Se știe că fetelor cuminți le plac băieții răi. Așa că nu se putea să nu ne placă Megamind (2010), o poveste cu super-eroi produsă de DreamWorks Animation. Ceea ce este cu adevărat inedit la Megamind este că povestea este spusă din partea personajului negativ. Așa-zis negativ, pentru că de fapt el este personajul pozitiv al poveștii, victimă a destinului, a societății, a felului în care este perceput de cei din jur. Ce să zic, un tip cu mari probleme de identitate. Dar cu atât mai amuzant.
Fetiței îi place chiar băiatul rău. Îi place pentru că este atât de ”incredibil de fraier”. Și mai mult nu am reușit să scot de la ea. I-a dat nota 10 și s-a apucat să deseneze, punând punct oricărei conversații pe această temă.
Noroc că eu sunt ceva mai vorbăreață. Așa că voi începe povestindu-vă despre coloana sonoră. Care este mai mult decât inspirată. La ce mă refer? Păi să stăm să ne gândim un pic: la câte filme pe care le vezi împreună cu copilul (animație sau nu) poți asculta pe coloana sonoră Ozzy Osbourne, AC/DC și George Thorogood?! Asta așa doar ca un mic exemplu. Deci din punct de vedere al coloanei sonore un mare 10 din partea mea.
Acum despre personaje nu pot să spun decât că sunt hilare. Iar acest ”super-villain”, cum atât de frumos se autointitulează, reușește să se bage singur în atâtea situații jenante încât nu se poate să nu ajungi să empatizezi cu el. Una peste alta mă alătur copilului și îi acord acestui film nota 10.
Fiind un film cu super-eroi este evident că are partea sa de scene violente. Așa că îi voi da nota 6 pe scara violenței.
Și voi încheia cu întrebarea cheie a uneia dintre scenele mele preferate din film: care este diferența dintre un ticălos (villain) și un super-ticălos (super-villain)? Iar dacă știți răspunsul înseamnă că ați văzut filmul. 🙂
Mai multe sugestii de filme găsești aici.
Copilul în oraș 