Pentru cei care iubesc cărțile

Pentru seara aceasta aveam de gând să scriu un cu totul alt articol. Dar am descoperit un film despre care trebuie neapărat să vă povestesc.

L-am descoperit în timp ce căutam un film nou pentru fiica mea. ( Apropo, am rămas fără idei așa că orice sugestie este binevenită cu excepția oricărui muzical. Pe acestea pur și simplu nu le suportă.) Deci să revin. Căutam un film și mi-a atras atenția Inkheart  (2008), o ecranizare după romanul omonim al scriitoarei Cornelia Funke. Distribuția sună bine. Brendan Fraser, Helen Mirren ( o actriță pe care o admir), Paul Bettany.

Dacă vă așteptați la un film de o profunzime extaordinară sau de o sensibilitate care să vă facă să plângeți înnăbușit în batiste atunci nu vi-l recomand. Să fim serioși,  până la urmă caut filme pentru un copil de 8 ani. Dar dacă sunteți dispuși la ceva mai ușurel atunci Inkheart este filmul perfect.

Mai ales dacă iubiți cărțile. Filmul este o pledoarie pentru puterea cuvântului scris. O pledoarie făcută la un nivel accesibil copiilor dar suficient de atrăgătoare și pentru părinți. Apar tot felul de personaje fantastice, acțiunea este originală, jocul actoricesc convingător. Pe mine personal m-a cucerit personajul interpretat de Helen Mirren. O fată bătrână, bogată, a cărei singură iubire și existență sunt cărțile. Dar care până la urmă se dovedește un personaj de acțiune pe cât de improbabil pe atât de eficient.

Pe scurt: este vorba despre un tată și fiica lui. Doar că tatăl nu este un om obișnuit. Nu numai că provine dintr-o familie de librari și restauratori de cărți, dar este și o Limbă de Argint (Silver Tongue) adică are puterea de a aduce în lumea oamenilor personajele cărților, și nu numai, atâta timp cât citește cu voce tare. Nu vă destăinui mai mult. Cine este curios poate căuta trailer-ul.

Dacă vi s-a părut interesant mai multe sugestii de filme puteți găsi aici.

Publicitate

Astă seară vă propun o comedie

Astă seară vă propun din nou un film mai vechi și tot o comedie. Este greu să văd altfel de filme împreună cu copila așa că sper că veți înțelege.

De această dată am ales un produs al cinematografiei franceze, ”Les visiteurs” (1993), avându-l în rolul principal pe unul din actorii mei preferați, Jean Reno.

Despre acest film nu am multe a vă zice. Este o comedie tipică de situație, francezii sunt maeștrii ai genului, cu confuzii de identitate, scene mai mult decât amuzante și personaje pitorești.

Pe scurt este vorba despre contele de Montmirail, care, pentru a repara o  greșeală fatală, hotărăște să se întoarcă în timp pentru a o corecta. Dar vrăjitorul greșește poțiunea și Contele, împreună cu vasalul său, se trezesc în anul 1992. De aici vă puteți imagina și singuri nebunia care urmează.

Așa că dacă aveți chef de un film care să vă descrețească frunțile ”Les Visiteurs” este o alegere potrivită.

Dacă vi s-a părut interesant mai multe sugestii de filme puteți găsi aici.

Un film care trebuie neapărat văzut

Astă seară am revăzut un film clasic. Și nu înțeleg cum de nu mi-am adus mai de mult de el. Mai ales că este regizat de unul dintre preferații mei, dacă nu chiar regizorul pe care îl apreciez cel mai mult: Terry Gilliam.

Este vorba de The Adventures of Baron Munchausen (Aventurile Baronului Munchausen), 1988. Un alt film de aventuri veți spune. Ei bine nu este chiar așa. Ca multe dintre filmele lui Terry Gilliam și acesta este o metaforă, o pledoarie pentru puterea imaginației asupra tiraniei raționalului.

Atmosfera filmului este parțial fantasmagorică, parțial comică. Subtilitățile și aluziile abundă, iar umorul trebuie căutat în detalii. Pentru că există. Din belșug. Este un film potrivit și pentru copii, chiar dacă au nevoie de un pic de ajutor pentru a-i înțelege semnificația. Dar, chiar și fără a înțelege totul,  aventurile palpitante și personajele fantastice (și caricaturale) îi țin cu sufletul la gură timp de 126 de minute. Cel puțin cu fiica mea așa a fost.

Personajul Baronului este absolut minunat. Afemeiat și lăudăros, el este în același timp chintesența eroului. Cu o credință imperturbabilă în puterea voinței, el este singurul supraviețuitor al unei epoci în care spiritul uman era liber de constrângerile rațiunii. O epocă în care orice era posibil. Pentru simplul motiv că oamenii credeau că este posibil.

Celelalte personaje sunt de asemenea savuroase. Favoriții mei sunt  Vulcan și Venus. Imaginați-vă o Uma Thurman extrem de tânără întruchipând-o pe Venus așa cum a imortalizat-o Botticelli. Pur și simplu divin, nu-i așa?

Singurul lucu care ar putea să vă dezamăgească la acest film sunt efectele speciale. Mai ales pe copii. Dar nu trebuie să uităm că este totuși un film din 1988.

În concluzie vă invit pe toți să (re)vedeți acest film minunat. Și dacă vă face plăcere să facem un mic schimb de impresii.

Dacă vi s-a părut interesant mai multe sugestii de filme puteți găsi aici.

Înfruntarea Titanilor. Un film care ar trebui să se numească altfel.

După ce v-am povestit, destul de entuziasmată de altfel, despre un film mediocru, ar fi trebuit acum să mă reabilitez cu vizionarea unei capodopere. Din păcate mă simt nevoită să vă povestesc tot despre un produs discutabil al cinematografiei americane.

În primul rând trebuie să admir felul în care americanii au reușit întotdeauna să dea peste cap legendele grecești. Întotdeauna amestecă personaje, eroi, modifică poveștile, cronologia nu are nici importanță. Uneori mă întreb care este scopul acestor compilații, având în vedere că poveștile originale sunt suficient de complicate și fără a le mai amesteca. Asta v-o spune o împătimită a acestor legende. Dependență pe care am reușit să i-o transmit și fetiței mele. Dar despre asta promit să scriu altă dată. Acum să revenim la film.

Filmul despre care vreau să scriu câteva  cuvinte este Clash of the Titans (Confruntarea titanilor), 2010.

În mare este vorba despre povestea eroului Perseu. Spun în mare pentru că sunt modificate circumstanțele nașterii sale, motivația eroului și în general tot contextul. Cei care nu ați văzut filmul mă veți întreba ce s-a mai păstrat. S-a păstrat faptul că se luptă cu Medusa și că o salvează pe Andromeda. Și că este totuși fiul lui Zeus.

Cum s-a modificat ceea ce s-a modificat? Asta nu vă mai spun pentru că altfel chiar nu ați mai avea nici un motiv să vedeți filmul. Pentru că dacă aveți chef de un film de aventură chiar merită văzut. Distribuția este bună ( din păcate favoritul meu Liam Neeson are doar un rol secundar), acțiunea este alertă, intriga interesantă, efectele speciale de calitate.

Pitica mea a fost entuziasmată. Dar nu îl recomand copiilor care nu au mai văzut genul acesta de filme pentru că violența este la cote înalte. Până la urmă este imposibil să faci un film inspirat din mitologie și să nu ai violență. Întreaga existență a eroilor are ca punct de plecare violența.

Cum spuneam pitica mea a fost entuziasmată. În general o entuziasmează tot ceea ce are legătură cu Medusa. Cred că este monstrul ei mitologic preferat. Dar ceea ce mi s-a părut extraordinar a fost reacția ei în mometul în care s-a terminat filmul: ” Dar totuși unde sunt Titanii?”.

 

Mai multe sugestii de filme găsești aici.

Un film plin de culoare

Aceasta este impresia pe care mi-a lăsat-o filmul pe care l-am văzut săptămâna aceasta: Grozavul și puternicul Oz (Oz: The Great and Powerfull), o producție Disney 2013.  Un film mai nou de atât nici că se putea.

Drăguță a fost reacția fetiței când a auzit la ce mergem: ”Iar Vrăjitorul din Oz?” Biata copilă are dreptate: până acum a văzut vreo trei dramatizări a acestei cărți, ba chiar a și jucat într-una. Iar la clubul de lectură ghiciți ce studiază acum?!

Dar trecând peste faptul că povestea a fost exploatată, dramatizată, cântată, dansată…această nouă interpretare este chiar simpatică. Cel puțin nouă așa ni s-a părut. Poate că și efectele speciale specifice filmelor 3D au avut ceva de a face cu asta (ați remarcat că filmele 3D au anumite scene oarecum obligatorii? căderea în gol, zborul, peisaje luxuriante…) dar mie personal mi-a plăcut povestea.

De data aceasta personajul Dorothy nu mai apare. Și nici cățelușul său. În schimb apare un personaj mult mai pitoresc: magicianul Oscar Diggs, un tânăr cu principii morale cel puțin discutabile. Mai apar și trei vrăjitoare extrem de frumoase, care se luptă pentru a conduce Tărâmul Magic Oz și tot felul de alte personaje pitorești.

Acum să vă spun ce mi-a plăcut la el: mi-a plăcut că personajele sunt bine definite, deși arhetipale. Mi-au plăcut peisajele care sunt într-adevăr spectaculoase. Și mi-a plăcut că, deși pornește de la o poveste foarte cunoscută, reușește să îi dea o tentă originală. Îi dau nota 8. Este un film perfect pentru a colora o zi lucrătoare cenușie de primăvară-spre-toamnă-târzie.

Și copilei i-a plăcut deși anumit scene au depășit-o total. I-a dat nota 9, pentru că s-a distrat. Și i-a plăcut personajul valetului maimuță înaripată.

În ceea ce privește violența nu trebuie să vă faceți probleme. Există câteva scene de urmărire, destul de înfricoșătoare pentru un copil impresionabil (sau un adult cu nervii în pioneze) și vreo două scene de luptă între vrăjitoare. Cam atât. Așa că pe scara violenței îl plasez la 7.

Mai multe sugestii de filme găsești aici.

O ecranizare aproape perfectă

Vă povesteam cu puțin timp în urmă că am citit Maestrul și Margareta. Nu mai știu de la cine am aflat (dar îi mulțumesc din suflet pentru  informație) despre o ecranizare pe măsură: este vorba de mini-seria produsă de Goskino și Telekanal Rossiya, în 2005, în regia lui Vladimir Bortko.

Acum, după ce am terminat de vizionat toate cele zece episoade ale seriei ( a câte 45 de minute fiecare) pot să spun un singur lucru: perfect. Este o ecranizare perfectă. Până la urmă nici nu este de mirare. Cine să înțeleagă un roman rusesc mai bine decât un rus?!

Filmul nu numai că urmărește pas cu pas structura romanului, dar chiar preia pasaje întregi de dialog, încât uneori ai putea să rostești replicile împreună cu actorii. Evident dacă ai vorbi rusa. Eu l-am vizionat cu subtitrarea în engleză și am avut senzația că recitesc cartea.

Pentru cei care nu au citit cartea. Acțiunea filmului se desfășoară pe două planuri temporale și spațiale: Moscova anilor 1930, scenele din acestă perioadă fiind filmate preponderent alb-negru, și Ierusalimul execuției lui Iisus, aceste scene fiind filmate color. Cele două planuri se intersectează prin intermediul fantasticelor personaje ale filmului: Woland (Diavolul) și excentrica sa suită, Maestrul, scriitorul moscovit al unui roman avându-l ca personaj central pe Pilat din Pont, Margareta, iubita Maestrului, regină, văjitoare, poate cel mai complex personaj. Tonalitatea filmului este destul de gravă, creând o senzație permanentă de ireal, și este permanent punctată de personaje când caricaturale când de-a dreptul grotești. În concluzie, în ciuda atmosferei generale, nu lipsesc momentele de comedie.

Actorii sunt absolut minunați. Fiecare personaj este memorabil iar Margareta este superbă. Despre Woland ce să mai vorbesc: este distins și respingător în același timp. O alegere mai bună decât actorul Oleg Basilashvili nu cred că se putea face.

 Mă opresc aici. Dacă ați văzut deja filmul aștept părerea voastră. Dacă nu, sper măcar că v-am stârnit curiozitatea.

 

Mai multe sugestii de filme găsești aici.

 

Dezamăgirile Doamnei de fier

Am reușit și eu să văd, în sfârșit, Doamna de fier ( The Iron Lady, 2011). La câte citisem și auzisem despre acest film mă așteptam la mult mai mult.

Filmul nu are nimic spectaculos. Și nici măcar prea emoționant nu este. În afară poate de ultimele scene. Este interesant de urmărit în măsura în care prezintă viața uneia din cele mai puternice femei ale secolului. Viața și ascensiunea unui mare om politic. Dar ca film în sine…Se vrea ca având o puternică tentă personală dar și aceea realizată oarecum cu frică. Și nici documentar nu este.

Nu știu ce părere are marea doamnă despre el, sau dacă l-a văzut, dar mie mi se pare că acestui film îi lipsesc exact calitățile principale ale personajului central: forța, determinarea și curajul.

Nici interpretarea actriței Meryl Streep, una din actrițele mele preferate, interpretare care i-a adus și al treilea premiu Oscar, nu mi s-a părut năucitoare. Nici nu se compară cu cele din Kramer vs. Kramer și Sophie’s Choice ( cu care a câștigat celelate două premii Oscar). Dar poate că filmul acesta mi s-a părut mult prea anost ca să îi mai pot vedea vreo calitate.

Un film complicat

În primul rând despre Atlasul norilor (Cloud Atlas) pot să vă spun că este un film lung. Are 172 de minute. Pe care le simți ca pe 172 de minute. În al doilea rând este un film solicitant. În nici un caz nu este genul de film la care să te uiți în timp ce mai faci și altceva. Ca să urmărești acest film atenția îți va fi solicitată la maxim. Cel puțin la început când în decurs de câteva minute ești introdus în șase povești (aparent fără nici o legătură), fiecare desfășurată în alt loc și în alt timp. Un început năucitor.

Câteva date concrete: Cloud Atlas (2012) este un proiect ambițios care a fost cât pe ce să nu se materializeze din cauza problemelor financiare. Deși o producție independentă, adaptarea după romanul omonim a lui David Mitchell, dă senzația unei producții a unui studio mare: imagine impecabilă, efectele speciale fără cusur, distribuție de excepție: Tom Hanks, Halle Berry, Hugh Grant, în câte șapte roluri diferite fiecare, și Susan Sarandon în patru roluri, ca să dau numai câteva exemple.

Cum spuneam de la inceput acțiunea se petrece pe multe planuri, care ne sunt prezentate alternativ, dând senzația de a nu avea nici o legătură unele cu celelalte. Dar pe măsură ce filmul înaintează încep să apară conexiunile, pentru ca la final totul să se lege ca într-un puzzle temporal uriaș.

În concluzie este un film care merită văzut. Chiar și numai pentru regalul actoricesc. Și acum intenționez să citesc și cartea. Mă gândesc că pentru cine a citit-o deja filmul nu numai că este mai ușor de urmărit dar își pierde considerabil din magie. Apropo a citit cineva cartea?

 

Mai multe sugestii de filme găsești aici.

Ați văzut ultimul film marca Tarantino?

Dacă nu l-ați văzut trebuie neapărat să remediați acest fapt. Și nu. Nu este un film pentru copii. Dar m-am gândit că, din când în când, pentru variațiune să vă mai prezint și altfel de filme.

Django Unchained. Cel mai bun film Tarantino de până acum. Cel puțin așa cred eu. Și am văzut toate filmele produse și regizate de Quentin Tarantino. Dar despre ce este vorba? Este vorba, la fel ca în aproape toate filmele sale, despre o poveste de dragoste adevărată și despre răzbunare. Rețeta perfectă pentru tone de sânge țâșnind în toate direcțiile.  Nici nu ne așteptam la altceva, nu-i așa? Dar, și la asta poate că într-adevăr nu ne așteptam, este vorba și despre sclavie. Iar dacă îl privim din alt unghi Django poate fi considerat și un western. Idee cu care a mai cochetat regizorul. Pentru că în fapt foarte multe dintre filmele sale nu sunt decât western-uri contemporane.

Distribuția? De excepție. Jamie Foxx în rolul principal. Cristoph Waltz: cel mai complex personaj din film.  Un personaj surprinzător de uman. Și catalizatorul întregii acțiuni, de altfel. Leonardo DiCaprio. Niciodată pe lista mea de favoriți. Probabil că de la Titanic i se trage. Cu toate acestea trebuie să recunosc că devine din ce în ce mai bun. Și, citându-l pe prietenul meu, ”începe să capete din forța lui Robert De Niro”. Cel puțin în interpretarea eroului negativ, deși este evident  mult mai sofisticat.

Pe scurt: acțiunea se petrece în America sudistă a secolului XIX, chiar înainte de Războiul Civil. Momentul istoric și locația oferă pretextul unui periplu pe plantațiile de sclavi și ne face martorii unor abuzuri de o extremă violență (dar din ceea ce am citit nici pe departe atât de violente pe cât era realitatea acelor vremuri). Filmul, prin intermediul pesonajului interpretat de Cristoph Waltz ridică și o serie de probleme morale și psihologice interesante, punând în treacăt inclusiv una din întrebările pe care mi-am pus-o și eu de mai multe ori în contexte diferite însă: cum este posibil ca o mână de oameni să controleze cu drept de viață și de moarte mulțimi întregi? De ce acestea nu reacționează?

Mă opresc aici. Dacă vreți un rezumat îl găsiți ușor și în altă parte, dar cred că cel mai bine ar fi să vedeți filmul. Și nu vă speriați de cele 2 ore și 45 de minute. Sincer nici nu mi-am dat seama când au zburat.

 

Mai multe sugestii de filme găsești aici.

Super-villain

Se știe că fetelor cuminți le plac băieții răi. Așa că nu se putea să nu ne placă Megamind (2010), o poveste cu super-eroi produsă de DreamWorks Animation. Ceea ce este cu adevărat inedit la Megamind este că povestea  este spusă din partea personajului negativ. Așa-zis negativ, pentru că de fapt el este personajul pozitiv al poveștii, victimă a destinului, a societății, a felului în care este perceput de cei din jur. Ce să zic, un tip cu mari probleme de identitate. Dar cu atât mai amuzant.

Fetiței îi place chiar băiatul rău. Îi place pentru că este atât de ”incredibil de fraier”. Și mai mult nu am reușit să scot de la ea. I-a dat nota 10 și s-a apucat să deseneze, punând punct oricărei conversații pe această temă.

Noroc că eu sunt ceva mai vorbăreață. Așa că voi începe povestindu-vă despre coloana sonoră. Care este mai mult decât inspirată. La ce mă refer? Păi să stăm să ne gândim un pic: la câte filme pe care le vezi împreună cu copilul (animație sau nu) poți asculta pe coloana sonoră Ozzy Osbourne, AC/DC și  George Thorogood?! Asta așa doar ca un mic exemplu. Deci din punct de vedere al coloanei sonore un mare 10 din partea mea.

Acum despre personaje nu pot să spun decât că sunt hilare. Iar acest ”super-villain”, cum atât de frumos se autointitulează, reușește să se bage singur în atâtea situații jenante încât nu se poate să nu ajungi să empatizezi cu el. Una peste alta mă alătur copilului și îi acord acestui film nota 10.

Fiind un film cu super-eroi este evident că are partea sa de scene violente. Așa că îi voi da nota 6 pe scara violenței.

Și voi încheia cu întrebarea  cheie a uneia dintre scenele mele preferate din film: care este diferența dintre un ticălos (villain) și un super-ticălos (super-villain)? Iar dacă știți răspunsul înseamnă că ați văzut filmul. 🙂

Mai multe sugestii de filme găsești aici.