Voi nu v-ați săturat să tot citiți advertoriale? Eu una simt nevoia și de altceva așa că o să vă mai povestesc despre Brno, despre care v-am mai povestit și aici.
Fortăreața Spielberk nu ai cum să o ratezi pentru că domină (la propriu) orașul. Iar istoria acesteia este foarte bogată, jucând un rol important chiar și în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar cum reținerea datelor nu este unul din punctele mele forte, și aceste informații le puteți găsi în orice ghid turistic, o să sar peste ele și o să trec direct la impresiile mele ca turist.
La fortăreață se poate ajunge pe mai multe căi (am remarcat că se poate urca și cu mașina). Noi am urcat pe jos printr-un parc minunat întreținut, cu alei din piatră cubică și băncuțe din lemn,
pe care poți să stai și să admiri panorama.
Din parc se intră în incinta interioară.
Pentru vizitarea acesteia nu se percepe nici un fel de tarif. Din păcate totul era un enorm șantier, plin de schele și muncitori, așa că nu am făcut fotografii.
Dacă pentru vizitarea parcului și a curților interioare fortificațiilor nu este nevoie de bilet, lucrurile nu stau la fel în ceea ce privește vizitarea expozițiilor găzduite de castel și a fortăreței propriu-zise.
Expozițiile sunt destul de multe. Noi am cumpărat un bilet care ne permitea accesul la toate expozițiile permanente și la fortăreață și care ne-a costat în jur de 10 euro. Din păcate am ratat la o zi o expoziție itinerantă de stampe japoneze. În interiorul castelului nu am făcut fotografii pentru că nu am plătit taxa de fotografiere. Nu mă întrebați de ce am uitat să întreb de ea la casierie și cum aceasta se afla în altă clădire nu m-am mai întors.
În momentul în care intri în castel te întâmpină un personal extrem de acru format aproape exclusiv din doamne trecute de prima tinerețe, care nu știu o boabă engleza și dar care sunt experte în vorbitul ”cu mâinile”. Doamnele acestea te escortează la garderobă de unde ai dreptul să ieși doar după ce ai lăsat hainele groase, rucsac, apart de fotografiat…cât pe ce să mă cert cu dumnealor că nu îmi dădeau voie să iau sticla de apă a fetiței. Simți din start reminiscențele închisorii…
Expozițiile sunt multe și destul de variate. Din fericire în fiecare sală există ghid tipărit în engleză, franceză, germană și italiană, așa că toată informația este accesibilă. Dar durează destul de mult să parcurgi totul și dacă sunteți însoțiți de un copil poate ar fi bine să împărțiți vizita în două. Până și fetița mea, care este călită în lupte grele, și-a pierdut răbdarea la final.
Pe scurt ce puteți vedea: o expoziții de rochii de mireasă – nu merită nici timpul, nici banii; Spielberk – de la castel la fortăreață – prezintă istoricul locului, informația este frumos structurată, vizuală, merită parcursă; Spielberk – Prison of the nations – una din cele mai interesante expoziții, prezintă viața prizonierilor politici din secolul XIX, dar și a celor evrei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, emoționantă dar plictisitoare pentru copii; Vulcanalia – o retrospectivă în imagini a sărbătorii focurilor de artificii, cea mai interesantă parte o constituie istoricul focurilor de artificii de-a lungul timpului. Toate acestea le găsiți la primul nivel.
La cel de-al doilea nivel se găsește o altă expoziție interesantă dar plictisitoare pentru copii: istoricul orașului Brno și evoluția tehnologică a acestuia. Am parcurs-o cu viteza fulgerului.
Iar la cel de-al treilea nivel se găsește expoziția de artă intitulată ”De la Renaștere la Modernism”. Partea de Renaștere este mai mult decât dezamăgitoare. Dar parte modernă este absolut fantastică.
Cam acesta a fost castelul. A mai rămas fortăreața, favorita fetiței. Adevărul că senzația este unică. De data aceasta personalul este foarte amabil, ba chiar vorbește engleza atât de bine că a făcut și o mică glumă. Ți se dă o hartă, ți se explică cum să o folosești și în ce direcție să o iei după care ești lăsat să te descurci singur în timp ce te plimbi pe culoarele sinistre ale fostei închisori. Aici nu se percepe taxă pentru fotografiere.
După ce ai terminat cu închisoarea cobori în curtea interioară
și intri în subsolul folosit de regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe post de buncăr de transmisiuni.
Și cu această fotografie închei seria de postări despre Brno. Totuși nu mă pot decide despre ce să vă povestesc în continuare: Corfu sau Dobrogea ”arheologică”. Vă rog să alegeți voi despre ce v-ar plăcea mai mult să citiți.
Copilul în oraș 