Această denumire am găsit-o căutând informații pe Internet despre femeia expusă în coșciug la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Și mi s-a părut extrem de sugestiv. Și subliniază cumva ideea care mă obseda și pe mine de când m-am întors din vacanță: dacă există ”viață de apoi” oare cum te-ai simți dacă ți-ai vedea rămășițele expuse și mii de oameni ar veni, te-ar studia, și-ar face fotografii pe care le-ar păstra ca suveniruri de vacanță?….
În altă ordine de idei, chiar dacă nu mai există nimic după moarte, chiar dacă scurta ei existență pe Pământ a fost totul, sau poate cu atît mai mult, ideea de a-i fi expuse rămășițele ca și cum ar fi un alt obiect oarecare mi se pare extrem de tristă. Și dezumanizantă. Extaziindu-ne în fața coșciugului perfect conservat, în fața podoabelor superbe sau a danturii impecabile, uităm că avem în fața noastră o fostă ființă umană, o ființă care a gândit și a iubit, care a fost iubită la rândul ei, o ființă care a fost fiică, soție, mamă. Singurul lucru pe care ni-l mai amintim este că am vizitat ”Sala cu moarta”.
Și din respect pentru ceea ce a însemnat ea nu voi posta de data aceasta nici o fotografie cu rămășițele sale. Ci voi posta fotografia unei plăcuțe cu traducerea unei epigrame funerare care m-a impresionat profund. Este de pe un alt sarcofag dar simt că și femeia din muzeu a avut viața la fel de bogată. Și îmi place să cred că a fost și la fel de iubită…
Și aici închei povestea vacanței noastre pe țărmurile Mării Negre. Să sperăm că anul viitor vă voi povesti despre o mult dorită vacanță în Cuba sau despre un minunat sejur în Bahamas.
Copilul în oraș 