Ce-am mai văzut în Brno și ne-a plăcut

Dacă tot v-am prezentat câteva imagini de la Grădina Botanică am zis că aș putea să vă mai plimb un pic prin Brno. Mai ales că nouă orașul acesta ne-a plăcut foarte mult. Dar las orașul pe săptămâna viitoare și astăzi vă povestesc despre Muzeul de Antropologie.

În primul rând te frapează faptul că personalul nu vorbește engleza. Dar compensează lipsa prin amabilitate și, prin semne și cu multă strădanie, îti explică cât costă biletul , cum să folosești ghidul audio și în ce direcție trebuie să o iei. Astfel înarmat, cu aparatul îndăratnic de gât ( la noi n-a mers din prima și a trebuit să îl schimbăm) pornești în marea aventură a evoluției.

Și ce aventură! Cu adevărat fascinat. Copilei s-au părut evident mult mai interesante scheletul de mamut

și reconstituirea

decât lunga și complicata călătorie a antropoidelor către omul modern. La fel cum a lăsat-o rece evoluția uneltelor de silex. Sau ritualurile funerare. Deși câteva i-au atras totuși atenția.

Ceea ce ne-a atras pe amândouă a fost secțiunea dedicată artei omul preistoric. Puritatea și sinceritatea ei. Frumusețea și claritatea liniilor.  O claritate a formelor întâlnită poate doar la Brâncuși. Din păcate fotografiile statuetelor nu au ieșit nici pe departe satisfăcătoare așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt. Sau să mergeți să vă convingeți cu proprii voștri ochi.

Iar cireașa de pe tort a constitut-o sala dedicată artei aborigene. Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Deși dacă stau să mă gândesc am vizitat Muzeul de Artă Asiatică în Corfu, așa că de ce nu artă aborigenă în Cehia?!

Publicitate

Culori…flori…cactuși

Pentru că deja m-am săturat de frig, gheață și alb, vă propun o călătorie plină de culoare prin Grădina Botanică a Universității Mendel din Brno. De fapt eu am mai apelat la culorile toamnei pe care această mică, dar frumoasă grădină le-a etalat atât de cochet pentru noi în noiembrie.

Grădina botanică este amplasată în zona centrală a orașului și se poate ajunge foarte ușor de la gară luând tramvaiul 12 sau 13 în direcția Technologicky Park  și coborând la stația Konečného náměstí ( a șasea stație de la gară). Tot aici se mai găsesc și câteva anticariate drăguțe, mai ales dacă îți plac obiectele de porțelan. Fetiței mele i-a plăcut o vulpe de sticlă foarte simpatică și pe care am achiziționat-o la un preț extrem de convenabil.

Dar să revenim la destinația inițială. Fiind, așa cum am mai menționat, luna noiembrie plantele se pregăteau deja de iarnă. Câteva flori rătăcite mai scoteau capul din covorul de frunze moarte, o multitudine de ciupercuțe

și câțiva arbuști tomnatici.

O explozie de nuanțe de roșu, portocaliu și galben,

alternând cu verdele coniferelor și al nenumăratelor specii de mușchi și de ferigi.

Dacă partea exterioară a grădinii a fost total acaparată de toamnă nu la fel au stat lucrurile în ceea ce privește serele. Aici verdele era la el acasă într-o existență tropicală atemporală.

Favoriții noștrii: cactușii gigantici, enorme mingii țepoase.

Văzând atâtea frumuseți mă gândeam că poate m-aș putea răsfăța cu o excursie în Thailanda în 2013. Vă imaginați ce splendoare trebuie să fie piața de flori din Bangkok? Un sejur în Thailanda în 2013 ar fi ca o călătorie magică într-un ținut fermecat.

Miercurea fără cuvinte – Dincolo de porți

 

Dacă vrei să participi la “Miercurea fără cuvinte” nu trebuie decât să postezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care să vorbească fără cuvinte și apoi să introduci link-ul postării aici.

Miercurea fără cuvinte – Sentiment național

 

Dacă vrei să participi la “Miercurea fără cuvinte” nu trebuie decât să postezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care să vorbească fără cuvinte și apoi să introduci link-ul postării aici.

 

”Sala cu moarta”

Această denumire am găsit-o căutând informații pe Internet despre femeia expusă în coșciug la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Și mi s-a părut extrem de sugestiv. Și subliniază cumva ideea care mă obseda și pe mine de când m-am întors din vacanță: dacă există ”viață de apoi” oare cum te-ai simți dacă ți-ai vedea rămășițele expuse și mii de oameni ar veni, te-ar studia, și-ar face fotografii pe care le-ar păstra ca suveniruri de vacanță?….

În altă ordine de idei, chiar dacă nu mai există nimic după moarte, chiar dacă scurta ei existență pe Pământ a fost totul, sau poate cu atît mai mult, ideea de a-i fi  expuse rămășițele ca și cum ar fi un alt obiect oarecare mi se pare extrem de tristă. Și dezumanizantă. Extaziindu-ne în fața coșciugului perfect conservat, în fața podoabelor superbe sau a danturii impecabile, uităm că avem în fața noastră o fostă ființă umană, o ființă care a gândit și a iubit, care a fost iubită la rândul ei, o ființă care a fost fiică, soție, mamă. Singurul lucru pe care ni-l mai amintim este că am vizitat ”Sala cu moarta”.

Și din respect pentru ceea ce a însemnat ea nu voi posta de data aceasta nici o fotografie cu rămășițele sale. Ci voi posta fotografia unei plăcuțe cu traducerea unei epigrame funerare care m-a impresionat profund. Este de pe un alt sarcofag dar simt că și femeia din muzeu a avut viața la fel de bogată. Și îmi place să cred că a fost și la fel de iubită…

Și aici închei povestea vacanței noastre pe țărmurile Mării Negre. Să sperăm că anul viitor vă voi povesti despre o mult dorită vacanță în Cuba sau despre un minunat sejur în Bahamas.

În căutarea pierdutei Callatis – Ziua 2

După ce am căutat pe Internet exact adresa Muzeului de Arheologie din Mangalia, nu a mai fost nici o problemă să îl găsim. Și am parcat exact în fața treptelor de la intrare. Muzeul este mic dar foarte interesant.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că este construit ”in situ”, în ”zona de necropolă” Mormântul cu papyrus fiind elementul central al acestuia.

Mi-a mai plăcut și colecția de statuete tanagra, unele din cele mai ineresante și mai bine conservate pe care le-am văzut până acum. Din păcate cred că ar fi putut fi puse ceva mai bine în evidență.

După ce am terminat de vizitat muzeul, înarmată cu informațiile de pe internet și cu ”Ghidul arheologic al Mangaliei” proaspăt achiziționat, încerc să aflu de la doamnele curatoare cum pot ajunge la celelalte obiective. Mare dezamăgire… Mi se explică foarte clar că în afară de Zidul de incintă al cetății colțul de Nord-Est nu se mai poate vizita nimic.

Resemnată pornesc către acesta, hotărâtă să trec și prin ”parcul arheologic”. Din nou dezamăgiri. Parcul arheologic este complet lăsat de izbeliște.

 

Iar situl de nord-est este bine împrejmuit cu garduri de plasă și imposibil de vizitat. Mi-a părut foarte rău, mai ales că mă legau amintiri vechi de el, când, copil fiind, ne-am jucat –eu și sora mea, împreună cu copii localnicilor- timp de câteva săptâmâni între ruinele pline de istorie.

Hotărâte totuși să nu considerăm Mangalia chiar o cauză pierdută am decis să vizităm Moscheea Esmahan Sultan. Ceea ce s-a dovedit a fi o decizie inspirată. Cea mai veche moschee din România este impresionantă nu prin mărimea sa, fiind incredibil de mică, nici prin decorațiuni, acestea lipsind aproape cu desăvârșire, ci prin simplitate. Este de o simplitate desăvârșită, ceea ce îi conferă o notă aparte de eleganță.

Iar dacă te încumeți să urci cele 49 de trepte (am numărat noi, este posibil să fi greșit) ale minaretului de piatră ai cumva senzația că urci către însăși absolut. Senzația de claustrare și atența concentrată de care ai nevoie pentru a nu aluneca de pe treptele înguste probabil că au aportul lor în a-ți crea această senzație.

Sentimentul de spiritualitate îți este amplificat și de cimitirul musulman ce o înconjoară și care conține morminte vechi de sute de ani.

În căutarea pierdutei Callatis

Ziua 1

Eu și fețița mea ne încălțăm cu pantofii de hoinărit, ne suim în mașină și pornim hotărâte să vizităm situl arheologic Callatis. În drum ne taie calea indicatorul către portul turistic și cum suntem ușor coruptibile atunci când nu ne presează timpul am virat frumos dreapta și am intrat în portul Mangalia.  Ne-am plimbat pe dig, am admirat lebedele hrănindu-se…

Când am făcut  fotografia de mai sus a apărut un localnic indignat că fotografiez acum și nu cu o seară înainte când era totul aranjat pentru petrecere. Că seara n-a venit nimeni să fotografieze. Și era autentic supărat.

După o oră sau două am hotărât să ne întoarcem totuși la scopul nostru inițial. Am întrebat o ospătăriță amabilă cum putem ajunge la Muzeul de Arheologie și ne-a explicat că este aproape și că putem merge pe jos. Zis și făcut …hotărâm să lăsăm mașina în parcare și să pornim în plimbare. Mergem ce mergem în direcția indicată  trecem de un indicator cu  Monumet Istoric ”Callatis”, apoi ajungem la un ansamblu închinat eroilor căzuți în război.

Clar nu suntem unde trebuie așa că întrebăm din nou. Suntem trimise câteva zeci de metri înapoi la hotelul din dreptul indicatorului. Surpriza se ascundea în subsolul hotelului.

Toate bune și frumoase dar noi totuși vrem să ajungem la situl principal și la muzeu. Suntem ghidate într-o direcție în care găsim plăcuțe celebrând diferiți artiști și personalități literare,

piața, dar nicicum ceea ce căutăm. Mai întrebăm doi trei localnici care ne privesc contrariați: ”Muzeu de arheologie? Nu știu să existe așa ceva. Știu că e ceva pe faleză….” Așa că ne mai învârtim în cerc ce ne mai învârtim până luăm înțeleapta hotărâre de a ne întoarce la cameră să googălim locația și să ne întoarcem a doua zi.

În drum spre pensiune oprim și la Muzeul Marinei. Muzeul Marinei este mult spus. Este vorba despre două camere cu câteva instrumente și o mică capelă (în ce scop construită acolo este peste puterea mea de înțelegere).

Singurul lucru care merită sunt cele câteva arme expuse afară, iar pentru acestea nici măcar nu trebuie cumpărat bilet de intrare.

Să ne bucurăm de…electrictate

Titlul inițial al acestui post era ”Să ne bucurăm de vacanță”. După care mi-am dat seama că dacă nu aveam cel puțin trei prize în cameră eram …să zicem pierdută. Dar din fericire cel care a conceput pensiunea a avut inspirația ca, pe lângă priza dedicată televizorului și frigiderului, să mai adauge câte două prize de fiecare parte a patului. Una pentru încărcătorul de la aparatul foto, una pentru încărcătorul de la acumulatorii țigării electronice și evident una pentru laptop. Până mâine sigur găsesc ce să fac și cu a patra.

Micile minuni carnivore

Dacă dai o căutare pe Internet găsești o grămadă de informații despre Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș, de la istoric la descrierea faunei și florei, de la indicații rutiere la programul de vizitare și prețul unui bilet.  Așa că nu are rost să vă spun decât că nouă ne-a plăcut foarte mult.

Lacul în sine îl cunoșteam de mult timp și niciodată nu m-a impresionat. Mai ales că de obicei este destul de aglomerat. Totuși plaja este bună și apa nu foarte rece așa că, una peste alta, merită să mergi într-o zi caniculară să te răcorești.

Ceea ce ne place nouă însă este Tinovul Mohoș, cu aerul său misterios și periculos, întreținut și de faptul că nu ți se dă voie să cobori de pe podețele din lemn pe care te conduce un ghid foarte amabil, dar care vorbește o limbă română să spunem ”aproximativă”(de altfel, și pliantul cu legenda lacului este scris în aceeași limbă română plină de erori gramaticale și de sintaxă).

Ghidul îți va prezenta o multitudine de plante rare, dintre care singura plantă carnivoră din România ”Roua Cerului” ,  plantă care se pare că datează din perioada glaciațiunii.

În afară de Roua Cerului mai poți vedea și plante halucinogene, plante otrăvitoare, precum și o mulțime de alte plante specifice turbăriilor. Pe lângă aceste plante unice, dintre care multe sunt protejate, mai cresc și o mulțime de afine, pe care le-am găsit coapte și numai bune de mâncat.

Ce ne mai place este faptul că în câteva minute te poți trezi efectiv în nori. Și nu mai vezi la doi metri înaintea ta.

Iar dacă ai noroc la plecare poți vedea și un curcubeu.

FatzaDa

Am ajuns pe strada Postăvarului unde la prima vedere nu părea să se întâmple nimic. Apoi au apărut primele standuri cu bijuterii handmade – foooarte reușite unele dintre ele –

  apoi o ghirlandă de stegulețe și apoi în sfârșit am început să înțeleg că se întâmplă ceva deosebit.

Cam asta se întâmpla: destul de mulți artiști plastici – și nu numai- își prezentau lucrările,

o doamnă cânta la vioară,

un artist stradal cred că recita, dar n-am stat să analizez prea mult pentru că sincer mă cam speria,

câțiva băieți încercau figuri de street dance,

câteva standuri cu activități pentru copii

și iar cei de la Incubator cred că erau în pauză.

Mai era și o echipă care construia machete din p.v.c.. Spectaculos. Și migălos.

Toate acestea vor mai fi acolo și mâine așa că poate vă faceți timp să dați o fugă.