Mama. Câteva aspecte biografice.

V-am povestit vreodată despre mama mea? Nu . Nu cred.

Mama mea este o ființă extraordinară. Având doar un pic peste un metru și jumătate, tunsă scurt și cu ochelari, îmbrăcată veșnic cu o pereche de jeans și încălțată cu ghete de trekking seamănă mai mult cu un băiețel pus pe șotii decât cu o doamnă având respectabila vârstă de 64 de ani.

Și are și energia unui puști neastâmpărat: veșnic în viteză, veșnic agitată, veșnic având ceva urgent și presant de făcut. Sincer uneori obosesc doar privind-o. Și uneori acest neastâmpăr al ei are cele mai neașteptate consecințe.

1958: Vară. Mama mea era  la verii ei în vizită undeva la țară. Acolo covoarele se spălau în pârâurile repezi de munte. S-a dus și mama să o ajute pe mătușă. Sarcina care îi revenea era relativ simplă: nu trebuia decât să ia un covor de dimensiuni mici, câteva pietre mai mari și după ce întindea covorul pe fundul pârâului să așeze pietrele peste el pentru a nu fi luat de apă. Mama mea, care de mică avea inițiativă, s-a gândit că ar fi mult mai simplu să țină chiar ea covorașul cu picioarele. S-a descălțat, a așezat covorul acolo unde era curentul mai puternic și s-a așezat mândră în picioare pe el. Dar pârâului nu i s-a părut ideea la fel de bună așa că a hotărât să ia covorul cu tot cu copilul de pe el. A fost recuperată după câteva zeci de metri, udă fleașcă și plină de vânătăi. Covorul nu a mai fost recuperat niciodată. Cel puțin nu de mătușa sa.

1961: Toamnă. În vizită la aceeași veri. Împreună cu verișoara ei mai mare au hotărât să meargă la furat de pere din grădina unui vecin despre care știau sigur că nu este acasă. Avea vecinul acesta niște pere mici, cu miezul roșu, dulci și zemoase. O minunăție. Mama, orășeancă, îmbrăcată cu o rochiță dreaptă până la genunchi. Ajung în grădină, se suie în pom. Moment de panică. Vecinul era acasă. Verișoara coboară repede din pom și zboară peste gardul înalt din scânduri de lemn cu capătul de sus ascuțit ( probabil că știa vecinul ce știa). Mama a coborât și ea repede din copac dar când să sară gardul, rochia strâmtă s-a agățat într-unul din capetele ascuțite prinzând copila atârnată ca într-un cuier.

1965: Vară. Din nou în vizită la veri. De data aceasta mama e deja elevă la liceu. Teoretic trebuia să aibă ceva mai multă minte. Teoretic. Copii din sat o provoacă să se suie până în vârful unui stejar înalt. O tachinează. Lasă că le arată ea, că doar nu degeaba este în echipele de gimnastică și de atletism ale liceului. Așa că încălțată cu papuci se suie până în vârful copacului la o înălțime de doar 10 metri. Dar inevitabilul nu s-a lăsat evitat. Când să coboare papucii au alunecat și tânăra temerară după ei. Norocul său a fost coronamentul care i-a mai limitat viteza. Uimitor nu a avut nimic rupt. Doar o amnezie din care și-a revenit complet în următorii câțiva ani.

1980: Vară. Mama este acum un inginer topograf respectat pe canalul Dunăre-Marea Neagră. Este și însărcinată cu mine. În luna a șaptea. Împreună cu șeful de șantier, tatăl meu, alți ingineri și o echipă de soldați, detașați să lucreze în subordinea ei, merg să facă niște măsurători. La întoarcere mama mea, temerară cum o cunoaștem, hotărăște că nu mai are chef să ocolească pe drumul amenajat pe marginea canalului și că va coboră direct taluzul către organizarea de șantier. Până să apuce să faca cineva ceva mama și făcuse primii pași pe panta abruptă. Dar cum centrul de greutate nu era acolo unde știa ea că trebuia să fie s-a dezechilibrat. Gravitația și-a făcut datoria și mama a făcut o minunată coborâre viteză pe spate sub privirile îngrozite ale tatălui meu, celorlalți ingineri și a trupei de soldați. Nimeni nu a fost rănit dovada că sunt acum aici să vă povestesc întâmplarea.

1986: Înainte de Paște. Ca orice român s-a gândit și mama să facă curățenia de primăvară. Mai țineți minte rezervoarele acelea de wc din fonta amplasate undeva sus pe perete? Dintr-acela  aveam și noi.Cum nu ajungea să îl spele ce s-a gândit mama? Să se suie în picioare pe wc. Dar capacul era dintr-un plastic prost și a cedat instantaneu. Mama sportivă cum este încă a încercat să se redreseze prinzându-se de chiuvetă. Aceasta a cedat și ea sub greutate și mama a căzut în spațiul îngust dintre wc și chiuvetă, cu chiuveta din faianță peste ea. Așa a găsit-o tata când s-a întors acasă. Cum v-ați obișnuit deja nu fusese decât bine zdruncinată.

1997: Toamna. Părinții mei construiau o  casă și urma să se toarne pereții fosei. Pentru cine nu știe fosa este un bazin cu pereții din beton în care se colectează apele menajere în lipsa sistemului de canalizare centralizat. Fosa era foarte adâncă, aproximativ trei metri, așa că a trebuit făcut un cofraj rezistent. Urma să vină cifele și mama s-a gândit să mai verifice odată dacă totul este bine întărit. Și cum a făcut asta? Mergând pe pereții subțiri de lemn ai cofrajului. Tatăl meu a văzut-o. Dar în momentul în care a strigat Nu păși pe ultimul sprijin că nu e fixat! Era prea târziu. Mama deja căzuse perfect vertical între cei doi pereți de lemn aflați la 30 de centimetri unul de celălalt. A căzut în picioare așa că nu a avut decât câteva julituri la coate. Mai complicat a fost să o scoată de acolo.

2011: Vara. Eu mă întorceam de la festivalul Peninsula. Mai eram cu niște prieteni așa că am hotărât să ne oprim în Sighișoara. La un moment dat, pe la prânz, mă sună mama să mă întrebe la cât mă întorc. Nu îi stă în obicei să facă asta așa că am devenit suspicioasă. I-am spus că nu știu. Două ore mai târziu iar mă sună. După voce părea să-i fie rău așa că am insistat. Până la urmă a cedat: Am căzut și mă doare foarte rău piciorul. Cred că mi-am fisurat ceva. În acel moment cred că am bătut orice record de viteză pe drumul Sighișoara-Brașov. Conduceam boscorodind în gând și făcându-mi calcule cam câte amenzi pentru viteză aș putea primi. Ajunsă acasă am putu contempla adevărata dimensiune a dezastrului: laba piciorului drept era umflată și învinețită. Dar nu aceasta era partea cea mai interesantă: avea și ambii ochi vineți și umflați. Am alergat la urgențe încercând pe drum să aflu povestea: intraseră viespi în pod și s-a gândit să bage insecticid pe ușița de acces de la priza principală pentru internet. Așa că înarmată cu un spray insecticid s-a urcat pe singurul scaun din cameră: unul cu roți, ignorând astfel orice lege elementară a fizicii. Evident că în momentul în care a apăsat pe spray scaunul a plecat în direcția opusă și ea a căzut cu nasul nici mai mult nici mai puțin decât în muchia capacului spray-ului. Mi-a mărturisit că s-a panicat crezând că și-a spart ochelarii. Pe măsură ce povestea îmi venea să o omor. M-am abținut pentru că era evident că avea dureri. Am ajuns la Urgență, i s-a făcut o radiografie și bineînțeles că nu avea nimic fisurat. A stat o zi cu gheață pe picior și i-a trecut. Vânătăile de la ochi le-a purtat însă cu mândrie mai mult de o săptămână.

Acum am stabilit o serie de reguli stricte pe care mama trebuie să le urmeze atunci când rămâne singură acasă și pe care i le reamintește de fiecare dată  fiica mea cu cea mai mare seriozitate: nu are voie să se suie pe scaune cu roți, pe vasul de la wc, pe mese, în pomi sau pe acoperiș. Mă îndoiesc că le va urma dar noi ne facem datoria.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Articolul a fost scris pentru Etapa XIV a competiției Superblog 2013. Sponsorul, magazinul online Reeija.ro, ne-a invitat să inventăm o povestioară amuzantă. Ne-având nici o idee am întrebat-o pe mama și ea a început să ne povestească. După ce am râs copios o după-amiază întreagă m-am gândit să vă împărtășesc și vouă câteva momente inedite din viața mamei mele.

8 thoughts on “Mama. Câteva aspecte biografice.

    • Și eu mă gândeam la asta în timp ce printre hohote luam notițe. Aș putea scrie un roman doar cu aventurile din copilărie. A fost greu să aleg doar câteva pentru articol.🙂

  1. Și mama e maestră! Și-a rupt un picior, ridicându-se de pe scaun. Îi amorțise și, când a călcat în el, a înțeles ce înseamnă să ai numai un picior. Pe vremea când era liceeancă, a alergat repede în stație, ca să prindă autobuzul, că făcea naveta. Autobuzul era în stație, însă mama, încercând parcă să-l oprească cu puterea ochilor, s-a împiedicat și-a căzut. Șoferul nemaivăzând-o în retrovizoare, a plecat, crezând că s-a răzgândit.
    Mamele noastre sunt de aceeași vârstă. Poate scoatem o culegere de năzbâtii pe care le-au făcut. Nu că boi nu le-am avea pe-ale noastre. Aveam vreo 3 ani, era iarnă, însă fiind o zi călduroasă în timpul zilei, se cam topise zăpada. Eram cu ai mei, veneam spre casă, și eu am luat-o mai în față, zbenguindu-mă, ca orice copil. Era și întuneric afară, și, ai mei, se luaseră cu vorba și când s-au uitat să vadă ce fac, ia-mă de unde nu-s. Eram în canal, noroc că nu era adânc. Mi-a părut rău de hăinuța mea albă de blană, cu cănăfiori roșii. Nu a mai reușit mama s-o facă la fel de albă niciodată.🙂

    • 🙂 Să știi că nu e rea ideea. Chiar am putea scrie o carte.
      Daaa….și eu sunt maestra in căzături. Doar că ale mele nu sunt atât de spectaculoase. Eu cad în șanțuri, fundații goale sau cu beton proaspăt turnat în ele. Dar nu pentru că m-aș aventura ci pur și simplu pentru că sunt non-stop cu capul în nori.

  2. Mi-a plăcut mult de tot articolul despre mama ta cea… „năzdrăvană”. Important este că din toate a scăpat mereu cu bine. Cât despre emoţiile celorlalţi… ştii tu mai bine!😀
    Numai bine, Emilia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s