Casa Luxury

Bine ai venit în casa noastră! Mă întâmpină o voce diafană cu inflexiuni calde. Am intrat emoționată neîndrăznind să-mi ridic privirea de pe podelele de un alb imaculat. Ajunsă în salon am fost invitată să iau loc într-un fotoliu.

Pe mine te rog să mă scuzi doar două minute cât anunț copii că ai venit.

Rămasă singură am început să cercetez curioasă camera. Totul în jur era alb impecabil: pereții, parchetul, lumina…. Mobila simplă de un violet deschis, două canapele și câteva fotolii, personaliza încăperea. Pe unul din fotolii dormita o pisică grasă care putea trece ușor drept obiect de decor. Din loc în loc câteva măsuțe de sticlă întregeau designul minimalist al încăperii.

Cum a fost călătoria?

Am tresărit uimită să constat că nu eram singură în cameră. Vocea, cu tonalități de bas, venea din dreapta mea. M-am întors și am remarcat doi ochi mari care mă cercetau cu atenție pe sub sprâncenele stufoase.

A fost plăcut. Foarte rapid. Dintr-un click.

Aceasta este bine, răspunse părând mulțumit domnul cu sprâncenele stufoase. Aceasta este foarte bine, repetă el. Poate ai dori să jucăm un joc de șah?

Și fără a aștepta răspunsul meu, care ar fi fost că sunt un jucător execrabil de șah, în fața mea se materializă un minunat glob pământesc din lemn care se deschise singur dezvăluind un joc de șah gata pregătit.

Văd că ai făcut cunoștință cu soțul meu, mă salvă vocea diafană a doamnei Luxury. Jocul de șah este slăbiciunea lui, adăugă zâmbind. Dragul meu nu cred că doamna are timp acum. Și jocul de șah dispăru la fel de misterios precum apăruse. Știi, se întoarse către mine, muncește atât de mult încât foarte rar are ocazia să se distreze. Ah, dar uite că au apărut și copii.

În cameră intră o mică balerină și parcă întreg spațiul se umplu de muzică și voioșie. Păși pe vârfuri cu grație desăvârșită și fâcând o piruetă în dreptul meu se aplecă și mă sărută grațios pe obraz.

Cât mi-ar plăcea să zbor pe Lună…Nu-i așa că Luna e minunată?! Petrec noaptea întreagă  admirând-o…Iar ziua dansez de dorul ei. Și începu să se învârtă în piruete amețitoare plutind printre măsuțele de sticlă.

Priveam fascinată silueta ireală și un sentiment de liniște și fericire mă cuprinse.

Copila asta e cam lunatecă, se auzi vocea gravă a domnului Luxury Wise. Auzi să zbori pe Lună…mai bine s-ar opri din toate aceste piruete fără sens și ar face și ea ceva util.

Vai, domnule Wise, dar face. Piruetele sale sunt atât de frumoase și aduc atât de multă bucurie, m-am trezit intervenind aproape fără să vreau. După privirea rece a domnului Wise mi-am dat seama că urma să nu fie de acord cu mine. Dar nu apucă sa-și exprime dezaprobarea  pentru că un zgomot infernal făcu orice conversație imposibilă. Era un amestec de sunete: potcoave de cal, nechezat, zângănit  metalic de armură. Și în câteva secunde întreg spațiul liber fu invadat de un cavaler, complet înarmat pentru turnir, și călare pe armăsarul său.

Dragul meu de câte ori te-am rugat să nu vii cu calul în salon? întrebă doamna Wise pe același ton calm și diafan, dar cu o urmă subtilă de dojană în glas.

Dar mamă știi că nu pot lăsa garda jos nici măcar o secundă! Dușmanii mei pot ataca oricând! Și eu îi aștept! Numai să îndrăznească! Voi lupta întotdeauna împotriva Urâtului și Prostului-Gust! Ah, numai să îmi iasă în cale! Rosti cavalerul cu înflăcărare. Apoi întoarse calul și ieși din cameră la fel de furtunos pe cât intrase.

Pe fața mea probabil că se citea uimirea, fața aceasta expresivă a mea băgându-mă până acum într-o mulțime de încurcături, pentru că doamna Luxury se simți datoare să îmi explice:

În familia noastră fiecare are responsabilitățile sale. Domnul Wise, ca orice cap de familie respectabil, se ocupă de chestiunile financiare. Fiul nostru pe care tocmai l-ai văzut ne asigură protecția. Amenințarea este cât se poate de reală, dar poate că mai exagerează uneori cu avântul său. Entuziasmul tinereții, nu-i așa că este un sentiment minunat?! Draga mea Balerina este firea sensibilă din familie. Dar ne aduce atâta bucurie. Iar micuțul Jolly se ocupă de împachetat cadouri. Draga mea trebuie să știi că împachetatul este o treabă foarte serioasă. Necesită multă atenție și un simț estetic impecabil. Ți-ar plăcea să îl vezi la lucru?

Am răspuns că da și desăvârșita doamnă Luxury mă invită cu un gest plin de amabilitate să o urmez. Nu mă puteam abține să nu îi admir ținuta grațioasă, croiala perfectă a rochiei argintii, mersul feminin.

Ne-am oprit în ușa unei camere enorme ticsită până la refuz cu hârtii cu nenumărate imprimeuri, casete și cutiuțe de toate culorile, formele și dimensiunile. Nu-i place să fie deranjat în timp ce lucrează, îmi șopti doamna Luxury. La început nu înțelegeam ce vrea să spună pentru că nici nu l-am remarcat pe micuțul Jelly, o pată multicoloră printre multe alte pete multicolore. Dar el era acolo extrem de concentrat la ceea ce avea de făcut. În fața sa aliniase câteva micuțe obiecte care păreau extrem de importante. Le lua pe rând în mână, le studia îndelung, după care alegea hârtia potrivită după culoare, textură și dispoziție. Apoi cu viteza tuturor celor opt tentacule ale sale transforma totul într-un cadou perfect. Era magie. Și era o plăcere să îl privești. Plăcerea se putea citi și pe chipul doamnei Luxury. Și privind această femeie minunată am înțeles: ea era responsabilă pentru a ține unită minunata familie LuxuryGifts.ro.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Articol scris pentru Etapa XII a competiției SuperBLog 2013.

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…

O cunoștea bine. Se întâlneau în vis în fiecare noapte. Ea era delicată ca o floare de cireș. Întotdeauna ajungea în situații disperate din care el, puternic și neînfricat o salva invariabil. Urca munți de gheață, se lupta cu vrăjitori malefici călare pe dragoni înfiorători, naviga printre galaxii pentru a se infiltra în organizații secrete de pe planete din celălat capăt al Universului…Și toate astea numai pentru a salva femeia delicată ce va rămâne pe veci alături de el. Singura lui problemă era că în fiecare noapte ea avea altă înfățișare. Dacă ieri fusese o roșcată cu părul lung până la talie și ochii verzi, astăzi era o brunetă tunsă băiețește cu ochi mari căprui, iar mâine…cine știe..

Îl cunoșteam bine. Ne întâlneam în metrou în fiecare dimineață. Eu urcam la Brâncoveanu el la Tinerutului. Amândoi coboram la Univestitate și o bucată de drum o parcurgeam împreună. Mergea hotărât, cu mâinile înfundate bine în buzunarele pardesiului, cam ponosit de altfel. După aceea o lua pe prima străduță la dreapta și drumurile noastre se despărțeam.

În dimineața aceasta era mai visător ca de obicei. Mai era o zi până la Ajunul Crăciunului. Abia aștepta să se facă a doua zi cînd urma să stea acasă și să împodobească pomul. Era o tradiție moștenită de la părinții săi. În fiecare Ajun se adunau cu toții și împodobeau cel mai frumos brad pe care îl puteau găsi. Doar că acum părinții săi nu mai erau, iar convingerile nu-i permiteau să cumpere un brad. Locul brazilor este în pădure. Asta nu-l împiedica însă să continue tradiția. Chiar dacă acum familia lui se reducea la un singur membru: cățelul Amic, salvat din spatele blocului în care locuia, iar bradul artificial era același de câțiva ani buni încoace.

În dimineața aceea nu eram nicicum. Toate discuțiile despre Crăciun, și cadouri și mâncare mi se păreau interminabile. Ca să nu mai vorbesc despre ipocrizia cu împăcarea și toleranța care îi cuprinde pe toți o săptămână pe an. Și toată lumea e plină de sentimente frumoase și se gândește la ce fapte bune să mai facă. O săptămână pe an. Așa că mă hotărâsem să recitesc ”La Nausée”. Dar de cum a urcat în metrou nu m-am putut abține să nu îl analizez. Același palton un pic ponosit, jeans..evident că iar are păr de câine pe el. Oare ce o citi? Nicodată nu reușesc să văd.

Era stația la care trebuia să coboare. Aglomerație ca de obicei la ora asta Și chiar în fața lui o domnișoară foarte grăbită alunecă pe treptele ude de la zăpada adusă de atâtea picioare citadine. La fix pentru a o putea prinde în brațele sale antrenate în atâtea nopți. Iar ea l-a privit jenată și i-a mulțumit sfioasă ca o floare de cireș. Și ochii ei l-au privit verzi, adevărate bijuterii cu cristale. Și atunci și-a dat seama că o cunoștea. O văzuse în fiecare zi de cîteva luni încoace. Și întotdeauna avea o carte în mână. Oare ce citea?

Am simțit ca piciorul meu drept o ia într-o direcție în care n-ar fi trebuit să o ia și tot corpul meu l-a urmat. Niște brațe m-au prins. M-am întors enervată de tot penibilul situației și când am vrut să-i mulțumesc cuvintele au rămas undeva în aer.  Era el, cel pe care îl așteptam să urce în fiecare dimineață la Tineretului. Am bânguit un mulțumesc înteligibil și am vrut să fug. Dar m-a oprit și mi-a spus că ne cunoaștem. Și atunci am aflat că îl cheamă Alex. Am mers împeună o bucată de drum. La despărțire m-a întrebat dacă fac ceva mâine. I-am răspuns că am liber și că vreau să stau acasă și să citesc. Atât a insistat că până la urmă am acceptat să merg să îl ajut să împodobească bradul. Sper să nu fie vreun psihopat.

A acceptat. Era plin de exaltare la acest gând până când și-a dat seama că nu are un cadou potrivit pentru ea. Și trebuia neapărat să fie și un cadou. Doar era Crăciunul. Ajuns la birou începu să caute frenetic un magazin online de unde ar fi putut cumpăra ceva deosebit. Și care să fie livrat până a doua zi. Și l-a găsit. LuxuryGifts. După ce parcurse cu nesaț paginile pline de cadouri de Crăciun se hotârâ să aleagă una dintre spectaculoasele, dar accesibilele, bijuterii couture. Un pandantiv delicat ca o floare de cireș. Și din noaptea aceea femeia din visele sale căpătă un nou chip. Un chip familiar care nu l-a mai părăsit niciodată.

Articol scris pentru Etapa 5 a competiției SuperBlog 2012.