Draga mea verișoară Ruxi,
Astăzi iar m-a certat bunica că m-am întors de la școală cu părul despletit și uniforma agățată. Ca să nu mai spun că am mai rupt o pereche de ciorapi, dar ce vină am eu dacă îmi dă ciorapi din aceia subțiri?! I-am tot spus să nu mi-i mai dea, că nu pot să am grija lor atunci când plecăm în expediție. Dacă nu vrea să priceapă că o Amazoană neînfricată ca mine nu poate să aibă grija ciorapilor nu sunt eu de vină.
În pauza mare ne-am luptat cu Super-Eroii pe nucul cel mare din curtea școlii. Din nefericire am pierdut și acum este teritoriul lor. Pentru mâine am pregătit o expediție de recucerire, dar dacă Maria va fi tot bolnavă și o să lipsească iar de la școală nu cred că vom reuși. Îi urăsc pe Super-Eroi. Sunt atât de înfumurați, mai ales de când a primit Mihai robotul acela mare care se transformă în mașină. Nu știu cum se numește. Oricum prostii pentru băieți.
Ieri mi-a mai citit mama o poveste frumoasă. Când am ajuns la școală abia așteptam să le-o spun fetelor. Așa facem în fiecare dimineață: eu le spun povestea și în celelalte pauze ne jucăm de-a povestea. Este foarte distractiv, deși uneori ne mai ceartă domnul profesor de serviciu că suntem prea neastâmpărate. Ne amenință că ne duce la Domnul Director. Dar n-o face niciodată. N-aș vrea să ajung la Domnul Director. E cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla. Tu n-ai ajuns niciodată la Domnul Director, nu-i așa?
Acum o să-ți spun un secret. Dar trebuie să promiți că nu vei spune nimănui. Nu. Mai mult decât atât: trebuie să juri pe degețel că nu mai spui nimănui. E cel mai mare secret din toate secretele mari. Ei bine: ești pregătită? Cred că m-am în-dră-gos-tit. E cel mai frumos băiat…
Dar să-ți spun de la început cum a fost. Ți-am mai povestit eu de Dan, băiatul acele care nu poate să citească. Are disclesie sau dislexie sau…parcă așa îi zice. Și ți-am zis că nu vorbește cu nimeni și stă toată ziua în clasă și desenează ceva în caietul ăla stupid al lui. Mă rog. Nu e chiar stupid. Dar toată lumea așa credea. Să vezi cum am descoperit că nu-i chiar așa. M-am întors miercurea trecută în pauza mare în fugă în clasă că îmi uitasem mărul. Și din greșeală am dat peste masa lui Dan. Că el stă pe rândul de la fereastră în a doua bancă, în dreapta, și eu în a doua bancă pe rândul din mijloc, în stânga.
Și cum am dat peste bancă i-am răsturnat caietul și culorile. Și mi-am făcut o vânătaie care este încă mov și mă doare rău. De fapt, caietul era din foi care au zburat în toată clasa. Dan nu era. M-am apucat să le strâng repede. Și nu o să-ți vină să crezi. Băiatul ăsta desenează superb. Dar absolut superb. Cele mai superbisime desene pe care le-am văzut în viața mea. Mai ales un inorog. M-a cucerit cu totul. Atunci a intrat în clasă. Mi-a smuls desenul din mâini. I-am zis că a fost un accident. Dar și-a strâns lucrurile și a fugit acasă. Dar chiar a fost un accident. Mi-a părut tare rău că s-a supărat așa.
Joi dimineață stătea în altă bancă. În a patra bancă pe rândul de la perete. În pauza mare nu m-am mai putut abține și m-am dus să-l întreb de ce s-a mutat. Mi-a zis că nu-i treaba mea. Ce nepoliticos. Am zis că nu mai vorbesc cu el în viața mea. Și ce m-am bucurat când l-a pus învățătoarea să citească. Dar după aceea mi-a părut rău de el că s-a tot încurcat și toată clasa râdea și mai avea un pic și-i dădeau lacrimile. Și mama mi-a explicat că nu-i vina lui. Și că nu e bine să râzi de cineva care e bolnav. Așa că eu n-am râs.
Vineri a trebuit să stau în clasă că am răcit și a zis mama să nu ies afară din clasă. Așa că mi-am luat o carte la mine și am rămas în pauză să citesc. Știi că mie îmi place să citesc cu voce tare așa că m-am apucat să interpretez. Am văzut că Dan mă urmărea așa că m-am apucat să joc și mai frumos. Până la urmă se prăpădea de râs. Pauza următoare a venit și mi-a zis să mai citesc. Atunci am văzut ce gene lungi are. Exact ca o fată. Și negre. Are cele mai frumoase gene din lume. Și cei mai verzi ochi. Și i-am citit în fiecare pauză. În ora de sport am rămas pe bancă că eram răcită și el a zis că și-a uitat echipamentul și mi-a arătat desenele lui.
Abia aștept să vină ziua de luni. Știi cum mi-am dat seama că sunt îndrăgostită? Azi noapte l-am visat. Și atunci am știut sigur că e dragoste. I-am lăsat și cartea până luni. Și toată ziua azi am fredonat: ”O she said what’s the problem baby? What’s the problem I don’t know Well, maybe I’m in love”. Și am făcut numai prostii la teme. Și mama s-a enervat și a zis că se supără pe mine. Dar după aceea i-a trecut. Și a zis că sunt tare zăpăcită și că nu-mi stă mintea la nimic. Dar eu mă gândeam la ziua de luni. Că a promis că se joacă și el cu noi. Și eu voi fi o conducătoarea Amazoanelor, pe care a capturat-o un monstru hidos născut din sângele Meduzei, și el va veni să mă salveze. Și după aceea voi redeveni conducătoarea Amazoanelor și vom recuceri nucul, care este încă în stăpânirea Super-Eroilor stupizi. Și după aceea el va deveni scutierul meu. Dar nu trebuie să spui nimănui. Dar absolut nimănui. Nu uita. Ai jurat.
Tu ce ai mai făcut?
Te pup dulce,
Ana
P.S.: Crezi că vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți?
Articol scris pentru Etapa 15 a competiției SuperBlog 2012.
Copilul în oraș 