Scrisoare către Moș Crăciun

Dragă Moș Crăciun,

Nu ți-am mai scris de mult o scrisoare. Și nu pentru că te-am uitat. De uitat nu te-am uitat niciodată.  Dar pur și simplu mi-am pierdut încrederea în tine. De fapt, povestea este mai complicată și ar fi trebuit să se numească Nu cred în promisiuni. Dar să încep cu începutul…

Când eram mică mama îmi spunea mereu: ”nu promite niciodată nimic dacă nu știi sigur că poți îndeplini ceea ce ai promis”. Așa că eu, ca un copil cuminte și ascultător ce eram cândva, nu promiteam niciodată nimic. Cum să fiu sigură că voi putea să mă țin de promisiune?! Iar atunci când un adult îmi promitea ceva, acel ceva devenea literă de lege pentru mine.

Prima persoană care și-a încălcat promisiunile față de mine ai fost tu Moș Crăciun. Da, da, ai citit bine.. Pentru că noi doi aveam o înțelegere: dacă eu eram cuminte și învățam bine tu îmi aduceai cadourile cerute. Recompensa mult visată era promisiunea ta către mine. Și ți-ai ținut-o, o vreme. Dar s-a întâmplat ceva cu tine. Și nu numai că doi ani la rând nu mi-ai adus ceea ce ți-am cerut, dar în al treilea an nu mi-a mai adus nimic. Absolut nimic. Prima dată am crezut că ai pățit ceva . Așa că am fost foarte îngrijorată și m-am interesat la alți copii. Și am aflat că la ei ai venit. Din acel moment mi-am pierdut orice încredere în tine. Și în promisiunile tale.

Dar, de când în viața mea a apărut mica minune cu ochii căprui și zâmbetul contagios, vreau să cred iar în tine și în promisiuni împlinite.  Așa că te rog ca anul acesta să te ții de cuvânt și să vii la timp. Iar ca să fiu sigură că nu te vei rătăci iar, o să comand eu produsele de la magazinul online Oktal. M-am interesat și ei chiar știu ce înseamnă să respecte o promisiune. O fac cam de prin 1999…deci trebuie să fie buni la asta. Încă nu m-am hotărât exact ce vreau: probabil un laptop ”doar al ei” pentru fiica mea și o cameră foto compactă pentru mama. A văzut ea un model micuț și ușor care a încântat-o. Sau poate mai bine un ebook pentru fetiță…

Oricum oferta magazinului online este atât de mare încât găsesc eu ceva care să ni se potrivească. Și timp am din belșug să aleg pentru că livrarea se face în maxim patru zile. Tu nu va trebui decât să le pui sub brad. Așa că, dragă Moș Crăciun, anul acesta știu sigur că va fi anul promisiunilor respectate.

Ne vedem în decembrie,

Copilul în oraș

P.S.: Dacă ceva nu ne place, poți  returna tu produsele cât noi vom fi plecate în concediu? Magazinul online Oktal fiind membru fondator al Asociatiei Romane a Magazinelor Online din Romania (ARMO) va fi chiar foarte ușor să o faci.

Aticol scris pentru Etapa 3 a competiției SuperBlog 2012.

Publicitate

Monster trucks?!

Weekend-ul acesta a venit în Brașov un spectacol de cascadorie Monster Truck. Cel puțin așa anunța afișul. Ca au existat doi astfel de ”monștrii” parcați în incintă nu pot să neg. Dar de văzut în mișcare….cinci minute la sfârșitul spectacolului sunt oare de ajuns?!

Dar să o luam cu începutul. Sar peste partea cu coada la bilete și cu domnii bine educați care mai au un pic și ți se așează în brațe doar ca să vadă mai bine și sar direct la ceea ce ne-a plăcut din show. Ne-a plăcut că mașinile îți trec practic pe lângă vârfurile picioarelor, atât de aproape încât te împroșcă cu praf și pietricele în ochi.

Ne-a mai plăcut juniorul echipei de cascadori, un băiețel de zece ani, plinuț și voinic, și care poate să conducă orice. De la tricicletă, la mini-motocicletă, la ATV, la automobil. În fotografie , alături de sora sa, cascador de asemenea.

Ne-au mai plăcut numerele care au implicat trecerea prin perdele de foc. Din păcate nu am reușit să fac nici o fotografie decentă.

Și ne-a mai plăcut vedeta incontestabilă a serii, după părerea mea, o Dacie 1300 luată de la REMAT și care, după ce a fost folosită pentru o cascadorie constând într-un salt peste alte mașini, nu a putut fi nicicum distrusă de monster truck-ul Samson. Deși a trecut peste ea de vreo cinci ori, portierele de pe ambele părți au rămas intacte.

Dacă vi s-a părut interesant vă anunț că săptămâna viitoare găsiți spectacolul la Sibiu. Așteptați-vă să dureze cam două ore și ar fi bine să vă luați apă de acasă, pentru că în incintă orice produs costă 6 lei. Iar pentru amatorii de fotografie cred că locurile în picioare sunt mai avantajoase.

Prejudecăți

Majoritatea celor care urmăresc acest blog sunt la curent cu preocupările mele în domeniul artizanatului și al educației non-formale. Astăzi, stând de vorbă cu un părinte, am avut neplăcuta surpriză de a fi întrebată dacă am avut vreodată vreun băiat care  să participe la astfel de activități pentru că nu i se par potrivite.

Când noi ca părinți pornim din start cu astfel de idei preconcepute despre ce ar trebui să facă un băiat și ce o fetiță, nu cred că ar trebui să ne mai mire nimic. Nu ar trebui să ne plângem de prejudecățile copiilor noștrii, nu ar trebui să ne deranjeze discriminarea. Pentru că noi suntem cei care le sădim, ba chiar mai mult, avem grijă să crească și să se dezvolte.

Mă opresc aici. Dar nu mă pot abține să nu mă gândesc la toate prejudecățile posibile despre sexe și  activitățile pe acestea ar trebui, sau nu ar trebui să le facă. Despre cum femeia ar trebui să stea la cratiță, dar oare câți maeștrii bucătari femei există? Despre cum a te preocupa de aspect nu este un lucru masculin și totuși, cu câteva excepții notabile, marile nume în design și styling sunt toți bărbați.

Și nici nu înțeleg prea bine ce nu este potrivit: să fie creativ? să învețe lucruri noi? să învețe să se exprime? să iubească frumosul? Dar oare ce este potrivit? Să bată mingea în spatele blocului și să își bruscheze colegii de clasă? Să se joace ”de-a lupta” și să nu știe să articuleze două cuvinte? Sau să stea douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru în fața unui monitor îndepărtându-se complet de orice realitate și astfel alienându-se?

Nu știu. Poate sunt eu de vină. Poate uneori am senzația că trăiesc într-o altă societate. Într-o societate în care guvernează frumosul, bunul simț și toleranța. În care copiii sunt luminoși, optimiști și dornici de a se exprima. Și în care părinții  sunt modele de urmat și sunt preocupați de dezvoltarea personalității copilului lor. Poate…

 

Ați văzut filmul ”Despre oameni și melci”?

Dacă nu l-ați văzut încă presupun că mai aveți timp. Este un film drăguț și amuzant perfect pentru a îți reda moralul după o zi de marți nenorocită. Nu obișnuiesc să mă plâng, dar dacă toate zilele ar fi ca cea de azi aș renunța le ceea ce fac și m-aș apuca de orice altceva.

Dar să revenim la film. Mi-a plăcut. E nostim, uneori umorul fiind mai subtil decât pare. Iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că surprinde cu seninătate o perioadă mai mult decât tulbure din istoria noastră contemporană, abordare pe care nu pot decât să o aplaud.

Iar Monica Bârlădeanu, atunci când arată natural, este chiar o femeie frumoasă. Și știe oarecum și să joace.

A început sezonul de filme

Pentru că a început școala și nu mai avem atât de mult timp pentru hoinărit trebuie să ne orientăm către alte activități.  Una dintre activitățile noastre preferate pentrul sfârșitul de săptămână fiind vizionarea de filme, m-am gândit să vă prezint și vouă câte un film sau câte un desen animat în fiecare săptămână. În caz că sunteți în pană de inspirație.

Și pentru că oricum trebuie să încep de undeva voi începe cu filmul la care ne-am uitat în această seară. Este vorba de un film mai vechi, din 1985, Ladyhawke (Domnița Șoim). Fiind ceva mai vechi filmul, efectele speciale sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire. Totuși povestea este foarte frumoasă iar actorii și mai frumoși.

Pe scurt: fetiței i-a plăcut pentru că acțiunea se petrece în Evul Mediu, perioada ei favorită, și pentru personajul jucat de Matthew Broderick adolescent, respectiv micul, dar inteligentul și sufletistul, hoț de buzunare Phillipe Gaston alias ”Șoricelul”. Nota pe care i-a dat-o filmului a fost 9. Și copilul a văzut multe filme.

Mămicii, respectiv mie, mi-a plăcut pentru superba poveste de dragoste. Mi-a mai plăcut și pentru că  Michelle Pfeiffer  și Rutger Hauer sunt tineri și frumoși. Atât de frumoși încât le treci cu vederea faptul că nu știu să joace. Cel puțin cel din urmă. Și mi-a mai plăcut și umorul relației micului hoț cu divinitatea. De fapt, personajul întruchipat de Matthew Broderick este singurul personaj autentic și clar definit. Cei doi îndrăgostiți sunt doar arhetipuri. În concluzie pentru un film de văzut cu copilul vineri seara îi dau nota 8.

Era să uit să menționez nivelul de violență, un criteriu recent devenit important pentru mine. Nivelul de violență este mai mult decât moderat. Sunt câteva scene de luptă individuală perfect justificate în firul narațiunii. Iar de murit nu mor decât câteva personaje negative. Deci dacă ar fi sa fac o clasificare a nivelului de violență a filmelor și a animațiilor, dând note de la 0 la 10, unde 0 înseamnă absența totală a violenței iar 10 violența extremă, i-aș da un 6.

 

 

Mai multe sugestii de filme găsești aici.

FatzaDa

Am ajuns pe strada Postăvarului unde la prima vedere nu părea să se întâmple nimic. Apoi au apărut primele standuri cu bijuterii handmade – foooarte reușite unele dintre ele –

  apoi o ghirlandă de stegulețe și apoi în sfârșit am început să înțeleg că se întâmplă ceva deosebit.

Cam asta se întâmpla: destul de mulți artiști plastici – și nu numai- își prezentau lucrările,

o doamnă cânta la vioară,

un artist stradal cred că recita, dar n-am stat să analizez prea mult pentru că sincer mă cam speria,

câțiva băieți încercau figuri de street dance,

câteva standuri cu activități pentru copii

și iar cei de la Incubator cred că erau în pauză.

Mai era și o echipă care construia machete din p.v.c.. Spectaculos. Și migălos.

Toate acestea vor mai fi acolo și mâine așa că poate vă faceți timp să dați o fugă.

Micile aventuri cotidiene….

Cine spune ca viața e plictisitoare trăiește degeaba. Fiecare zi iți aduce o sumedenie de aventuri pe care de obicei nici nu le remarcăm. Sau, ce-i mai rău, care ni se par sâcâitoare, de-a dreptul ghinioane, replica favorită fiind ”Numai mie mi se putea întâmpla asta!” Ei bine, astăzi am avut parte de una din aceste aventuri cotidiene pe care sincer am savurat-o în toată absurditatea ei. Pentru că anul acesta mi-am propus să nu mă mai  enervez.

Fiindcă suntem abia la două zile după sărbători și vorba aceea ”nici iarba nu crește” am închis frumos calculatorul și am abandonat munca – sau am incetat să mă mai prefac că muncesc – și am hotărât să folosesc timpul mai cu folos. Cum? …Evident mergând la cumpărături. Nu vă imaginați însă cine știe ce. Doar amărâtele de produse alimentare atât de necesare funcționării organismului nostru.

După vreo patruzeci de minute și ceva kilometri parcurși ca șofer de coș de cumpărături am considerat că am adunat destule provizii cât să ne țină toată săptămâna și m-am îndreptat foarte liniștită spre casele de marcat. Aici pustiu ca niciodată așa că am pus direct produsele pe bandă. Multe și mărunte. Într-un final reușesc să le rearanjez în coș și scot cardul să plătesc. Domnișoara de la casă se uită foarte contrariată la mine și îmi comunică ”Nu acceptăm acest card.” Nici o problemă. Că fug până la bancomat și mă întorc cu cash. Și așa nu stă nimeni după mine. Ajung la bancomat, aleg operațiunea, suma….și surpriză : ”Acest card nu poate fi procesat”. Nici nu mă miră. Bancomatele acestei bănci oricum nu prea acceptă cardurile concurenței. Și totuși ce e de făcut?! Bani nu am. Celelalte carduri sunt fără fonduri…ca altfel nici nu ajungeam să-l folosesc pe acesta.

Domnișoara foarte amabilă îmi spune că stornează factura și îmi păstrează coșul lângă casă pentru o oră. Mă sui în mașină și fug în hypermarket-ul alăturat unde știu sigur că au bancomate cel puțin două bănci. Ajung plină de speranță și mă întorc la mașină la fel cum plecasem. Sunt mândra posesoare a unui card care nu poate fi utilizat. Nici măcar pentru a verifica soldul.  Și totuși am nevoie de acele cumpărături. Așa că mă sui din nou în mașină și conduc prin oraș până găsesc un bancomat al băncii emitente. VICTORIE!

…i ajung la timp și la casă pentru a recupera mâncarea familiei.