Păcatul de a se fi născut

”M-am născut acum …ceva timp. Este foarte greu să spun acum cât timp pentru că oricum nu văd dacă este zi sau noapte. De când m-am născut mama a plecat de câteva ori de lângă noi. Am știut că a plecat pentru că brusc s-a făcut frig. Și eu, împreună cu frații și surorile mele, am început să ne strângem unii în alții și să plângem. Să plângem tare din adâncul ființei noastre pentru ca să ne audă și să vină înapoi. Și venea de fiecare dată. Și atunci căutam corpul său cald mirosind atât de bine și încet încet îmi croiam loc către sfârcurile sale pline de lapte. Și sugeam. Sugeam până simțeam că nu mai încape nici măcar o picătură în mine și adormeam în timp ce limba ei caldă mă spăla din cap până în picioare, și îmi impregna toată ființa cu mirosul ei..care devenea al meu, al fraților mei..al nostru.

Acum mama a plecat iar. Și din nou ne-am strâns unii în ceilalți și din nou am plâns. Întâi mai încet, apoi din ce în ce mai tare până ce n-am mai avut pic de suflu, până ce n-am mai putut să plângem și am adormit înghesuiți unii în ceilalți, fiecare căutând să regăsească în frații săi mirosul mamei.

Ne-a trezit o atingere caldă. O atingere ciudată, de piele fără păr. O atingere cu un miros pe care nu îl mai întâlnisem până atunci. M-am simțit ridicat și mii de ace ascuțite de frig s-au înfipt în mine. Spaima și durerea m-au lovit atât de brusc încât am uitat și să plâng. În jur totul rece.

Apoi am simțit ceva cald lângă mine. Mirosul fratelui meu. Tăcut. Înfrigurat. Ne-am lipit unul de altul. Încet, încet, frații și surorile mele s-au prăvălit peste mine. Corpuri calde, tăcute, înspăimântate. Ne-am înghesuit unii în alții, și îmbărbătați de mirosul cunoscut am început să scâncim în cor. Mama…

Mama nu a venit. Rând pe rând frații mei au încetat să mai plângă. Nici eu nu mai am forță. Parcă nu mai simt nimic. Nici frigul, nici lăbuțele. Nici foamea. Nici durerea.”

Aceasta nu este o poveste originală. De fapt nu este nici măcar o poveste. Este relatarea unui fapt sordid. Este relatarea unei foarte scurte existențe. Este relatarea unei morți. Este relatarea a milioane de morți aruncați în zăpadă, în saci de gunoi, în râuri. Este relatarea morții umanității noastre.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Acest articol a fost scris în memoria tuturor ființelor care sunt condamnate la moarte pentru păcatul de a se fi născut. Și îl înscriu la Etapa 3 a Concursului de proză scurtă.

Au mai scris pe aceeași temă :

Abisurile

Vavaly

Călători în jurul lumii

Blog D’Agatha

Spes