Despre un examen supraestimat

Dragii mei, voi știți că eu nu comentez subiecte de actualitate. Dar de această dată nu m-am putut abține. Chiar au înnebunit toți românii?! Se face atâta caz pentru acest examen de bacalaureat de parcă ar fi testul suprem. Când de fapt nu este nimic mai mult decât o certificare a faptului că în patru ani de liceu s-au acumulat o serie de informații și s-au însușit o serie de instrumente de utilizare a acestora. Nimic mai mult.

Am citit un articol ( spre rușinea mea nu am reținut autorul) în care se afirma răspicat că nu este o realizare promovarea examenului de bacalaureat. Consider a fi o afirmație de bun simț. Ceea ce m-a șocat au fost comentariile revoltate, nu numai ale proaspeților absolvenți, cât mai ales ale părinților.  Dacă de la liceeni mă așteptam la astfel de reacții, o asemenea atitudine la părinți este de-a dreptul îngrijorătoare. Nu știu unde și când s-a greșit. Nu știu de unde a apărut acest concept general răspândit că orice progenitură trebuie să intre la o facultate. De parcă fără ea nu poate lucra ca vânzătoare sau agent comercial. Pentru că în final tot acolo ajunge.

Dar să revenim la bacalaureat. În primul rând nu înțeleg polemicile și discuțiile interminabile pe această temă. Până la urmă unde se vrea să se ajungă? La faptul că sistemul nostru de învățământ este prost? Acest lucru îl aud de pe vremea când eram eu în liceu. Și clar ceva este greșit din moment ce majoritatea elevilor trebuie să ia lecții în particular (meditații) pentru a putea absolvi un examen de certificare a cunoștiințelor dobândite în urma cursurilor urmate. Și vin și mă întreb atunci de ce mai merg la cursuri? Ar putea foarte bine să stea acasă dacă tot se duc degeaba la scoală. Pentru că dacă nu s-ar duce degeaba la ore n-ar mai avea nevoie de meditații. Pare destul de logic. Și din experiență vă spun că se poate lua bacalaureatul (cu nota mare) fără meditații. Se poate intra și la facultate (la stat, cu examen de admitere) tot fără meditații. Totul este să vrei. Și să înțelegi pentru ce urmezi cursurile unui liceu.

Și închei aici pentru că dacă mă dezlănțui s-ar putea să devin prea vehementă. Și așa m-am abătut cam mult de la tematica mea. Și totuși trebuie să vă mai mărturisesc că de câteva zile (de când a început toată această absurditate) mă obsedează un mare adevăr, care mi-a rămas întipărit în subconștient încă din școala generală, ”Dacă toți ar învăța carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele”. Cred că noi toți ar trebui să ne oprim din această cursă absurdă după diplome însușite inutil și să medităm un pic la asta.