A fost odată ca niciodată Killer Queen

Undeva departe, într-un timp în afara timpului există un regat magic. Numele lui este Pyrgos. Locuitorii săi sunt ființe eterice care și-au distilat esența.

Regina acestui regat este puternica Killer Queen. De o frumusețe neobișnuită ea este posesoarea celei mai puternice arme din Univers: Sceptrul Parfumului. Sceptrul Parfumului este un artifact cu puteri misterioase. În mâna unei stăpâne potrivite el poate schimba destine.

Există multe tradiții în Pyrgos. Dar poate cea mai importantă este cea legată de sărbătoarea Bergamotei. În această săptămână plină de mister totul este posibil. Noi arome se distilează, inimile bat cu putere și legăturile se formează pe vecie.

Evenimentele pe care urmează să vi le povestesc s-au petrecut într-o astfel de săptămână. Regina nu căzuse până acum pradă magiei Bergamotei. Rebelă și non-conformistă  ea râdea de vechile preziceri conform cărora în ultima noapte a Sărbătorii Bergamotei un Rege i se va alătura pe tron dublând puterea Sceptrului Parfumului.

Dar cu timpul poporul devenise nerăbdător. Vechile preziceri se cereau împlinite.  Așa că sosise vremea ca eu,  în calitate de prim sfătuitor al Reginei, să intervin:

Regina mea, a sosit momentul să avem un Rege. Poporul din Pyrgos a devenit neliniștit. Și se întreabă când se va împlini profeția. Când se va dubla puterea Sceptrului Parfumului?

Dar ce nevoie avem de un rege?  Nu sunt eu cea mai puternică Stăpână  a Sceptrului de până acum? Nu am învins răscoala Feministelor? Nu am reinstaurat puterea Parfumului pe pământ?

Ba da regină. Ești. Dar totuși un Rege ar fi dezirabil.

Regina stătu un pic pe gânduri. Apoi se uită fix la mine și mă întrebă gânditoare:

La ce te-ai gândit?

Propun să organizăm un turnir în ultima noapte a Sărbătorii Bergamotei. Cu Puterea Sceptrului îi vei chema de dincolo de timp pe cei Trei Maeștrii Sacri: Note-de-Vârf, Note-de-Mijloc și Note- de-Bază. Iar cei ce năzuiesc să devină Killer King să se întreacă în măiestrie cu aceștia.

Ce idee minunată! Iar dacă nu se va găsi niciunul pe măsura Vechilor Maeștrii, cu atât mai bine. Poporul nu poate spune că nu am încercat! zâmbi regina cu șiretenie.

Sosi și ultima noapte a Sărbătorii Bergamotei. Sute de aspiranți se înscriseseră la turnir. Unii erau prinți din Casta străveche ai Uleiurilor Aromatice, alții din Casta nouă a Maeștrilor Aldehidici. Erau și câțiva tineri fără rang și fără renume. Doar era perioada magică când totul era posibil. Killer Queen privea amuzată toată această adunare aromată. În sinea ei era sigură că nimeni nu putea să se ridice la înălțimea provocărilor Maeștrilor Sacri.

Când marele orologier al palatului anunță ora hotărâtă Regina invocă Puterea Sceptrului și cei Trei Maeștrii Sacri se înfățișară de dincolo de timp.

Prima provocare o lansă Note-de-Vârf. Acesta își rosti incantația și o ploaie de stropi parfumați căzu pe neașteptate din cer. Era un parfum greu de camfor și rășini. Tinerii mândri și încrezători începură să se simtă moleșiți de parcă ar fi căzut într-o visare. Priveau în gol pierduți în plasa amintirilor. Uitând de ei. Uitând de regină. Uitând pentru ce se aflau acolo.

Unul singur nu părea afectat. Avea ochii negrii și strălucitori. Nu îl recunoșteam. Probabil că venise din regatele vecine. Purta cu el un mic cufăr încrustat în flori necunoscute mie. Scoase din el un praf multicolor pe care începu să îl arunce în jurul său în timp ce își croia drum prin mulțimea de pretendenți către Regină. Tinerii atinși de praful său se trezeau pe dată din visare.

Ce magie necunoscută ai în puterea ta? întrebă regina făcându-i semn să își oprească înaintarea.

Nu este o magie complicată, Măria Ta, răspunse acesta zâmbind. Nu sunt decât fructe de pădure culese de mine din munții de pe Pământ. Prospețimea fructelor revigorează simțurile adormite.

Note-de-Vârf se înclină în semn de respect și dispăru. Prima probă fusese trecută spre marea uimire a Reginei. Și a mea.

Venise rândul maestrului Note-de-Mijloc. Acesta fără a rosti nici un cuvânt făcu să se întrupeze o fată frumoasă ca un cânt cu mantie albă albă până la pământ. În timp ce mergea crini albi răsăreau în urma pașilor săi. Toată adunarea rămase fermecată de minunata fată albă. Doar tânărul stătea impasibil. Fata înaintă până în fața lui și apoi dispăru cu un oftat.

Cum de nu ai căzut pradă vrăjii crinului? îl întrebă regina contrariată. Mă așteptam să fie mai furioasă dar se pare că tânărul necunoscut nu o lăsa indiferentă. Ce-i drept era totuși noaptea în care orice este posibil.

Cum pot să mă îndrăgostesc de un crin când ochii mei au admirat florile pline de culoare ale Orientului? răspunse el. Și deschizând pentru a doua oară cufărul scoase o floare ciudată așa cum nu îmi mai fusese dat să văd până atunci.

Permite-mi să-ți dăruiesc această floare de Celosia pe care o port întotdeauna cu mine. Regina încuviință din priviri. I-am dus floarea și o privi cu încântare. Note-de-Mijloc se înclină și dispăru lăsându-l pe maestrul Note-de-Bază să își exercite magia sa parfumată.

Acesta, sigur pe el, pulveriză un parfum verde care se transformă într-o minunată pajiște presărată de mici flori într-o multitudine de culori. Iarba mătăsoasă se legăna dezmierdată de un vânt cald de primăvară. Regina privea încântată. Izvoarele îngânau un cântecel discret.

Atunci tânărul misterios deschise pentru a treia oară  cufărul său. Scoase din el o mică farfuriuță de aur pe care se afla o singură pralină de ciocolată. Cerând permisiunea se apropie, îngenunche în fața Reginei și i-o oferi. Aceasta o luă nedezlipindu-și privirile albastre de ochii de culoarea prunei negre. Gustă pralina și o explozie de arome necunoscute dar minunate îi invadă papile gustative. O senzație de fericire puse stăpânire pe inima sa. Iar în acel moment vântul călduț de primăvară încetă să mai bată, florile dispărură iar iarba păli. Odată cu ultima floare dispăru și maestrul Note-de-Bază înclinându-se cu respect.

Și atunci se împlini profeția promisă și îndelung așteptată. Regina, cea care până acum luase în derâdere vechile tradiții, se ridică și cu o ușoară urmă de emoție în glas anunță:

Acesta este Regele pe care îl așteptați.Acesta este Killer King. Nu știu cine este sau de unde vine. Și nici nu contează. El este Regele vostru și al meu.

Iar din acea zi puterii străvechi a Sceptrului Parfumului i-au fost adăugate: aroma fructelor de pădure, a Celosiei și a esenței de praline.

……………………………………………………………………………………………………………………………………..

Articol scris pentru Etapa XVII a competiției SuperBlog 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s