Credeți că știți ce înseamnă aventura?

S- a întâmplat nu cu mult timp în urmă. Împreună cu o foarte bună prietenă am hotărât să plecăm pentru câteva zile la Budapesta. Și pentru că amândouă avem carnet ne-am zis că cea mai simplă variantă era să plecăm cu mașina. Mai ales că ea avea un bebeluș de zece luni. Pentru cine nu știe să vă explic ce înseamnă să călătorești cu un bebeluș. În primul rând înseamnă: scutece, lapte formulă specială, cereale pentru lapte, biberoane, sterilizator de biberoane. Apoi mai înseamnă: cel puțin o duzină de body-uri, tot atâtea perechi de pantaloni, câteva perechi de încălțări, plus alte mici mărunțișuri și produse de întreținere. Mai înseamnă și pătuț pliant și cărucior. Un adevărat coșmar la aeroport

Acum să vă explic ce înseamnă să călătorești cu prietena mea: câte două schimburi de haine pentru fiecare zi, încălțări asortate, o geantă de dimensiuni medii numai pentru cosmetice și produse de îngrijire. Toate bune și frumoase. Numai că eu posed o minunată mașinuță fără portbagaj. Mă rog, are ea un portbagaj micuț, cât să-mi încapă cumpărăturile în el, dar nimic mai mult. Așa că a devenit absolut clar că aveam nevoie de o cutie portbagaj în care să pot pune tot muntele de geamantane care se preconiza. Să cumpăr una nici nu se punea problema. Așa că am căutat varianta închirierii. Și am găsit imediat

O cutie cu design aerodinamic ( am eu un copil în mașină dar nici să merg cu viteza melcului nu se poate), suficient de încăpătoare pentru nevoile noastre, culoare asortată cu mașina. Nici că se putea mai bine. Prețul? Accesibil pentru bugetul nostru. Dar oare bare au? Evident că au. Și ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că am putut alege dintre variantele compatibile direct de pe site. A trebuit doar să selectez marca mașinii și modelul. Oricum am mai trimis și un e-mail ca să fiu sigură.

Și cum tot eram în lumea Aventuria am zis să văd ce mai au și am mai găsit ceva util. Plus că, dându-mi seama că ale noastre geamantane de dimensiuni gargantuești nu aveau cum să încapă în cutie decât dacă le decupam, am mai comandat și un  set de genți special concepute pentru cutiile portbagaj. Cealaltă alternativă ar fi fost sacii de menaj. O variantă nu tocmai elegantă.

Toate problemele de ordin tehnic fiind rezolvate nu ne-a mai rămas decât să pornim la drum. Când să plecăm primesc un telefon. ”Doamnă îmi pare rău dar soția mea și-a rupt piciorul și nu mai poate veni să aibă grijă de pisică.” Asta nu e bine, mi-am zis eu. Dacă nu găsesc pe cineva care să stea cu mâța, adio concediu. Și m-am apucat de dat telefoane. Ca de obicei când ai o urgență, nimeni nu răspunde, cine răspunde nu e în localitate, cine răspunde și e în localitate e bolnav. Așa că tot prietena mea a venit cu ideea salvatoare:

”Pisica are pașaport?”

”Are.”

”Hotelul primește animale?”

După o scurtă verificare :”Primește.”

”Păi atunci o luăm cu noi.”

Credeți că știți ce înseamnă aventura?! Vă înșelați. Cine nu a parcurs un drum de douăsprezece ore împreună cu o pisică și un copil de zece luni habar nu are ce înseamnă aventura.

Articol scris pentru Etapa 9 a competiției SuperBlog 2012.

Publicitate

În căutarea pierdutei Callatis – Ziua 2

După ce am căutat pe Internet exact adresa Muzeului de Arheologie din Mangalia, nu a mai fost nici o problemă să îl găsim. Și am parcat exact în fața treptelor de la intrare. Muzeul este mic dar foarte interesant.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că este construit ”in situ”, în ”zona de necropolă” Mormântul cu papyrus fiind elementul central al acestuia.

Mi-a mai plăcut și colecția de statuete tanagra, unele din cele mai ineresante și mai bine conservate pe care le-am văzut până acum. Din păcate cred că ar fi putut fi puse ceva mai bine în evidență.

După ce am terminat de vizitat muzeul, înarmată cu informațiile de pe internet și cu ”Ghidul arheologic al Mangaliei” proaspăt achiziționat, încerc să aflu de la doamnele curatoare cum pot ajunge la celelalte obiective. Mare dezamăgire… Mi se explică foarte clar că în afară de Zidul de incintă al cetății colțul de Nord-Est nu se mai poate vizita nimic.

Resemnată pornesc către acesta, hotărâtă să trec și prin ”parcul arheologic”. Din nou dezamăgiri. Parcul arheologic este complet lăsat de izbeliște.

 

Iar situl de nord-est este bine împrejmuit cu garduri de plasă și imposibil de vizitat. Mi-a părut foarte rău, mai ales că mă legau amintiri vechi de el, când, copil fiind, ne-am jucat –eu și sora mea, împreună cu copii localnicilor- timp de câteva săptâmâni între ruinele pline de istorie.

Hotărâte totuși să nu considerăm Mangalia chiar o cauză pierdută am decis să vizităm Moscheea Esmahan Sultan. Ceea ce s-a dovedit a fi o decizie inspirată. Cea mai veche moschee din România este impresionantă nu prin mărimea sa, fiind incredibil de mică, nici prin decorațiuni, acestea lipsind aproape cu desăvârșire, ci prin simplitate. Este de o simplitate desăvârșită, ceea ce îi conferă o notă aparte de eleganță.

Iar dacă te încumeți să urci cele 49 de trepte (am numărat noi, este posibil să fi greșit) ale minaretului de piatră ai cumva senzația că urci către însăși absolut. Senzația de claustrare și atența concentrată de care ai nevoie pentru a nu aluneca de pe treptele înguste probabil că au aportul lor în a-ți crea această senzație.

Sentimentul de spiritualitate îți este amplificat și de cimitirul musulman ce o înconjoară și care conține morminte vechi de sute de ani.

În căutarea pierdutei Callatis

Ziua 1

Eu și fețița mea ne încălțăm cu pantofii de hoinărit, ne suim în mașină și pornim hotărâte să vizităm situl arheologic Callatis. În drum ne taie calea indicatorul către portul turistic și cum suntem ușor coruptibile atunci când nu ne presează timpul am virat frumos dreapta și am intrat în portul Mangalia.  Ne-am plimbat pe dig, am admirat lebedele hrănindu-se…

Când am făcut  fotografia de mai sus a apărut un localnic indignat că fotografiez acum și nu cu o seară înainte când era totul aranjat pentru petrecere. Că seara n-a venit nimeni să fotografieze. Și era autentic supărat.

După o oră sau două am hotărât să ne întoarcem totuși la scopul nostru inițial. Am întrebat o ospătăriță amabilă cum putem ajunge la Muzeul de Arheologie și ne-a explicat că este aproape și că putem merge pe jos. Zis și făcut …hotărâm să lăsăm mașina în parcare și să pornim în plimbare. Mergem ce mergem în direcția indicată  trecem de un indicator cu  Monumet Istoric ”Callatis”, apoi ajungem la un ansamblu închinat eroilor căzuți în război.

Clar nu suntem unde trebuie așa că întrebăm din nou. Suntem trimise câteva zeci de metri înapoi la hotelul din dreptul indicatorului. Surpriza se ascundea în subsolul hotelului.

Toate bune și frumoase dar noi totuși vrem să ajungem la situl principal și la muzeu. Suntem ghidate într-o direcție în care găsim plăcuțe celebrând diferiți artiști și personalități literare,

piața, dar nicicum ceea ce căutăm. Mai întrebăm doi trei localnici care ne privesc contrariați: ”Muzeu de arheologie? Nu știu să existe așa ceva. Știu că e ceva pe faleză….” Așa că ne mai învârtim în cerc ce ne mai învârtim până luăm înțeleapta hotărâre de a ne întoarce la cameră să googălim locația și să ne întoarcem a doua zi.

În drum spre pensiune oprim și la Muzeul Marinei. Muzeul Marinei este mult spus. Este vorba despre două camere cu câteva instrumente și o mică capelă (în ce scop construită acolo este peste puterea mea de înțelegere).

Singurul lucru care merită sunt cele câteva arme expuse afară, iar pentru acestea nici măcar nu trebuie cumpărat bilet de intrare.

O călătorie în Evul Mediu

Ieri, în timp ce postam articolul anterior, mi-a atras atenția titlul blogului meu: ”Copilul în oraș …un blog pentru timpul liber”. Se pare că în ultimul timp m-am îndepărtat oarecum de scopul inițial, așa că m-am hotărât să vă plimb un pic. Prin județul Brașov pentru început.

Nu știu câți dintre voi au vizitat bisericile fortificate. Sunt foarte interesante. Ca să nu mai spunem că șapte dintre ele fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Și unul dintre cele șapte extraordinare monumente se află la doar 17 km de orașul Brașov, așa că se pretează de minune la o plimbare scurtă (cu bicicleta). Este vorba de Biserica Fortificată de la Prejmer.

Nu vă dau date istorice. Ceea ce vă spun este doar că,  dincolo de senzația de călătorie în timp, fantastic este faptul că poți cotrobăi nestingherit aproape în fiecare ungher și pe fiecare coridor pe care îl poți găsi în interiorul fortificațiilor (atât de nestingherit încât la un moment dat copii au dispărut într-un tunel -de canalizare bănuiesc- și a trebuit să intrăm după ei să-i scoatem afară).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iar dacă tot treceți pe lângă Hărman intrați să vizitați și Biserica Fortificată din această localitate. Este mult mai mică, dar extrordinar de frumoasă. Deși zidul nu este deschis publicului, în schimb se poate urca până la orga bisericii sau poți să buchisești abecedarul din băncuțele unei clase de școală din secolele trecute.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Era să uit să menționez camerele tradiționale săsești, atelierul fierarului, uneltele agricole….și mai sunt și alte lucruri interesante. Dar vă las să le descoperiți singuri.