Hibrid

Sunt un hibrid. Uneori femeie, de multe ori copil. Pendulez între două existențe dar nu îmi găsesc locul în nici una.

La lumina zilei par un om ca toți ceilalți oameni: mă trezesc, mănânc, muncesc, plătesc facturi și duc copilul la școală. Nimic ieșit din comun. Nimic mai puțin monoton. Mă camuflez în cenușiu. Deși din când în când câte un strop de culoare pe care am uitat să îl șterg mă mai trădează.

Un strop de culoare rămas din bogăția nopților mele, atunci când mă iau la întrecere cu curcubeul, când construiesc castele de nisip din nori și mă joc de-a baba-oarba cu peștii din ocean. Când merg la bal cu a treisprezecea pereche de conduri sau iau ceaiul cu Pălărierul Nebun.

Uneori, atunci când cenușiul zilelor mele mă apasă prea tare, mă urc în mașină și plec fără a avea o țintă. Cutreier drumuri fără a avea o hartă. Nu-mi trebuie sistem de navigație. Nu-mi trebuie nimic. Start. Apăs pedala de accelerație și mă las condusă.

Mă las condusă de panglica de asfalt. Uneori o părăsesc pe cea pe care mă aflu și aleg o alta care simt că mă va duce acolo unde vreau să ajung. Nu știu cum arată acest loc. Poate să fie orice: o abație cisterciană, oază de liniște și amintire, un castel uitat în sălbăticia munților Carpați sau pur și simplu o faleză bătută de vânturi și de ape.

Dar este locul unde trebuie să ajung. Este locul pe care nu l-am mai văzut niciodată dar care mă așteaptă pentru a ne depăna reciproc poveștile: el în ritmul veacurilor, eu în ritmul bătăilor inimii.

Îmi iubesc mașina. Ea este cea care mă poartă către locul unde trebuie să ajung. Mașina mea, cenușie ca și mine. Mașina mea obișnuită cu trasee monotone: de acasă la birou, de la birou la școală, de la școală acasă. Le execută fără să cârtească, silențioasă și discretă. Din când în când însă o cuprinde un fel de nerăbdare…și știu că a sosit momentul să (re)descoperim lumea împreună.

Pentru că mașina mea este și ea un hibrid. La prima vedere pare o mașină ca toate celelalte. Dar pentru cine o cunoaște este de fapt o punte către viitor. Dar pentru că este un hibrid, la fel ca mine, nu a reușit să-și taie încă rădăcinile care o leagă de trecut. Ar vrea să zboare dar are roți care rulează pe asfalt. Ar vrea să meargă cu viteza gândului dar o astfel de viteză încă nu i s-a montat. Ar vrea să fie.

Îmi iubesc mașina pentru ceea ce nu poate să facă, pentru această luptă a ei de a privi în viitor. Îmi iubesc mașina pentru că este cenușie, la fel ca mine. Îmi iubesc mașina pentru că deși privind către viitor face parte din prezent. Dar mai ales o iubesc pentru că este un hibrid, la fel ca mine.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

Articol scris pentru Etapa XIII a copetiției SuperBlog 2013. Sponsor Toyota România.

Anunțuri

Mama, noi de ce nu avem o mașină hibrid?

-Mama, cine a construit prima mașină? m-a întrebat fetița mea în timp ce ne plimbam printre vehiculele expuse în cadrul Salonului Auto.

Am privit-o blocată.

-Nu știu, iubita, am recunoscut rușinată. Știu însă cine a făcut automobilele accesibile oamenilor obișnuiți. Așa ca noi.

-Cum adică?

-Păi, la început, mașinile aparțineau numai celor foarte bogați. Puțini oameni conduceau autovehicole. Pe vremea aceea nu existau reguli de circulație și nici nu trebuia să dai examen ca să ai voie să conduci.

-Ce bine era atunci! exclamă ea entuziastă. Atunci ar putea să conducă mașina și Tudor. Am zâmbit amuzată pentru că Tudor se chinuie de vreo câțiva ani să-și ia carnet.  Chiar glumim că își va lua fetița mea carnet înaintea lui.

-Asta se întâmpla înainte să mă nasc eu? a întrebat după o mică pauză de gândire. Întotdeauna m-a fascinat felul în care raportează totul la momentul zero al existenței sale.

-Da, iubita. Se întâmpla și înainte să mă nasc eu. Se întâmpla acum o sută și ceva de ani. Pe la sfârșitul secolului nouăsprezece. Iar la începutul secolului douăzeci, adică acum aproximativ o sută de ani, un om pe care îl chema Henry Ford a inventat conceptul de linie de asamblare. Și totul s-a schimbat.

-Cum adică? Și ce e o linie de asamblare?

-În primele fabrici de automobile o echipă de muncitori se ocupa de fabricarea unei singure mașini, de la prima piesă până când o terminau de asamblat. Astfel, ei munceau multe ore, și produceau puține mașini care erau foarte scumpe. Cu toate acestea muncitorii erau foarte prost plătiți. Ford a venit cu ideea de a impărți fiecărui muncitor o singură sarcină simplă pe care acesta să o execute foarte bine. Mașinile umblau pe o bandă transportoare în fabrică și se opreau la fiecare muncitor care adăuga componenta pentru care era specializat. Astfel a apărut linia de asamblare, utilizată până în zilele nostre.  În acest fel mașinile se produceau foarte repede (cam într-o oră și jumătate), erau ieftine, muncitorii lucrau mai puține ore, dar în schimburi, astfel încât fabrica să poată funcționa non-stop. Crescând productivitatea muncii, costurile de producție au scăzut și muncitorii au putut la rândul lor primi salarii mai mari.

-Și asta a fost bine nu?

-Bineînțeles că a fost bine. Mașinile fiind ieftine din ce în ce mai multă lume le putea cumpăra. Muncitorii având salarii mai mari au putut chiar și ei să cumpere mașinile produse.

-Și acum toată lumea are mașină.

-Da. Acum toată lumea are mașină. Numai că numărul mare de mașini a dus la alte probleme. Tu știi cu ce merge o mașină?

– Cu benzină. Care problemă?

-Da. O mașină obișnuită funcționează cu combustibil fosil: benzina sau motorina. Problema este că acestea se vor termina la un moment dat. A doua problemă o reprezintă poluarea datorată gazelor de eșapament.

-Și dacă n-o să mai fie benzină n-o să mai fie mașini? Și o să mergem pe jos?

-Să sperăm că nu va fi așa. Există cercetători și companii care caută alte variante de combustibili pentru mașini, cum ar fi hidrogenul sau energia solară. Prima companie care a produs un vehicul hibrid de serie a fost Toyota, încă din anul 1997, cu mult înaintea oricărui alt producător de automobile.

-Ce înseamnă vehicul hibrid?

-Un vehicul hibrid este un vehicul care poate funcționa cu mai mult decât un tip de energie. Uite chiar aici poți vedea un exemplu: vezi această Toyota Auris Hybrid? Această mașină poate merge cu combustibil clasic dar și cu energie electrică.

-Și nu mai consumă benzină deloc?

-Dacă utilizăm motorul electric nu mai consumă benzină. Deocamdată însă motorul electric ca singură sursă de propulsie nu poate asigura decât o autonomie de 2 km la o viteză maximă de 50 km/oră, pentru acest model. Dar pe viitor sunt sigură că motoarele electrice vor deveni din ce în ce mai performante. Până la urmă energia alternativă reprezintă viitorul.

-Și atunci mașinile nici nu vor mai polua, nu-i așa?

-Așa este. Dar chiar și pentru mașinile hibride gradul emisiilor de dioxid de carbon (cel responsabil pentru efectul de seră) este minim. Iar consumul de combustibil este mult mai mic decât la mașinile clasice, cum este a noastră de exemplu, care funcționează integral cu benzină.

-Și atunci noi de ce nu avem Toyota? întrebă foarte serioasă fetița mea, după un moment de gândire.

-Nu știu, iubita. Chiar nu știu.

 

1.Articol scris pentru Etapa 18 a competiției SuperBlog 2012.

2.Primul automobil a fost patentat de Karl Benz în anul 1886.