Copilu’ și Cutia Misterioasă

Copilu’ sunt eu. Nu mă întrebați de ce mi se spune așa pentru că nu am nici cea mai vagă idee. Este o stare de fapt și nu vom divaga pe această temă.

În schimb vă voi povesti de ce îmi fac eu acum bagajul. Pentru că astăzi de dimineață o Cutie Misterioasă  și-a făcut inexplicabil apariția în dormitorul meu. Trebuie să vă spun de la început că nu îmi plac misterele. Categoric îmi displac. Iar mai mult decât misterele îmi displac surprizele. Aici explicația este simplă. Controlul este obsesia mea. Iar o surpriză nu o poți controla, nu-i așa? O poți controla când o faci tu. Dar atunci nu mai este chiar o surpriză. Pentru tine. Dar să o iau cu începutul.

Deci la mine în dormitor a apărut o Cutie Misterioasă.  Acum nu vă imaginați că ar fi vorba despre vreun cufăr magic sigilat cu șapte lacăte și șapte blesteme de către șapte vrăjitori. Nici pe departe. Era o cutie obișnuită, prea mare pentru a ascunde un inel și prea mică pentru o bombă artizanală. Cele mai mari temeri ale mele din ultimul timp fiind deci excluse din start. Era în consecință o cutie de dimensiuni modeste. O cutie frumos ambalată în hârtie de mătase. Fără nici o fundă.

Toate aceste concluzii să nu credeți că mi-au venit așa instantaneu. Mi-au venit după un timp relativ decent de cugetare și observație. Pentru că nu poți avea niciodată  încredere într-o cutie care apare așa tam nisam, neinvitată la tine în dormitor.

După ce a trecut acest răgaz mulțumitor de gândire și analiză în urma căruia am ajuns la mai sus menționatele concluzii, oarecum liniștitoare, am hotărât să fac pasul cel mare și să o deschid. Mare greșeală. Nu vi se pare enervant când hotărâți să ignorați primul impuls ? În cazul meu acela de a mă face că nu am observat-o în speranța că va dispărea așa cum a apărut. În cutie era nici mai mult nici mai puțin decât un costum de baie. Însoțit de următorul bilet: Ghici unde plecăm mâine?!

Cum adică unde plecăm mâine? Mâine nu plecăm nicăieri. Eventual până la magazin să cumpărăm mâncare pentru căței. Cineva, nu spun cine, persoană importantă, avea chef de joacă și se gândise să îmi facă o surpriză. V-am spus cât de mult îmi displac surprizele? Da. Cred că v-am spus. Și totuși curiozitatea, dublată de încântarea de a pleca undeva mai departe de magazinul cu mâncare pentru căței, a învins și am hotărât să accept provocarea. Oare unde am putea noi pleca? Sigur costumul de baie deține cheia dezlegării enigmei. Așa că m-am înarmat cu cele două arme ale lui Scherlock Holmes observația și deducția și m-am hotărât să dezleg enigmele infamei Cutii Misterioase. Vă voi prezenta genialul raționament la care m-a condus sclipitoarea mea inteligență prezentându-vă pas cu pas indiciile în ordinea în care mi-au fost aduse atenției și concluziile la care am ajuns în urma analizării minuțioase a acestora.

Indicul numărul 1: costum de baie. Categoric este vorba despre o destinație însorită: plajă sau croazieră. Varianta B: croazieră cade din start. Nu suport programul impus așa că instinctul de supraviețuire sigur i-a spus să nu facă o astfel de eroare capitală. Așa că singura variantă plauzibilă rămâne varianta A: o stațiune la mare sau la ocean

Indiciul numărul 2: un costum de baie dintr-o singură piesă. Clar nu făcut pentru a te bronza. Deci ies din ecuație stațiuniule plictisitoare pentru vârsta a treia  unde nu ai mai nimic de făcut toată ziua decât să stai cu burta la soare ca o șopârlă pe nisipul fierbinte. Oricum nu stau la soare niciodată așa că era de așteptat să nu ia această posibilitate în calcul.

Indiciul numărul 3: Croiala elegantă, concepută special pentru a sublinia silueta. Evident un costum de baie gândit pentru a fi etalat pe un șezlong, la umbră, cu un coktail alături. Sau la o petrecere pe plajă. Acest indiciu nu îmi este de nici un folos.

Indiciul numărul 4: Mărgele în formă de perluțe. Acesta este un indiciu foarte bun. De unde se culeg perluțele? Și odată ajuns acolo să poți purta un costum de baie? Evident destinația noastră nu poate fi Japonia. Și aș putea paria că și China, Coreea de Sud sau India ies din ecuație.  Deci căutarea mea se restrânge la Mexic, Polinezia, Australia și Noua Zeelandă. Deja Cutia Misterioasă începe să îmi apară în cu totul altă lumină.

Indiciul numărul 5: Costumul de baie este negru. Și aici vă dau voie să rămâneți muți de admirație în fața capacităților mele intelectuale mult peste medie. Culoarea neagră a costumului sugerează culoarea nisipului. Este vorba deci despre o insulă vulcanică.  Și cu aceasta am restrâns căutările la doar două locații: Tahiti și Noua Zeelandă.

Alegerea uneia dintre cele două locații a fost floare la ureche pentru un detectiv de excepție așa cum sunt eu. Și oricât mi-aș fi dorit să fie Noua Zeelandă, singura locație în care mi-aș putea etala costumul de baie cel nou rămâne Tahiti. Nu de alta dar în Piha sunt aproximativ 18 grade în această perioadă a anului. Și pielea de găină chiar nu s-ar asorta cu un asemea costum.  Poate eventual cu unul albastru. Atunci poate că aș fi putut trece drept un macaw albastru.

Și cu aceasta am dezlegat enigma nu atât de  infamei  Cutii Misterioase. Caz încheiat pentru Etapa 10 a competiției Spring SuperBlog 2013.

Publicitate

Portret de femeie

”Iisus a venit și mi-a spus să merg la mănăstirea Caraiman și să particip la slujbă. În timpul acesteia a venit la mine și…” O ascultam cu ochii  măriți de uimire. Auzeam cuvintele dar nu înțelegeam despre ce vorbește. Am continuat să o privesc și să dau aprobator din cap cu un zâmbet înghețat pe buze. Nu vă imaginați ușurarea mea în momentul în care m-am văzut ieșită pe ușa biroului. Aceasta era a doua oară când o întâlneam.

Apoi întâlnirile noastre au început să capete parfumul unei aventuri: nu știam niciodată ce mă așteaptă dincolo de ușa capitonată a biroului său, amenajat în propria-i locuință. De cele mai multe ori era perfect lucidă. Existau însă și momente în care realitatea era doar un pretext de a se mișca într-un spațiu fizic. Pentru că realitatea minții sale era cu totul alta. Și cu toate acestea era capabilă să rezolve problemele profesionale cu o acuratețe și o creativitate uimitoare.

Acestea este povestea ei așa cum am reușit să o pun cap la cap din frânturi de idei scăpate în conversație de-a lungul celor câțiva ani în care ne-am întâlnit cu regularitate cel puțin odată pe săptămână. Discuțiile le purtam în timp ce verifica și semna documentațiile, în biroul său ticsit de cărți de specialitate, cărți religioase și obiecte rare de decor, totul într-un amalgam cu parfum retro.

Provenea dintr-o familie de intelectuali. Tatăl său fusese profesor la unul din liceele de prestigiu din localitate. Această informație am obținut-o total întâmplător de la o cunoștiință care învățase sub îndrumarea lui și îi păstrase o caldă amintire. Despre mama sa nu am reușit să aflu nimic.

Întotdeauna fusese o apariție remarcabilă. Chiar și acum, trecută de prima tinerețe, reușea să obțină cele mai surprinzătoare ținute și să combine texturi și culori în cele mai neașteptate moduri. Ținutele ei erau o explozie uimitoare de feminitate, pasiune și extravaganță. Obișnuia să spună că ”o femeie bătrână ar trebui să poarte culori cât mai tari și mai vesele pentru a masca urâțenia vârstei. O femeie ar trebui să poarte negru cât este tânără. Pentru că atunci îi scoate în evidență feminitatea.” Și fiind o adeptă fidelă a propiei sale teorii uneori strălucea ca și cum ar fi ieșit de sub o ploaie de cristale.

Când fusese tânără se îndrăgostise și se și căsătorise cu un actor de succes. Nu l-am cunoscut, pentru că divorțaseră cu mult timp în urmă, nu am văzut nici o fotografie cu el, dar din ceea ce mi-a povestit și uitându-mă la trăsăturile fine și ochii albaștrii ai fiului său, care nu semăna nici un pic cu mama lui, într-adevăr trebuie să fi fost un bărbat extraordinar de frumos.

Parcă-i și vedeam: ea, tânăra studentă, șefă de promoție, studioasă, inocentă, înaltă și ciolănoasă, îmbrăcată într-o rochie de mătase și dantelă vintage, îl cunoaște pe el, actorul, bărbat versat, posesorul unui farmec irezistibil de care este conștient și de care se folosește ca de o armă. Deznodământul nu cred că a fost o surpriză pentru nimeni. La fel cum nu cred că a fost o surpriză nici faptul că au divorțat și el a plecat din țară lăsând-o singură cu un băiat ce încă nu mergea la școală.

Singurul moment despre care nu am reușit să aflu nimic a fost acela  în care a fost diagnosticată cu o boală necruțătoare: schizofrenie. Într-adevăr, aceată persoană uluitoare, această femeie inteligentă și creativă suferea de una din cele mai cumplite maladii, care-i măcina încet încet luciditatea ducând-o într-o lume a fanteziilor religioase și a divinației.  Nu știu când a descoperit și cum a reușit să treacă peste un asemenea stigmat. Cert este că a continuat să profeseze și să se impună ca un nume respectat în domeniul său, punând în munca sa toată pasiunea sa de femeie modernă.

Și chiar mai mult de atât, a reuși să crească singură un băiat care în prezent muncește pentru a obține titlul de Mare Maestru la Șah. Izolată social și-a canalizat toată energia către singura ființă care nu o privea ca pe un monstru sau ca pe o ciudată care discută liber cu divinitatea.

Dar într-o zi relația noastră s-a terminat la fel de brusc precum a început. Fără nici un fel de avertisment am primit un telefon prin care îmi transmitea că nu mai puteam continua colaborarea. Fără nici un fel de explicații suplimentare. Fără nici un fel de justificare. Nu știu ce a făcut-o să ia această decizie neașteptată. Poate faptul că deja începusem să știu prea multe despre ea și viața ei. Poate că pur și simplu a vrut să rămână un mister. Dar pentru mine ea este mai mult decât atât. Ea este un exemplu de curaj și atitudine, un model de feminitate. Ea este femeia care mă inspiră.

………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest articol a fost scris pentru Etapa 5 a competiției Spring SuperBlog 2013.