mi s-a făcut dor de el acum, după atâția ani, acum când m-a descoperit întâmplător, susține el, m-a căutat prefer să cred eu, pe o rețea oarecare de socializare.

Astăzi ne reîntâlnim…după câți ani oare? Nu vreau să socotesc. Prea complicat. Și total irelevant. E important doar că ne reîntâlnim. Doi străini cu o frântură de trecut comun. Cândva ne-am împărtășit unul altuia secretele. Cândva trupul meu și trupul său s-au contopit. Și parcă a fost bine.

Recunosc. L-am căutat și eu după ce am vorbit. După ce am hotărât să ne reîntâlnim la un pahar de povești, așa ca între doi oameni cu un oarecare trecut comun. I-am cercetat fiecare fotografie găsită încercând să regăsesc expresiile familiare. De câteva ori am crezut că am reușit. Dar cel mai des am întâlnit expresii noi.  Zâmbete noi. Riduri noi. Câteva fire albe prin părul ceva mai rar. Și siguranța unui bărbat.

Acea siguranță. Acel ceva din mișcări similar mișcărilor unui prădător. Și care involuntar mă fac să mă simt ca o pradă. Instinctiv reacționez. Mă retrag. Devin sarcastică. Uneori acidă… Un mecanism reflex. Testat. Și eficient.

Și totuși câteodată…foarte rar…aș vrea să pot să fiu eu însămi prada. Măcar pentru o noapte. Câteva zile. O săptămână poate. Privesc fără entuziasm șirurile de rochii aliniate pe umerașe. Nimic nu îmi place. Nimic nu spune sunt aici pentru tine. Așa că aleg un simplu tricou și o pereche de jeans. Mă îmbrac. Mă privesc. Ceva nu e așa cum ar trebui să fie. Încerc un alt tricou cu un bumbac mai fin și o culoare mai suavă. Un alb un pic murdar.

Să mă machiez?…Poate un pic. Atât cât ochii mei să pară un pic mai verzi decât sunt ei de fapt. 

Îl vreau! Și constatarea mă surprinde până și pe mine. Îl vreau bărbat. Pentru că tânăr l-am avut. Îl vreau așa cum este el acum. Cum cred eu că este el acum. Îl vreau așa cum ar putea să fie. Și brusc tricoul nu mai pare îndeajuns. Mă dezbrac. Din nou. Dacă ar putea să mă vadă așa cum sunt acum. Dacă ar putea să mă apropii de el ca un parfum. Nevăzută. Doar simțită. Parfum subtil de mandarine. Accent de frezie. De primăvară. Și de sărut furat.

Aleg o rochie simplă, crem, de dantelă. Nu este nici prea lungă, până în pământ, dar nici chiar scurtă. Mă întreb dacă am mai purtat-o vreodată? De fapt mă întreb cum a ajuns la mine în dulap pentru că nu îmi amintesc să o fi cumpărat… Trec pe lângă cutiile cu bijuterii fără să le privesc. Dantela este și așa destul de complicată.

Au mai rămas doar câteva minute. Taxiul parchează răbdător în fața porții. O ultimă verificare în oglindă. Văzută prin ochii peliculei argintii imaginea mă mulțumește. A mai rămas un singur detaliu…pe care oglinda nu îl poate remarca. Îmi plimb mâna pe sticluțele amestecate pe masa de machiaj. Le mângâi pe fiecare în parte cu o buricele degetelor…mâna mi se oprește în dreptul celei roz. Îmi place. Pare jucăușă. Poate prea jucăușă?…E alegerea perfectă. Mă las învăluită de ploaia de stropi invizibili. Îi las să mi se așeze pe păr, pe gât…în palme, pe pielea aproape transparentă de la încheieturi…

Taximetristul claxonează. O dată. De două ori. Se pare că aceasta a fost toată răbdarea lui. Încui cu un gest reflex poarta și mă așez pe bancheta din spate. Inima începe să bată din ce în ce mai tare pe măsură ce kilometrii se adaugă la nota finală. Încerc să mă calmez. Respir adânc. Esențele de mosc și chihlimbar mă amețesc. Ce simplu ar fi să fiu zeiță antică înveșmântată în parfumul ofrandelor. Ar fi îndeajuns o singură privire…

Taxiul a oprit. Plătesc. Cobor. Mă opresc și îl caut din priviri. L-am găsit. Arată chiar mai bine în realitate. Încerc să îmi maschez entuziasmul dar fluturașii din stomac nu sunt un mit. Au mii de culori și milioane de aripioare neobosite. M-a văzut la rândul său. Zâmbește. Se apropie și mă îmbrățișează. Și parcă îmbrățișarea s-a prelungit cu o fracțiune de secundă în timp ce o șuviță dezordonată a părului meu creț i-a mângâiat obrazul. O șuviță cu parfum subtil de mandarine. Accent de frezie. De primăvară. Și de sărut furat.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Articol scris pentru Etapa VIII a competiției SuperBlog 2013.

 

3 thoughts on “Parfum subtil de mandarine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s