Visul

Azi noapte am avut un vis ciudat. Am visat că cineva a venit și mi-a făcut curat în birou. Dar mai bine să vă povestesc…

Era o dimineață ca oricare altă dimineață a săptămânii. Ceasul a sunat ca de fiecare dată o dată, de două ori, de trei ori. După a jumătate de oră m-am hotărât și eu să mă dau jos din pat și să cobor în birou. Ozzy mă aștepta deja cuminte în fața ușii, pregătit să-și ocupe locul pe covorașul de lângă scaunul meu. Am descuiat ușa și ca de obicei el a intrat primul dând fericit din coadă. Apoi s-a oprit neîncrezător. Dintr-o privire am înțeles motivul stuporii sale…pătrunsesem în biroul altcuiva. Și totuși…

În locul în care înainte fusese un vraf aparent dezorganizat de hârtii sub care numai un cunoscător ar fi putut ghici o tastatură…acum se găsea o suprafață de lucru neagră și strălucitoare. Și o tastatură cu literele aproape șterse de prea multă utilizare. Tastatura mea să fie? Sau nu e ea? Și dacă e ea unde a dispărut restul?

Mă apropii cu precauție. Brusc telefonul sună. Răspund automat. Pe mine mă caută. Deci este totuși biroul meu. Mi se cere o informație. O am aici undeva. Știu pentru că am lucrat ieri la ea și era chiar undeva deasupra teancului…pe o hârtie…Nu mai există teancul.

Îmi cer scuze. Revin în câteva minute cu informația.

Închid și privesc perplex în jur. În dreapta într-un raft o serie de bibliorafturi mă privesc înapoi aliniate, etalându-și ostentativ numele și data. De unde au apărut? Nu le cunosc…Îl scot pe primul din șir. Înăuntrul său dosare. Iar în dosare…teancul meu. Separat. Dez-organizat. Re-organizat. Catalogat.

Caut înfrigurată informația cerută. Numele sunt în ordine alfabetică. Am găsit. Un pix și-un post-it să notez. Era un pix ieri chiar aici. Unde a dispărut?! Știu sigur că era. Deschid la repezeală un sertar în căutarea altuia. Închid la loc. Deschid din nou. Chiar am eu șase capsatoare?!

Deschid un alt sertar: agrafe de birou, pioneze, câteva cuttere…nu mă interesează acum. Deși ieri ar fi fost bun un cutter.

Mă mut la celălalt birou. Cel mare pe care nu îl folosesc decât atunci când pe masa calculatorului nu mai încape nici un ac.  Deschid sertarul din mijloc…câteva zeci de pixuri și markere de toate culorile și dimensiunile se înghesuie unele peste altele. Uite și pixul cu ștampilă primit în dar și care crezusem că a fost furat.

Îl iau în grabă și întind mâna către locul în care ar fi trebuit să fie un teanc roz de hârtiuțe pătrate. Nimic. Mă întorc la masa calculatorului. Erau vreo trei teancuri ieri acolo. Nimic.

Telefonul sună din nou. Alt număr. Răspund.

Sunt într-o discuție. Mă scuzați. Vă sun înapoi imediat ce termin.

Închid. Ozzy scheaună și îmi atrage atenția. În locul covorașului său tronează o cutie ciudată și cenușie. Pare a fi un distrugător de documente. Dar eu nu am distrugător de documente! Aceasta este treaba lui Ozzy. Când nu mai am nevoie de o hârtie i-o dau lui și are el grijă să o fac bucăți cât mai mici. Munca e împărțită. Și amândoi suntem mulțumiți. Mă enervez, dar nu am timp acum de asta. Unde îmi sunt post-it-urile?!

Nu pot respira. Zecile mele de bucăți de hârtie roz, mici pătrate cu sute de informații adunate pe ele. Toate numerele de telefon. Toate adresele. Cantitățile, dimensiunile, …calcule intermediare. Listele cu lucruri de făcut. Listele cu cele terminate. Termenele limită. Fotografiile pe care le selectasem pentru noul calendar.

Camera începe să se învârtă în jurul meu. Produse de papetărie încep să se rotească cu viteză amețitoare. Ozzy scheaună speriat din spatele scaunului. O ștampilă gigantică Trodat se apropie. Telefonul începe să sune din nou.

Mă trezesc. Opresc alarma ceasului. Sar direct din pat și alerg la parter. Ozzy mă privește nedumerit și somnoros. Descui ușa biroului și ca de obicei el intră primul și se instalează pe covorașul său de lângă scaunul meu. Răsuflu ușurată. Biroul meu arată ca un câmp înflorit de hârtiuțe mici, roz și pătrate.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Articol scris pentru Etapa IX a competiției SuperBlog 2013.

4 thoughts on “Visul

  1. Mama nu intră niciodată peste chestiile mele. Mă rog, nici nu locuim împreună, dar atunci când vine, își mai bagă nasul, într-o oală, într-o rufă…până la hârtii! Când eram mai mică, n-o lăsam niciodată să-mi facă curat prin birou! Fiecare cu ordinea lui…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s