Dacă sunteți în căutarea sensului cu siguranță nu îl veți găsi cu trupa de teatru ”Redoute”

Din nou la teatru. De data aceasta o premieră.

Piesa : ”În căutarea sensului pierdut” o adatare după Ion Băieșu

Regia: Andrei Ralea

Încerc să găsesc ceva pozitiv cu care să încep. Greu. Senzația a fost de reprezentație de trupă de amatori de la Căminul Cultural din comuna X. Păcat de scenariul impecabil și spumos și de ideea genială care stă la baza piesei.

Uite că am găsit și un aspect pozitiv: fetița mea a râs de a răsunat sala. La propriu. Copilul s-a amuzat de fiecare replică în parte, chiar dacă uneori pierdea sensul ascuns al acesteia. Dar până și ea a fost neplăcut impresionată de interpretarea absolut deranjantă a ”actriței” Cristina Torodoc. De fapt, singura prestație dacă nu extraordinară dar măcar bună a fost cea a lui Andrei Netejoru.

Și de parcă interpretarea actoricească nu a fost îndeajuns pentru a strica o piesă de teatru bună, domnul Andrei Ralea a hotărât să forțeze finalul către actualitate într-un mod atât de abrupt încât părea desprins dintr-o cu totul altă poveste.

Sfârșit.

”Despre iubire la om”…sau o seară acceptabilă de teatru

Astă seara am fost la teatru.

Piesa: ”Despre iubire la om” o adaptare după povestirea ”Marfă vie” de A. P. Cehov.

Regia: Alexandru Dabija.

Ei bine, în ciuda regizorului, sau poate tocmai pentru că așteptările erau destul de mari, piesa a fost mediocră. Genul de reprezentație pe care ai și uitat-o a doua zi. (Mult mai interesante mi s-au părut câteva ”exemplare” din public…)

De ce spun  că reprezentația a fost mediocră? În primul rând deoarece intensitatea piesei a fost inegală, la fel și prestația actorilor care, pe mine personal, nu m-a convins. Deși publicul s-a aflat pe scenă, și implicit și eu, nu m-am simțit ca făcând parte din universul personajelor. Eram doar un spectator mult prea aproape.  În plus actorii interpretează în acel stil forțat, pe care eu personal îl urăsc, stil pe care îl numesc ”stilul urlat”. Cred că știți la ce mă refer.

Totuși nu pot să spun că a fost o experiență negativă. Ritmul alert în care se petrece acțiunea nu te lasă să te plictisești nici un moment. Replicile sunt destul de amuzante, deși în câteva ocazii, uzează de un limbaj prea vulgar ca să fie necesar ( deci nu  vă recomand să luați și copiii). Momentele create, uneori de un absurd voit artificial, reușesc să îți smulgă cel puțin un zâmbet dacă nu hohote de râs.

Așa că, punând în balanță plusurile cu minusurile, aș spune că pentru o duminică seară de teatru fără pretenții, dar cu zâmbetul pe buze, ”Despre iubire la om” ar putea fi alegerea perfectă.