FatzaDa

Am ajuns pe strada Postăvarului unde la prima vedere nu părea să se întâmple nimic. Apoi au apărut primele standuri cu bijuterii handmade – foooarte reușite unele dintre ele –

  apoi o ghirlandă de stegulețe și apoi în sfârșit am început să înțeleg că se întâmplă ceva deosebit.

Cam asta se întâmpla: destul de mulți artiști plastici – și nu numai- își prezentau lucrările,

o doamnă cânta la vioară,

un artist stradal cred că recita, dar n-am stat să analizez prea mult pentru că sincer mă cam speria,

câțiva băieți încercau figuri de street dance,

câteva standuri cu activități pentru copii

și iar cei de la Incubator cred că erau în pauză.

Mai era și o echipă care construia machete din p.v.c.. Spectaculos. Și migălos.

Toate acestea vor mai fi acolo și mâine așa că poate vă faceți timp să dați o fugă.

Publicitate

Și la treabă….

Săptămâna trecută mă înscriam la concursul lansat de creahobbycrafts.wordpress.com. Între timp chiar m-am apucat de treabă și am reușit chiar să termin un obiect (deși între timp am început mai multe…) de care sun relativ mulțumită. Dar care, trebuie să recunosc, se încadrează tot relativ în stilul shabby chic. Ce să-i faci acest stil nu se potrivește oricui.

Deci să vedem ce am făcut. Am achziționat o cutie ceva mai mare în care să îmi încapă, măcar parțial, colecția de brățări masive care nu încap în nici o cutie clasică de bijuterii (cutia este din mdf din păcate pentru că nu am găsit nici una din lemn care să îmi placă și să aibă și dimensiunile dorite de mine). Am mai achiziționat și două borcănele de vopsea acrilică mată -culorile alb și roz- și diferite șervețele cu motive florale.

După ce am vopsit cutia, încercând să aplic culoarea cât mai neuniform pentru a nu crea un aspect de serie, m-am hotărât să folosec un model cu orhidee, care, deși are culorile un pic prea intense, am considerat că se armonizează perfect cu forma obiectului ales.

Și acesta este rezultatul final.

Altfel de pregătiri pentru Paște – continuare

Așa cum am mai observat și cu alte ocazii, în momentul în care începi să creezi ceva, oricât de mic și de simplu ar fi, apar tot felul de idei noi. Și mai mult decât atât dorința de a realiza lucruri frumoase crește și se transmite și la cei din jurul tău. E ca un fel de epidemie de frumos….

Pe scurt, în decursul ultimei săptămâni casa noastră s-a transformat într-un atelier ad hoc de creație. Toată lumea meșterește câte ceva. Tema generală rămânând obiectele de decor pentru Sărbătorile Pascale.

Aici sunt câteva din creațiile de săptămâna aceasta ale ”atelierului” nostru.

Ou  mare din polistiren , pictat cu tempera; efectele finale au fost adăugate cu marker auriu.

Ou mic din polistiren, pictat cu tempera; capul și picioarele au fost realizate din ciucurași textili.

Ou mic din polistiren îmbrăcat în organza și decorat cu dantelă. Categoric favoritul meu, mai ales că datorită dimensiunilor sale extrem de mici seamănă cu  o bijuterie delicată.

Eu personal am încercat o tehnică nouă pentru mine, ”tehnica șervețelului”

Prima dată când am auzit de ”tehnica șervețelului” am ridicat din sprânceană: ce poate fi atât de complicat în a lipi niște șervețele?! Chiar este asta o tehnică?! Ei bine, am constat cu suprindere că ceea ce pare atât de ușor la prima vedere este de fapt un lucru destul de complicat. Și într-adevăr necestită  tehnică, care trebuie exersată,  dacă vrei ca obiectul final să arate bine și să nu aibă o mulțime de cute și cutulițe. Obiectiv oricum destul de greu de realizat atunci când suprafața de lucru este curbă.

Altfel de pregătiri pentru Paște

Pentru cei mai mulți dintre creștini Paștele este o sărbătoare specială, în așteptarea căreia cei mai credincioși se pregătesc din timp: postind și meditând și încercând pe cât posibil să își curețe atât trupurile cât și sufletele. Pentru ceilalți, mai puțin credincioși, Paștele reprezintă încă o ocazie de a cheltui bani pe cadouri și pe mese excesiv de îmbelșugate și pe obiecte de decor tematice unele reușite, cele mai multe de un kitsch absolut. Din păcate încă o ocazie pentru cei mai mulți dintre români de a exersa consumatorismul fără discernământ și fără justificare.

Dacă până acum întâmpinam Paștele cu câteva ouă colorate, mai inspirat sau mai puțin inspirat, în funcție de timpul pe care îl aveam la dispoziție și ora din noapte la care se desfășura această activitate, ouă pe care le așezam apoi într-un coșuleț de nuiele în formă de iepuraș, anul acesta am reușit să ne alocăm timp confecționării câtorva obiecte de decor specifice. Și asta nu pentru că ni s-ar fi eliberat în mod miraculos programul, ba din contră, fetița mea a început școala și programul ei este mai încărcat ca niciodată. Dar anul acesta ne-am hotărât să ne facem timp pentru noi, pentru a trăi mai frumos și mai creativ.

Așa că săptămâna trecută am început cu primele decorațiuni pentru casă. Mai stângaci la început, mai stricând, mai refăcând, am reușit în final să obținem două obiecte de care suntem mulțumite, nu atât pentru valoarea lor din punct de vedere al realizării ci pentru simplul fapt că le-am făcut cu mânuțele noastre, și, mai ales, pentru  că au luat naștere din ideile noastre combinate.

Eternul Iepuraș

L-am realizat din pastă albă pentru modelat cu uscare-întărire la contactul cu aerul. Este un material ușor de utilizat pentru copii și non-toxic. Singurul dezavantaj este că părțile modelate individual au tendința de a se desprinde după uscare. Această problemă am rezolvat-o fixându-le cu bucăți de scobitori.

Fantezie cu floare

Același material de bază pe care apoi l-am pictat folosind culori acrilice. Ar fi ieșit la fel de bine și dacă foloseam tempera.

Mărțișoare cu suflet

Noi românii avem această frumoasă tradiție a mărțișoarelor. E un mod minunat de a începe primăvara. Dar parcă în ultimul timp s-a trivializat cumva. Toate acele tarabe pline de tot felul de plastice și chinezării ieftine… Știu că gestul contează,  dar totuși, dacă nu vine din suflet atunci: la ce bun?!

Ca femeie nu am oferit mărțișoare. Situația s-a schimbat în momentul în care am devenit mămică. De trei ani încoace pregătim venirea primăverii cu o săptămână înainte. Împreună cu fetița mea facem ”planul de bătaie”: hotărâm câte mărțișoare vom dărui, ce materiale vom folosi, ne procurăm materialele și ne apucăm de treabă.

Nu contează că rezultatul final nu este întotdeauna cel preconizat sau că ai uitat mărțișoarele în cuptor și s-au ars (cum am pățit noi anul acesta). Ceea ce contează este că fiecare dintre ele are propria lui personalitate în funcție de personalitatea celei căreia îi va fi dăruit, și că fetița mea și cu mine petrecem timp împreună învățând, creând, jucându-ne.  Și că, nu în ultimul rând, în fiecare dintre ele există o părticică de suflet.

  Broșă din fimo

Mărțișoare realizate din fimo și mărgele de sticlă,

pe suport de tapet

Bucăți de scoică culese de pe plajă,

pe suport de ambalaj din plastic

Mărțișoare ealizate din nasturi de lemn și mărgele de sticlă,

pe suport de carton colorat