Cinci motive pentru care merită să mergeți la ”Turnirul Cetăților”

Se pare că izul medieval devine refrenul verii. Previzibil – ne aflăm totuși în Transilvania.

Când am auzit de ”Turnirul Cetăților” trebuie să recunosc reticența mea în a mă deplasa, și asta pentru că am văzut ce în ce s-a transformat Festivalul de la Sighișoara în ultimii ani: aglomerație, fum de grătar, mici, țigani peste tot și cât se poate de mult kitsch.

Și totuși, m-am deplasat sâmbăta trecută la turnir, după care m-am mai deplasat și duminică, atât de încântată a fost fiica mea de tot ceea ce a văzut. Și de ce să nu recunosc că și eu m-am simțit foarte bine. Poate și faptul că au fost foarte puțini spectatori a contribuit la starea mea de confort. Numărul redus al spectatorilor s-a datorat în principal căldurii, dar și talentului de care dau dovadă organizatorii brașoveni în promovarea evenimentelor ( talent pe care l-am tot pomenit în postările mele).

Dar să trecem și la motivele anunțate în titlu:

  1. Turnirul călare – un spectacol cu cai și cascadori, destul de spectaculos.
  2. Cimpoierii din Transilvania- muzică de cea mai bună calitate. Din păcate nu au înregistrat nimic ( știu pentru că am întrebat).
  3. Prezentarea armelor medievale și demonstrațiile de luptă
  4. Dansurile domnițelor
  5. Activitățile interactive- pe care vă las să le descoperiți singuri. Mai aveți două șanse: în Făgăraș sau în Feldioara.
Publicitate

O călătorie în Evul Mediu

Ieri, în timp ce postam articolul anterior, mi-a atras atenția titlul blogului meu: ”Copilul în oraș …un blog pentru timpul liber”. Se pare că în ultimul timp m-am îndepărtat oarecum de scopul inițial, așa că m-am hotărât să vă plimb un pic. Prin județul Brașov pentru început.

Nu știu câți dintre voi au vizitat bisericile fortificate. Sunt foarte interesante. Ca să nu mai spunem că șapte dintre ele fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Și unul dintre cele șapte extraordinare monumente se află la doar 17 km de orașul Brașov, așa că se pretează de minune la o plimbare scurtă (cu bicicleta). Este vorba de Biserica Fortificată de la Prejmer.

Nu vă dau date istorice. Ceea ce vă spun este doar că,  dincolo de senzația de călătorie în timp, fantastic este faptul că poți cotrobăi nestingherit aproape în fiecare ungher și pe fiecare coridor pe care îl poți găsi în interiorul fortificațiilor (atât de nestingherit încât la un moment dat copii au dispărut într-un tunel -de canalizare bănuiesc- și a trebuit să intrăm după ei să-i scoatem afară).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iar dacă tot treceți pe lângă Hărman intrați să vizitați și Biserica Fortificată din această localitate. Este mult mai mică, dar extrordinar de frumoasă. Deși zidul nu este deschis publicului, în schimb se poate urca până la orga bisericii sau poți să buchisești abecedarul din băncuțele unei clase de școală din secolele trecute.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Era să uit să menționez camerele tradiționale săsești, atelierul fierarului, uneltele agricole….și mai sunt și alte lucruri interesante. Dar vă las să le descoperiți singuri.