floarea soarelui | Copilul în oraș

Am fost o pânză albă. Curată. Imaculată. Stăteam cuminte pe raft lângă alte pânze albe , curate, imaculate. Ca și mine. Tremuram de emoție și nerăbdare în așteptarea momentului în care voi fi luată de pe raft și voi ajunge pe șevalet. Oare care va fi destinul meu? Speram din tot sufletul să nu ajung unul din acele peisaje, identice toate, vândute pe străzi și pe la târguri. Nu îndrăzneam să sper că voi ajunge într-o mare galerie. Nu. Departe de mine gândul…

Și tocmai pe când cugetam așa am fost luată din raft, am fost împachetată, hurducăită și apoi lăsată lângă un perete. Au trecut câteva săptămâni. Deja crezusem că au uitat de mine, când s-a auzit un fâșâit de hârtie ruptă și lumina m-a orbit. O fetiță mă privea încruntată. Am știut în acel moment că viața mea se va termina: voi fi brutalizată, poate chiar sfâșiată și apoi voi sfârși la coșul de gunoi. Am strigat după ajutor dar nimeni nu a auzit strigarea mea.

În ciuda panicii mele, fetița cea serioasă m-a ridicat și m-a așezat pe un șevalet. Apoi m-a privit din nou și a luat un creion. A ținut creionul în mână pentru câteva secunde interminabile, timp în care nu am îndrăznit nici să respir. După care s-a răzgândit. A lăsat creionul jos și s-a apucat să-și pregătească acrilicele pe paletă. Lucra în liniște. Părul șaten îl avea prins într-o coadă împletită. Din cînd în când sclipea auriu în lumină. Era îmbrăcată într-un halat negru, simplu.

S-a întors către mine și mi-a spus pe un ton extrem de serios:

-Astăzi trebuie să pictăm în stilul lui Van Gogh. Așa că vom picta floarea soarelui. Și nu voi face nici o schiță.

Nuuu. Nu încă una din acele copii insipide și plate după tablouri celebre. Și încă fără schiță. De ce eu? De ce nu am putut ajunge și eu la un artist adevărat?! De ce această soartă crudă?!

Dar fetița a început să amestece culorile și apoi cu tușe sigure a început să adauge petală după petală. Nu mai înțelegeam nimic. Când credeam că abia începuse s-a oprit brusc. S-a uitat lung cu aceeași privire serioasă. Apoi a zâmbit.

-Da. Eu zic că a ieșit foarte bine. Tu ce părere ai?

Eu nu am putut să spun nimic. Ci doar mi-am înghițit rușinată o lacrimă.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..