În căutarea pierdutei Callatis – Ziua 2

După ce am căutat pe Internet exact adresa Muzeului de Arheologie din Mangalia, nu a mai fost nici o problemă să îl găsim. Și am parcat exact în fața treptelor de la intrare. Muzeul este mic dar foarte interesant.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că este construit ”in situ”, în ”zona de necropolă” Mormântul cu papyrus fiind elementul central al acestuia.

Mi-a mai plăcut și colecția de statuete tanagra, unele din cele mai ineresante și mai bine conservate pe care le-am văzut până acum. Din păcate cred că ar fi putut fi puse ceva mai bine în evidență.

După ce am terminat de vizitat muzeul, înarmată cu informațiile de pe internet și cu ”Ghidul arheologic al Mangaliei” proaspăt achiziționat, încerc să aflu de la doamnele curatoare cum pot ajunge la celelalte obiective. Mare dezamăgire… Mi se explică foarte clar că în afară de Zidul de incintă al cetății colțul de Nord-Est nu se mai poate vizita nimic.

Resemnată pornesc către acesta, hotărâtă să trec și prin ”parcul arheologic”. Din nou dezamăgiri. Parcul arheologic este complet lăsat de izbeliște.

 

Iar situl de nord-est este bine împrejmuit cu garduri de plasă și imposibil de vizitat. Mi-a părut foarte rău, mai ales că mă legau amintiri vechi de el, când, copil fiind, ne-am jucat –eu și sora mea, împreună cu copii localnicilor- timp de câteva săptâmâni între ruinele pline de istorie.

Hotărâte totuși să nu considerăm Mangalia chiar o cauză pierdută am decis să vizităm Moscheea Esmahan Sultan. Ceea ce s-a dovedit a fi o decizie inspirată. Cea mai veche moschee din România este impresionantă nu prin mărimea sa, fiind incredibil de mică, nici prin decorațiuni, acestea lipsind aproape cu desăvârșire, ci prin simplitate. Este de o simplitate desăvârșită, ceea ce îi conferă o notă aparte de eleganță.

Iar dacă te încumeți să urci cele 49 de trepte (am numărat noi, este posibil să fi greșit) ale minaretului de piatră ai cumva senzația că urci către însăși absolut. Senzația de claustrare și atența concentrată de care ai nevoie pentru a nu aluneca de pe treptele înguste probabil că au aportul lor în a-ți crea această senzație.

Sentimentul de spiritualitate îți este amplificat și de cimitirul musulman ce o înconjoară și care conține morminte vechi de sute de ani.

Publicitate

În căutarea pierdutei Callatis

Ziua 1

Eu și fețița mea ne încălțăm cu pantofii de hoinărit, ne suim în mașină și pornim hotărâte să vizităm situl arheologic Callatis. În drum ne taie calea indicatorul către portul turistic și cum suntem ușor coruptibile atunci când nu ne presează timpul am virat frumos dreapta și am intrat în portul Mangalia.  Ne-am plimbat pe dig, am admirat lebedele hrănindu-se…

Când am făcut  fotografia de mai sus a apărut un localnic indignat că fotografiez acum și nu cu o seară înainte când era totul aranjat pentru petrecere. Că seara n-a venit nimeni să fotografieze. Și era autentic supărat.

După o oră sau două am hotărât să ne întoarcem totuși la scopul nostru inițial. Am întrebat o ospătăriță amabilă cum putem ajunge la Muzeul de Arheologie și ne-a explicat că este aproape și că putem merge pe jos. Zis și făcut …hotărâm să lăsăm mașina în parcare și să pornim în plimbare. Mergem ce mergem în direcția indicată  trecem de un indicator cu  Monumet Istoric ”Callatis”, apoi ajungem la un ansamblu închinat eroilor căzuți în război.

Clar nu suntem unde trebuie așa că întrebăm din nou. Suntem trimise câteva zeci de metri înapoi la hotelul din dreptul indicatorului. Surpriza se ascundea în subsolul hotelului.

Toate bune și frumoase dar noi totuși vrem să ajungem la situl principal și la muzeu. Suntem ghidate într-o direcție în care găsim plăcuțe celebrând diferiți artiști și personalități literare,

piața, dar nicicum ceea ce căutăm. Mai întrebăm doi trei localnici care ne privesc contrariați: ”Muzeu de arheologie? Nu știu să existe așa ceva. Știu că e ceva pe faleză….” Așa că ne mai învârtim în cerc ce ne mai învârtim până luăm înțeleapta hotărâre de a ne întoarce la cameră să googălim locația și să ne întoarcem a doua zi.

În drum spre pensiune oprim și la Muzeul Marinei. Muzeul Marinei este mult spus. Este vorba despre două camere cu câteva instrumente și o mică capelă (în ce scop construită acolo este peste puterea mea de înțelegere).

Singurul lucru care merită sunt cele câteva arme expuse afară, iar pentru acestea nici măcar nu trebuie cumpărat bilet de intrare.

FatzaDa

Am ajuns pe strada Postăvarului unde la prima vedere nu părea să se întâmple nimic. Apoi au apărut primele standuri cu bijuterii handmade – foooarte reușite unele dintre ele –

  apoi o ghirlandă de stegulețe și apoi în sfârșit am început să înțeleg că se întâmplă ceva deosebit.

Cam asta se întâmpla: destul de mulți artiști plastici – și nu numai- își prezentau lucrările,

o doamnă cânta la vioară,

un artist stradal cred că recita, dar n-am stat să analizez prea mult pentru că sincer mă cam speria,

câțiva băieți încercau figuri de street dance,

câteva standuri cu activități pentru copii

și iar cei de la Incubator cred că erau în pauză.

Mai era și o echipă care construia machete din p.v.c.. Spectaculos. Și migălos.

Toate acestea vor mai fi acolo și mâine așa că poate vă faceți timp să dați o fugă.

Cinci motive pentru care merită să mergeți la ”Turnirul Cetăților”

Se pare că izul medieval devine refrenul verii. Previzibil – ne aflăm totuși în Transilvania.

Când am auzit de ”Turnirul Cetăților” trebuie să recunosc reticența mea în a mă deplasa, și asta pentru că am văzut ce în ce s-a transformat Festivalul de la Sighișoara în ultimii ani: aglomerație, fum de grătar, mici, țigani peste tot și cât se poate de mult kitsch.

Și totuși, m-am deplasat sâmbăta trecută la turnir, după care m-am mai deplasat și duminică, atât de încântată a fost fiica mea de tot ceea ce a văzut. Și de ce să nu recunosc că și eu m-am simțit foarte bine. Poate și faptul că au fost foarte puțini spectatori a contribuit la starea mea de confort. Numărul redus al spectatorilor s-a datorat în principal căldurii, dar și talentului de care dau dovadă organizatorii brașoveni în promovarea evenimentelor ( talent pe care l-am tot pomenit în postările mele).

Dar să trecem și la motivele anunțate în titlu:

1. Turnirul călare – un spectacol cu cai și cascadori, destul de spectaculos.
2. Cimpoierii din Transilvania- muzică de cea mai bună calitate. Din păcate nu au înregistrat nimic ( știu pentru că am întrebat).
3. Prezentarea armelor medievale și demonstrațiile de luptă
4. Dansurile domnițelor
5. Activitățile interactive- pe care vă las să le descoperiți singuri. Mai aveți două șanse: în Făgăraș sau în Feldioara.

Castelul viselor mele

Astăzi am fost întrebată dacă pot să postez ceva despre Bran, ceea ce m-a bucurat enorm pentru că oricum mă gândeam să o fac. Despre acest minunat castel aș putea să scriu pagini întregi pentru că a fost și va rămâne întotdeauna castelul viselor mele. Din câte rezidențe am vizitat până acum (palate, cetăți, fortărețe, vile…) Bran este singura în care mă visez locuind. Măcar pentru câteva zile. Camerele mici, trecerile neverosimil de scunde, scările răsucite și întortochiate, mobila sculptată, aerul misterios (datorat în parte legăturii sale cu Vlad Țepeș) dar și senzația de locuință primitoare (creată de amenajările reginei Maria) îți crează o senzație unică de basm, întregită perfect de filmele mute ce rulează permanent în sala de cinematograf.

Senzația de întoarcere în timp este completată de micul, dar superbul, parc care îl înconjoară, în cadrul căruia găsiți amenajat și un frumos Muzeu al Satului.

Râșnov și împrejurimi

Cred că toată lumea a auzit de Cetatea Țărănească de la Râșnov. Pentru mine personal reprezintă unul din obiectivele favorite așa că o vizitez în fiecare vară ( faptul că se află la 17 km de Brașov este un avantaj major).

De-a lungul anilor cetatea a suferit multiple transformări datorate diferiților săi administratori, inclusiv ”mutilarea” prin adăugarea de construcții din materiale moderne. Din fericire, în prezent se află într-un proces de restaurare, așa-zisele reconstituri fiind demolate integral, așa că puteți fi siguri că zidurile sunt cele autentice. Iar pentru amatorii de senzații tari se poate programa o coborâre în fântâna cetății la nu mai puțin de 100 m adâncime. Nu vă pot povesti senzația pentru că încă îmi fac curaj să încerc.

Iar dacă tot ajungeți în zonă faceți-vă timp și pentru vizitarea peșterii Valea Cetății. Este foarte frumoasă, iar traseul amenajat pentru turiști este ușor și o face ideală pentru copii.

Altfel de pregătiri pentru Paște – continuare

Așa cum am mai observat și cu alte ocazii, în momentul în care începi să creezi ceva, oricât de mic și de simplu ar fi, apar tot felul de idei noi. Și mai mult decât atât dorința de a realiza lucruri frumoase crește și se transmite și la cei din jurul tău. E ca un fel de epidemie de frumos….

Pe scurt, în decursul ultimei săptămâni casa noastră s-a transformat într-un atelier ad hoc de creație. Toată lumea meșterește câte ceva. Tema generală rămânând obiectele de decor pentru Sărbătorile Pascale.

Aici sunt câteva din creațiile de săptămâna aceasta ale ”atelierului” nostru.

Ou  mare din polistiren , pictat cu tempera; efectele finale au fost adăugate cu marker auriu.

Ou mic din polistiren, pictat cu tempera; capul și picioarele au fost realizate din ciucurași textili.

Ou mic din polistiren îmbrăcat în organza și decorat cu dantelă. Categoric favoritul meu, mai ales că datorită dimensiunilor sale extrem de mici seamănă cu  o bijuterie delicată.

Eu personal am încercat o tehnică nouă pentru mine, ”tehnica șervețelului”

Prima dată când am auzit de ”tehnica șervețelului” am ridicat din sprânceană: ce poate fi atât de complicat în a lipi niște șervețele?! Chiar este asta o tehnică?! Ei bine, am constat cu suprindere că ceea ce pare atât de ușor la prima vedere este de fapt un lucru destul de complicat. Și într-adevăr necestită  tehnică, care trebuie exersată,  dacă vrei ca obiectul final să arate bine și să nu aibă o mulțime de cute și cutulițe. Obiectiv oricum destul de greu de realizat atunci când suprafața de lucru este curbă.

Mărțișoare cu suflet

Noi românii avem această frumoasă tradiție a mărțișoarelor. E un mod minunat de a începe primăvara. Dar parcă în ultimul timp s-a trivializat cumva. Toate acele tarabe pline de tot felul de plastice și chinezării ieftine… Știu că gestul contează,  dar totuși, dacă nu vine din suflet atunci: la ce bun?!

Ca femeie nu am oferit mărțișoare. Situația s-a schimbat în momentul în care am devenit mămică. De trei ani încoace pregătim venirea primăverii cu o săptămână înainte. Împreună cu fetița mea facem ”planul de bătaie”: hotărâm câte mărțișoare vom dărui, ce materiale vom folosi, ne procurăm materialele și ne apucăm de treabă.

Nu contează că rezultatul final nu este întotdeauna cel preconizat sau că ai uitat mărțișoarele în cuptor și s-au ars (cum am pățit noi anul acesta). Ceea ce contează este că fiecare dintre ele are propria lui personalitate în funcție de personalitatea celei căreia îi va fi dăruit, și că fetița mea și cu mine petrecem timp împreună învățând, creând, jucându-ne.  Și că, nu în ultimul rând, în fiecare dintre ele există o părticică de suflet.

  Broșă din fimo

Mărțișoare realizate din fimo și mărgele de sticlă,

pe suport de tapet

Bucăți de scoică culese de pe plajă,

pe suport de ambalaj din plastic

Mărțișoare ealizate din nasturi de lemn și mărgele de sticlă,

pe suport de carton colorat

De ce ne plictisim in Brașov …

Ieri am fost la o expoziție de reptile în Brașov. Știu că nu ar trebui să fac publică locația pentru a nu face reclamă dar asta e…Expoziția are loc la Etajul 3 al Unirea Shopping Center și o mai puteți găsi acolo până pe 20 ianuarie. Deși mică, din punct de vedere al prezentării cred că e expoziția cu cele mai frumoase tetrarii (și am fost la patru expoziții de gen în decursul ultimului an și jumătate). Și cu cei mai amabili organizatori.

Din păcate nu există nici un fel de promovare. Dacă nu ajungi cumva la cumpărături nu ai nici o șansă să afli de existența expoziției. Și și așa, șansele sunt mai mari să te împiedici de panoul insipid și minuscul postat în mijlocul holului de intrare decât să citești ce scrie pe el. Și aceasta este toată publicitatea pe care a considerat de cuviință să o facă managementul mall-ului. E păcat dar se pare că este un trend in orașul de sub Tâmpa: organizarea a tot felul de evenimente și expoziții, exclusiv pentru organizatori.