FatzaDa

Am ajuns pe strada Postăvarului unde la prima vedere nu părea să se întâmple nimic. Apoi au apărut primele standuri cu bijuterii handmade – foooarte reușite unele dintre ele –

  apoi o ghirlandă de stegulețe și apoi în sfârșit am început să înțeleg că se întâmplă ceva deosebit.

Cam asta se întâmpla: destul de mulți artiști plastici – și nu numai- își prezentau lucrările,

o doamnă cânta la vioară,

un artist stradal cred că recita, dar n-am stat să analizez prea mult pentru că sincer mă cam speria,

câțiva băieți încercau figuri de street dance,

câteva standuri cu activități pentru copii

și iar cei de la Incubator cred că erau în pauză.

Mai era și o echipă care construia machete din p.v.c.. Spectaculos. Și migălos.

Toate acestea vor mai fi acolo și mâine așa că poate vă faceți timp să dați o fugă.

Publicitate

Mărțișoare cu suflet

Noi românii avem această frumoasă tradiție a mărțișoarelor. E un mod minunat de a începe primăvara. Dar parcă în ultimul timp s-a trivializat cumva. Toate acele tarabe pline de tot felul de plastice și chinezării ieftine… Știu că gestul contează,  dar totuși, dacă nu vine din suflet atunci: la ce bun?!

Ca femeie nu am oferit mărțișoare. Situația s-a schimbat în momentul în care am devenit mămică. De trei ani încoace pregătim venirea primăverii cu o săptămână înainte. Împreună cu fetița mea facem ”planul de bătaie”: hotărâm câte mărțișoare vom dărui, ce materiale vom folosi, ne procurăm materialele și ne apucăm de treabă.

Nu contează că rezultatul final nu este întotdeauna cel preconizat sau că ai uitat mărțișoarele în cuptor și s-au ars (cum am pățit noi anul acesta). Ceea ce contează este că fiecare dintre ele are propria lui personalitate în funcție de personalitatea celei căreia îi va fi dăruit, și că fetița mea și cu mine petrecem timp împreună învățând, creând, jucându-ne.  Și că, nu în ultimul rând, în fiecare dintre ele există o părticică de suflet.

  Broșă din fimo

Mărțișoare realizate din fimo și mărgele de sticlă,

pe suport de tapet

Bucăți de scoică culese de pe plajă,

pe suport de ambalaj din plastic

Mărțișoare ealizate din nasturi de lemn și mărgele de sticlă,

pe suport de carton colorat