legenda | Copilul în oraș

Întâmplările pe care umează să le povestesc s-au petrecut în vremuri străvechi. În acele timpuri teritoriul regiunii Perigord era locuit de un popor pașnic ce își spunea Petrecorian. Deși pașnici, pretecorienii erau temuți și respectați de celalte popoare ale Galiei pentru că stăpîneau arta prelucrării metalelor prețioase, iar obiectele făurite de ei, de o frumusețe cum nu mai fusese niciodată văzută pe acele tărâmuri, erau considerate având puteri magice de necontestat

Brieg era fiul cel mai mic al căpeteniei pretecorienilor Cygnar și, deși avea numai doisprezece ani, obiectele făurite de el erau atât de măiestrit lucrate încât faima sa depășise granițele Galiei, ajungând până la urechile Cezarului. Acesta îi trimise ordin lui Publius Crassus să captureze băiatul și să-l trimită la Roma. Așa că un vexilattio porni către ținutul pretecorienilor cu misiunea clară de a captura băiatul și a zdrobi orice împotrivire.

Atacul soldaților romani căzu ca un fulger peste oamenii lui Cygnar, a căror opoziție fu rapid zdrobită. Totuși, în haosul creat Brieg reuși să fugă în pădure. Din nefericire însă fuga lui nu trecu neobservată și câțiva călăreți romani plecară imediat în urmărirea sa.

Băiatul aleargă cât poate de repede, dar oricât de sprinten ar fi urmăritorii săi au avantajul cailor. După o jumătate de oră de goană nebună simte că puterile îl părăsesc. Picioarele sale mici nu îl pot purta suficient de repede și de departe. Deznădăjduit cade în genunchi și cere ajutor vântului.

-Vântule, sunt fiul lui Cyngar. Tatăl meu te-a respectat întotdeauna și ți-a oferit ofrande bogate. Te implor, ajută-mă! Dar vântul trecu mai departe prefăcându-se că nu i-a auzit strigarea.

Atunci Brieg se întoarce către izvorul ce curgea lângă el.

-Izvorule, ajutată-mă. Poporul meu întotdeauna te-a respectat și te-a preaslăvit în cântecele sale. Dar izvorul se strecură rușinat printre pietre temându-se prea tare de răzbunarea puternicilor zei romani.

Deznădăjduit privește în jur. Soarta sa este pecetluită. Nimic nu îl mai poate salva acum. Tropotul copitelor cailor urmăritorilor săi se aude din ce în ce mai aproape. Orice speranță este pierdută, când aude un glas micuț:

-Brieg, tu întotdeauna ai fost bun cu toate ființele vii oricât de neînsemnate au fost ele și pe toate le-ai imortalizat în aur și argint împodobite cu pietre prețioase: flori, păsări și chiar minusculele insecte. Eu știu că sunt doar un biet fluturaș cenușiu și că nu am multă putere, dar, chiar și așa nevolnic cum mă vezi, tot stăpânesc un pic de magie și voi încerca să te ajut transformându-te într-o mică broșă, asemeni celor făurite de tine. Dar pentru că puterea mea este slabă, odată cu revărsatul zorilor vraja se va destrăma și vei reveni la chipul tău de om.

Nici n-a terminat bine ceea ce avea de zis că soldații au și ajuns lângă izvor. Văzură broșa și o ridicară crezând că i-a scăpat băiatului și, bucurându-se că sunt pe calea cea bună, își continuară căutarea. Dar în zadar. Băiatul dispăruse fără nici o urmă. La căderea serii fură nevoiți să se întoarcă în tabără neputând decât să spere că eșecul lor va scăpa nepedepsit și că a doua zi vor reuși să găsească băiatul. Erau soldați hârșiți în multe misiuni și știau că un copil nu poate să dispară pur și simplu. Dacă l-ar fi mâncat vreuna din fiarele pădurii ar fi trebuit să găsească semne. Era sigur că era încă în viață și că se ascundea în vreo scorbură de copac sau în vreo văgăună întunecoasă.

Așa cum se așteptaseră comandantul nu primi deloc bine vestea eșecului. Hotărâ ca, după ce se vor întoarce din misiune, să pedepsească aspru pe cei care au reușit să piardă urma copilului. Până atunci însă trebuia neapărat să continue căutările. Scrise un mesaj scurt și neplăcut către Crassus, în care îl informa despre evoluția misiunii, sperând la rândul său ca va scăpa nepedepsit pentru eșec și nu va fi exilat la cine știe ce avanpost uitat de lume. În acest scop, pe lângă misivă, trimise în dar și mica broșă a cărei frumusețe rară spera să mai îndulcească inima generalului. Curierul porni imediat.

Dar fie că oboseala îl doborâ, fie că vântul, care asistase tăcut la toată întâmplarea de lângă izvor avu remușcări și îi cântă un cântec de leagăn duios ajutat de frunzele copacilor, legenda nu ne spune, în momentul în care soldatul roman se opri o clipă pentru a-și trage sufletul căzu într-un somn adânc, astfel încât, atunci când se ivi prima rază de soare și Brieg își recăpăta înfățișarea umană, băiatul se putu strecura nevăzut. Condus de fluturașul care nu îl pierduse nici o clipă din priviri, Brieg reuși să ajungă la triburile libere ale Aquitanilor, care l-au primit ca pe unul de-al lor și alături de care și-a împlinit destinul său glorios. Dar acestea sunt cu totul alte povești.

Iar drept recunoștință pentru curajul micului fluturaș cenușiu a poleit aripile acestuia cu praf de aur și nestemate. Astfel încât, de atunci și până în zilele noastre, fluturii nu mai sunt mici creaturi neînsemnate ci adevărate bujuterii ale naturii, pline de splendoare, amintind pentru eternitate de felul în care o mică insectă insignifiantă a reușit să salveze un băiat din mâinile atotputernicului Cezar.