O ecranizare aproape perfectă

Vă povesteam cu puțin timp în urmă că am citit Maestrul și Margareta. Nu mai știu de la cine am aflat (dar îi mulțumesc din suflet pentru  informație) despre o ecranizare pe măsură: este vorba de mini-seria produsă de Goskino și Telekanal Rossiya, în 2005, în regia lui Vladimir Bortko.

Acum, după ce am terminat de vizionat toate cele zece episoade ale seriei ( a câte 45 de minute fiecare) pot să spun un singur lucru: perfect. Este o ecranizare perfectă. Până la urmă nici nu este de mirare. Cine să înțeleagă un roman rusesc mai bine decât un rus?!

Filmul nu numai că urmărește pas cu pas structura romanului, dar chiar preia pasaje întregi de dialog, încât uneori ai putea să rostești replicile împreună cu actorii. Evident dacă ai vorbi rusa. Eu l-am vizionat cu subtitrarea în engleză și am avut senzația că recitesc cartea.

Pentru cei care nu au citit cartea. Acțiunea filmului se desfășoară pe două planuri temporale și spațiale: Moscova anilor 1930, scenele din acestă perioadă fiind filmate preponderent alb-negru, și Ierusalimul execuției lui Iisus, aceste scene fiind filmate color. Cele două planuri se intersectează prin intermediul fantasticelor personaje ale filmului: Woland (Diavolul) și excentrica sa suită, Maestrul, scriitorul moscovit al unui roman avându-l ca personaj central pe Pilat din Pont, Margareta, iubita Maestrului, regină, văjitoare, poate cel mai complex personaj. Tonalitatea filmului este destul de gravă, creând o senzație permanentă de ireal, și este permanent punctată de personaje când caricaturale când de-a dreptul grotești. În concluzie, în ciuda atmosferei generale, nu lipsesc momentele de comedie.

Actorii sunt absolut minunați. Fiecare personaj este memorabil iar Margareta este superbă. Despre Woland ce să mai vorbesc: este distins și respingător în același timp. O alegere mai bună decât actorul Oleg Basilashvili nu cred că se putea face.

 Mă opresc aici. Dacă ați văzut deja filmul aștept părerea voastră. Dacă nu, sper măcar că v-am stârnit curiozitatea.

 

Mai multe sugestii de filme găsești aici.

 

Reclame

Pactul cu Diavolul

Anul acesta mi-am propus să încerc să mai recuperez din lecturile restante. Și am început cu Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, carte despre care am auzit o mulțime de lucruri bune de la diferiți cunoscuți. Dar nimic nu m-a pregătit pentru această minunată întâlnire. Cartea oferă tot ceea ce mă așteptam să ofere și chiar un pic mai mult.

Tema ”pactului cu Diavolul” m-a fascinat de când mă știu. Prima dată am intrat în contact cu ea prin intermediul unui film alb-negru. Este vorba despre Doctor Faustus  o adaptare din 1967 a piesei de teatru Tragica istorie a doctorului Faustus de Christopher Marlow (1588), filmul avându-l pe Richard Burton în rolul principal. Întâmplarea a făcut să studiem și piesa lui Marlow, în liceu, la orele de literatură engleză.

După care a urmat revelația: Faust a lui Goethe. Una din cele mai impresionante lucrări pe care am citit-o vreodată. Nu voi scrie acum despre ea și despre influența pe care aceasta a avut-o în literatură și filosofie, în evoluția limbii germane sau asupra umilei mele persoane.

Revenind la Maestrul și Margareta nu vă așteptați să aibă prea multe în comun cu Faust, (deși poate nu ar fi rău să fi citit capodopera lui Goethe înainte, pentru că aluziile și trimiterile la aceasta nu sunt puține). Romanul lui Bulgakov este structurat în două părți, acțiunea petrecându-se în Moscova anilor 30. Prima parte este o înșiruire de întâmplări amuzante și nebunești, scrise într-un stil spumos, alternând cu o fascinată povestire a evenimentelor privitoare la condamnarea și moartea lui Yeshua Ha-Nozdri (mai cunoscut sub denumirea de Iisus), avându-l ca personaj central pe procuratorul Pilat. Această primă parte am citit-o practic pe nerăsuflate. Am râs copios iar scenele moscovite mi-au amintit de multe ori de Ilf și Petrov.

A doua parte schimbă total tonalitatea: devine mult mai intensă, pasională și chiar halucinantă. Iar personajele evoluează și se metamorfozează, chiar dacă Margareta lui Bulgakov nu are nimic în comun cu eroina tragică a lui Goethe în afara capacității de sacrificiu. Dar și aici intervine o diferență: eroina nu se sacrifică pentru un bărbat ci pentru o idee. Iar pactul cu Diavolul (care apropo este un personaj absolut fermecător, având cea mai pitorească suită imaginabilă) nu îl va face bărbatul (acesta fiind un personaj total slab și neputincios, mesager involuntar al ideii) ci însăși Margareta, femeie umilită, regină și vrăjitoare. Expresie perfectă a complexității naturii umane.

O carte superbă, a cărei idee principală constă în imposibilitatea diferențierii binelui de rău: binele și răul coexistă împreună într-o sublimă simbioză, iar ceea ce ni se pare nouă adevărul nu este decât o iluzie a realității umane restricționată de mania raționalului. Cel puțin asta am înțeles eu la o primă lectură.