S-a terminat și Spring SuperBlog. Viața a revenit la normal. Și mi-am dat seama că am uitat să vă spun câteva cuvinte și despre volumul al doilea al Trilogiei Arcanelor.
Spre deosebire de primul volum Al doilea cânt este mult mai ponderat, cu ceva mai puține scene sadice și cu o intrigă puțin mai complicată. Este mult mai echilibrat și mai interesant, deși din punct de vedere geografic nu ne mai plimbă de pe un continent pe celălat. Acțiunea se desfășoară pe teritoriul Franței. Și atât.
Evoluția personajului central continuă până în punctul în care își asumă rolul de personaj cheie al jocului. În paralel are loc și o evoluție a asasinului, alt personaj crucial. Dar dacă evoluția primului continuă pe un curs firesc, transformarea asasinului psihopat și sadic, al cărui singur scop este moartea și care găsește plăcere din tortură, din primul volum, într-o persoană rațională, ba chiar cu oarecare probleme morale, în al doilea volum, mi se pare nu numai neverosimilă, dar chiar ridicolă. Iar încercarea de a explica acest fapt printr-o poveste demnă de un film de categoria B nu aduce nici o contribuție pozitivă.
Per ansamblu nici acest al doilea volum nu prea merită efortul de a fi citit. Dar pentru a-mi face datoria voi menționa și două lucruri care mi-au plăcut: 1. autorul reușește să te inducă foarte bine în eroare în legătură cu identitatea trădătorului, astfel că în final rămâi cu adevărat surprins; 2. scena luptei finale a acestei etape. Este o scenă frumoasă, puternică, bine definită. Personal a reușit să-mi creeze o imagine vizuală pentru care probabil că îmi voi aminti mult timp de acum încolo de această carte. De care altfel cu siguranță nu mi-aș mai fi amintit.
Copilul în oraș 