În căutarea pierdutei Callatis – Ziua 2

După ce am căutat pe Internet exact adresa Muzeului de Arheologie din Mangalia, nu a mai fost nici o problemă să îl găsim. Și am parcat exact în fața treptelor de la intrare. Muzeul este mic dar foarte interesant.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că este construit ”in situ”, în ”zona de necropolă” Mormântul cu papyrus fiind elementul central al acestuia.

Mi-a mai plăcut și colecția de statuete tanagra, unele din cele mai ineresante și mai bine conservate pe care le-am văzut până acum. Din păcate cred că ar fi putut fi puse ceva mai bine în evidență.

După ce am terminat de vizitat muzeul, înarmată cu informațiile de pe internet și cu ”Ghidul arheologic al Mangaliei” proaspăt achiziționat, încerc să aflu de la doamnele curatoare cum pot ajunge la celelalte obiective. Mare dezamăgire… Mi se explică foarte clar că în afară de Zidul de incintă al cetății colțul de Nord-Est nu se mai poate vizita nimic.

Resemnată pornesc către acesta, hotărâtă să trec și prin ”parcul arheologic”. Din nou dezamăgiri. Parcul arheologic este complet lăsat de izbeliște.

 

Iar situl de nord-est este bine împrejmuit cu garduri de plasă și imposibil de vizitat. Mi-a părut foarte rău, mai ales că mă legau amintiri vechi de el, când, copil fiind, ne-am jucat –eu și sora mea, împreună cu copii localnicilor- timp de câteva săptâmâni între ruinele pline de istorie.

Hotărâte totuși să nu considerăm Mangalia chiar o cauză pierdută am decis să vizităm Moscheea Esmahan Sultan. Ceea ce s-a dovedit a fi o decizie inspirată. Cea mai veche moschee din România este impresionantă nu prin mărimea sa, fiind incredibil de mică, nici prin decorațiuni, acestea lipsind aproape cu desăvârșire, ci prin simplitate. Este de o simplitate desăvârșită, ceea ce îi conferă o notă aparte de eleganță.

Iar dacă te încumeți să urci cele 49 de trepte (am numărat noi, este posibil să fi greșit) ale minaretului de piatră ai cumva senzația că urci către însăși absolut. Senzația de claustrare și atența concentrată de care ai nevoie pentru a nu aluneca de pe treptele înguste probabil că au aportul lor în a-ți crea această senzație.

Sentimentul de spiritualitate îți este amplificat și de cimitirul musulman ce o înconjoară și care conține morminte vechi de sute de ani.

În căutarea pierdutei Callatis

Ziua 1

Eu și fețița mea ne încălțăm cu pantofii de hoinărit, ne suim în mașină și pornim hotărâte să vizităm situl arheologic Callatis. În drum ne taie calea indicatorul către portul turistic și cum suntem ușor coruptibile atunci când nu ne presează timpul am virat frumos dreapta și am intrat în portul Mangalia.  Ne-am plimbat pe dig, am admirat lebedele hrănindu-se…

Când am făcut  fotografia de mai sus a apărut un localnic indignat că fotografiez acum și nu cu o seară înainte când era totul aranjat pentru petrecere. Că seara n-a venit nimeni să fotografieze. Și era autentic supărat.

După o oră sau două am hotărât să ne întoarcem totuși la scopul nostru inițial. Am întrebat o ospătăriță amabilă cum putem ajunge la Muzeul de Arheologie și ne-a explicat că este aproape și că putem merge pe jos. Zis și făcut …hotărâm să lăsăm mașina în parcare și să pornim în plimbare. Mergem ce mergem în direcția indicată  trecem de un indicator cu  Monumet Istoric ”Callatis”, apoi ajungem la un ansamblu închinat eroilor căzuți în război.

Clar nu suntem unde trebuie așa că întrebăm din nou. Suntem trimise câteva zeci de metri înapoi la hotelul din dreptul indicatorului. Surpriza se ascundea în subsolul hotelului.

Toate bune și frumoase dar noi totuși vrem să ajungem la situl principal și la muzeu. Suntem ghidate într-o direcție în care găsim plăcuțe celebrând diferiți artiști și personalități literare,

piața, dar nicicum ceea ce căutăm. Mai întrebăm doi trei localnici care ne privesc contrariați: ”Muzeu de arheologie? Nu știu să existe așa ceva. Știu că e ceva pe faleză….” Așa că ne mai învârtim în cerc ce ne mai învârtim până luăm înțeleapta hotărâre de a ne întoarce la cameră să googălim locația și să ne întoarcem a doua zi.

În drum spre pensiune oprim și la Muzeul Marinei. Muzeul Marinei este mult spus. Este vorba despre două camere cu câteva instrumente și o mică capelă (în ce scop construită acolo este peste puterea mea de înțelegere).

Singurul lucru care merită sunt cele câteva arme expuse afară, iar pentru acestea nici măcar nu trebuie cumpărat bilet de intrare.