FatzaDa

Am ajuns pe strada Postăvarului unde la prima vedere nu părea să se întâmple nimic. Apoi au apărut primele standuri cu bijuterii handmade – foooarte reușite unele dintre ele –

  apoi o ghirlandă de stegulețe și apoi în sfârșit am început să înțeleg că se întâmplă ceva deosebit.

Cam asta se întâmpla: destul de mulți artiști plastici – și nu numai- își prezentau lucrările,

o doamnă cânta la vioară,

un artist stradal cred că recita, dar n-am stat să analizez prea mult pentru că sincer mă cam speria,

câțiva băieți încercau figuri de street dance,

câteva standuri cu activități pentru copii

și iar cei de la Incubator cred că erau în pauză.

Mai era și o echipă care construia machete din p.v.c.. Spectaculos. Și migălos.

Toate acestea vor mai fi acolo și mâine așa că poate vă faceți timp să dați o fugă.

Mozart şi Koichiro Kanno …sau micul meu secret antistres

Nu am fost niciodată o împătimită a muzicii clasice. De fapt, cunoştiinţele mele muzicale din sfera muzicii culte sunt atât de limitate încât cu greu le-aş putea numi cunoştiinţe. În afară de numele câtorva compozitori, a câtorva piese muzicale şi arii care mi-au atras atenţia de-a lungul timpului nu ştiu mai nimic. Ba nu. Mai ştiu ceva: numele instrumentelor muzicale ( fără însă a le putea recunoaşte pe toate).

Anul trecut am fost la primul concert simfonic din viaţa mea. Recunosc cu ruşine. A fost, de fapt, un concert de popularizare a muzicii conceput special pentru copii.  Dar atunci l-am descoperit, împreună cu fiica mea, pe Koichiro Kanno. Nu mă voi apuca acum să fac biografia. Se poate găsi  uşor. Nu aş putea să vorbesc nici despre calităţile sale ca muzician. Despre asta las specialiştii să vorbească. Tot ceea ce pot să spun este că am rămas impresionată de personalitatea sa. O personalitate care transcede dincolo de podiumul de dirijor către public într-un mod plin de jovialitate şi de modestie. Nici un pic de preţiozitate căutată. Din contră. După micul său discurs de dinaintea fiecărei compoziţii, toţi cei prezenţi au zâmbetul pe buze.

Nu ştiu câţi stiaţi că în fiecare lună la Centrul Cultural Reduta din Braşov, orchestra  „Kollegium Musicum Kronstadt” susţine un concert din compoziţiile lui Mozart. Sub bagheta maestrului Koichiro Kanno. Pentru mine aceste concerte, pe care încerc să nu le ratez, au căpătat o dimensiune terapeutică. Starea de tensiune în care mă găsesc de obicei dispare în momentul în care membrii orchestrei încep să îşi acordeze instrumentele.  Iar în momentul în care dirijorul îşi exercită magia, cotidianul işi pierde puterea şi nu mai rămâne decât sunetul. Şi parcă din acel moment încep să gândesc mai clar şi reuşesc să pun lucrurile în perspectivă mai bine ca niciodată.